(Autor: Ioan Șerbănescu) Înmulțirea rapidă a populației a dus la o creștere substanțială a cererii pentru carnea de porc; eficiența producției de carne de porc depinde însă de pregătirea unui regim alimentar corect pentru animale, de selecția genetică și condițiile administrative adecvate. Argument Gruparea animalelor în mari crescătorii a determinat reducerea, uneori până la dispariție, a posibilității de mișcare activă pentru unele animale adaptate filogenetic să-și petreacă cea mai mare parte a timpului căutându-și hrana; de la aglomerarea în spații restrânse a unor indivizi foarte diferiți (chiar dacă din aceeași specie) la inactivitatea fizică, la numeroase stări de stres, rezultând tot atâtea boli(?) de adaptare. Este vădit că, la ora actuală, în medicina animalelor exploatate intensiv s-a ajuns să predomine, alături de bolile de nutriție și metabolism, dereglări ale comportamentului. Pe de altă parte, selecția riguroasă a unor animale, mai mult în direcția obținerii unor performanțe productive și mai puțin a cea a unor indivizi cu mare capacitate de folosire a furajelor neconvenționale, a coincis cu crearea de organisme realmente dereglate, susceptibile de tulburări psihice. Ori, pentru a fi profitabil, un efectiv de animale exploatat intensiv trebuie să fie sănătos pe toată perioada ciclului de producție, care trebuie, la rându-i, extins la maximum. Deseori, depășirea granițelor hoeostaziei implică apariția de tulburări, nu întotdeauna manifeste clinic, ceea ce ridică mari probleme de diagnostic, de prevenire și combatere. Cu toate că unele boli de nutriție și metabolism sunt suficient de bine conturate și recunoașterea lor nu presupune investigații deosebite, populația animală afectată se caracterizează prin producții slabe, fertilitate redusă, susceptibilitate mare la boli condiționate, stări care nu sunt specifice pentru a sugera o anumită patogeneză sau o anumită imperfecțiune nutrițională. Canibalismul porcilor este o tulburare de comportament care exprimă anumite deficiențe privind mediul de viață al acestor animale. Se manifestă sub forma otofagiei (mușcatul urechilor) și a caudofagiei (mușcatul cozii). Acest comportament atinge proporții de masă, îndeosebi la tineretul porcin de 25-50 kg, periclitând sănătatea (apar infecții locale sau generale) și rentabilitatea creșterii porcilor. Ca orice sindrom multifactorial, nu poate fi prevenit și combătut dacă nu se acționează asupra tuturor factorilor cu rol declanșator. Acești factori pot fi: zooigienici și/sau nutriționali. Condiții de declanșare și posibilități de prevenire Printre factorii zooigienici și nutriționali se numără: aglomerarea pe spații mici; microclimatul necorespunzător, cu aer prea umed, temperatură excesiv crescută sau coborâtă; concentrație crescută de amoniac și alte gaze; grătarele confecționate din materiale dure, abrazive, traumatizante, care provoacă leziunile inițiale și întrețin o stare de iritare; absența paielor; carență minerală în clorură de sodiu, calciu, magneziu, cupru, seleniu, zinc, iod; carențe vitaminice (B, A, D); rahitismul; furajele alterate, mucegăite; deficitul de apă. Ierarhizarea factorilor favorizanți este dificilă, mai ales că ei acționează, de regulă, asociați. Nu se cunoaște cum anume acești factori determină, în cele din urmă, tulburarea psihică, care se manifestă prin canibalism și se extinde prin imitație. Din acest motiv, în cazul apariției primelor cazuri de canibalism, se recomandă mutarea porcului care a inițiat mușcatul cozii sau al urechilor, după care se îmbunătășesc factorii zooigienici cu rol favorizant. Uneori, factorii declanșatori pot fi diferiți de cei care întrețin comportamentul vicios. Unele studii arată că incidența acestui viciu este de 3-4 ori mai frecventă în adăposturile cu densități prea mari de animale și cu o ventilație deficitară. Manifestările de canibalism sunt mai frecvente în perioada rece a anului, urmare a limitării ventilației, în scopul menținerii temperaturii de confort; nu concentrației de feromoni în aer, în condițiile reduceri ratei de ventilație. În alte cazuri, primele manifestări de caudofagie apar, contrar așteptărilor, la indivizii cei mai mici din cadrul grupului, la care se diagnistică ulterior râia sau se pune în evidență prezența păduchilor. Tratamentul afecțiunilor parazitare conduce nu numai la îmbunătățirea performanțelor productive, dar și la normalizarea comportamentului, implicit la diminuarea suferinței animalelor. Nu sunt puțini crescătorii care au constatat că introducerea în boxă a unei anvelope de cauciuc sau a unei mingi din material plastic, a unei bare de lemn legată cu un lanț de hrănitori, a unui balot de paie, unui sac de hârtie pot stimula unele manifestări de joc, care conduc spre o motivație asemănătoare comportamentului explorator și contribuie la evitarea unor tulburări de comportament (împingerea și mușcarea barelor, caudofagia, otofagia). Anumite experimente efectuate în Franța și Belgia au dovedit că acidularea apei, prin adăugarea de bioxid de carbon sau de acizi organici, poate contribui la reducerea incidenței comportamentului agresiv manifestat prin mușcarea cozilor și a urechilor. Nu există încă o explicație științifică a efectului pe care îl are apa acidulată, dar se presupune că excesul de bioxid de carbon din apă are un efect liniștitor asupra animalelor, diminuând stresul. Alte studii și observații efectuate în Irlande de Nord arată că introducerea în boxele porcilor a unei cantități de compost, rezultat de la cultivarea ciupercilor sau de turbă, permite diminuarea considerabilă a incidenței codofagiei. Compostul și  turba pot fi administrate într-o cutie de lemn sau pe pardoseală. Acestea sunt scormonite cu interes zile în șir, ocupă timpul liber al porcilor menținuți în spațiile restrânse ale boxelor, reprezentând totodată o sursă de microelemente. Sunt metode de prevenire și combatere a caudofagiei care pot da rezultate bune, dar de scurtă durată, dacă nu sunt însoțite și de redresarea factorilor deficitari de mediu, care inițiază viciul. Pentru prevenirea canibalismului se folosește încă, destul de frecvent, tăierea cozii (ultima treime). Tăierea cozii nu rezolvă în totalitate problema; în fermele cu condiții deficitare de creștere, tulburările de comportament apar oricum, dar au alte manifestări, precum mușcatul  urechilor și agresiunea spontană, nejustificată. Societățile internaționale de protecție a animalelor încadrează tăierea cozii în categoria mutilărilor care trebuie evitate. Dar, deoarece tăierea cozii poate reduce incidența codofagiei de până la trei ori și pentru că operația poate fi efectuată cu mai puțină suferință, în primele zile de viață, aceasta se practică în majoritatea țărilor. În România, Norma sanitară veterinară privind protecția porcilor admite tăierea cozilor, condiționată de dovedirea necesității și efectuată de către personal competent, în primele 7 zile de viață. Tăierea cozii cu instrumente neadecvate, fără cauterizare, prea aproape de baza cozii, poate cauza procese patologice importante, locale și generale. Foarte importantă este și eșalonarea judicioasă în timp a altor intervenții dureroase, care se fac la purceii mici (tatuarea, tăierea colților, injectarea produselor pe bază de fier, castrarea), astfel încât stresul să fie cât mai redus.