Disponibilitatea srotului de soia fabricat din seminte traditionale (nemodificate genetic) si preferinta utilizatorilor pentru aceasta ca ingredient furajer sunt din nou in centrul unor dezbateri in Germania, in urma deciziei Asociatiei Crescatorilor de Pasari din Germania de a renunta la practica veche de 14 ani de a folosi exclusiv produse traditionale pentru furajarea pasarilor. Industria cresterii animalelor din Germania este un consumator major de srot de soia. Tara a importat - pentru productia de furaje, biocombustibil si alte destinatii - circa 6,8 milioane de tone de boabe de soia in anul 2013, principalii sai furnizori fiind SUA, Brazilia si Argentina. Productia de soia din Germania este aproape neglijabila. Crescatorii de pasare (pui si curcan) din Germania consuma anual circa 4,1 milioane de tone de furaje a caror componenta proteica cheie este srotul de soia. Conform unor estimari, acesti fermieri folosesc anual circa 800.000 de tone de srot de soia. Organizatiile nonguvernamentale germane exercitau presiune continua asupra industriei producatoare de furaje din Germania pentru a nu folosi soia modificata genetic, eforturi sustinute de initiativa guvernului german de a afisa "non-GMO" pe produsele din carne si alte produse alimentare fabricate fara utilizarea ingredientelor modificate genetic. Asociatia Crescatorilor de Pasari din Germania (ZDG) a anuntat insa, in contrast cu aceasta tendinta, renuntarea la angajamentul sau vechi de 14 ani de a folosi doar boabe de soia traditionale in furajele destinate pasarilor. Motivul invocat de ZDG a fost scaderea cu 50% a proviziilor de boabe de soia de acest fel in Brazilia in anul 2014, impreuna cu faptul ca riscul contaminarii produselor traditionale cu cele modificate genetic ameninta producatorii si manipulantii cu intrarea in ilegalitate. Dezbaterile publice din Germania au demonstrat ca in timp ce exista boabe de soia traditionale pe piata la un pret mai ridicat, exista patru facturi care au determinat producatorii sa opteze pentru soia GMO in detrimentul acesteia:   - lipsa increderii in furnizori - Brazilia va produce mai putina soia traditionala in anul 2014 - riscul contaminarii incrucisate - e mai simplu ca operatorii sa achizitioneze doar boabe si srot de soia modificata genetic - diferenta de pret intre soia modificata si traditionala este mare si volatila, ceea ce duce la posibilitatea cresterii costurilor de productie pe care producatorii nu le pot sustine in fata competitorilor locali si externi - scaderea influentei ONG-urilor germane asupra comerciantilor locali de a ramane 'non-GMO' si inconsistenta la nivelul expectantelor consumatorilor asupra diferitele grupuri de produse: de exemplu, in cazul carnii de porc consumatorii nu se asteapta ca aceasta sa provina de la animale hranite cu furaje traditionale, pe cand in cazul lactatelor exista aceasta expectanta. Asociatia Germana a Furajelor (DVT) a comparat costul srotului de soia traditional cu cel GMO la nivelul fermei - conform analizei, srotul de soia non-GMO poate costa chiar si cu 150 EUR/t mai mult fata de cel modificat genetic - un cost de circa 8 centi la un pui, conform calculelor unor ONG-uri. Aceste grupuri considera ca nu disponibilitatea redusa, nici riscul contaminarii nu au fost aspectele care au determinat schimbarea politicii ZDG, ci mai degraba aceasta diferenta de costuri. In momentul de fata doar trei din cele 12 lanturi majore de supermarketuri din Germania garanteaza faptul ca produsele din carne de pasare provin de la ferme unde nu se folosesc furaje pe baza de organisme modificate genetic. (agrobroker.ro)