Stiri

89

Norme de siguranță privind mișcările de animale

autor

MeetMilk.ro

distribuie

(Comunicat) Având în vedere că mişcările de animale prin vânzări, cumpărări, sau prin alte evenimente ce se petrec în exploataţiile crescătorilor, sunt activităţi permanente şi  care dacă nu se derulează în comformitate cu normele sanitare veterinare pot afecta starea de sănătate a efectivelor de animale, precum şi activitatea de comerţ întracomunitar şi exportul cu animale vii sau cu produse de origine animală, cu prejudicii economice însemnate, conducerea Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Sibiu, stabileşte anual un set de măsuri, obligatorii pentru proprietarii şi mijlocitorii de animale, măsuri care vizează respectarea legislaţiei privind mişcarea şi transportul animalelor în şi din exploataţiile comerciale cu animale, exploataţiile de la gospodăriile populaţiei, în târguri, expoziţii şi abatoare. Aceste măsuri au motivaţii din punct de vedere strategic, de ordin sanitar-veterinar şi de ordin zootehnic, asigurând o supraveghere şi control privind : mişcarea internă şi internaţională a animalelor,activitatea de supraveghere a exploataţiilor cu animale,controlul şi profilaxia bolilor transmisibile la animale şi de la animale la om,sistemul de despăgubiri pentru animalele eliminate în scopul lichidării unor focare de boli transmisibile.sistemul de acordare a suvenţiilor sau a a altor facilităţi financiare oferite de statul român sau de  fonduri europene. În acest context deţinătorul de animale are obligaţia: Să coopereze cu medicul veterinar, arondat, pentru ca toate animalele să fie identificate prin crotaliere, comform prevederilor din Legea nr. 191 / 2012 pentru aprobarea O.U.G. nr. 23/2010 privind identificarea şi înregistrarea bovinelor, suinelor, ovinelor şi caprinelor, având în vedere că data limită pentru identificare şi înregistrare este:la animalele din speciile bovine, în termen de până la 20 de zile de la naştere,la specia porcină, în termen de până la 60 de zile de la naştere,ovinele şi caprinele se identifică în mod obligatoriu odată cu mişcarea lor din exploataţia în care s-au născut, ori cel mai târziu la împlinirea vârstei de maximum 6 luni,Să comunice medicului veterinar, arondat, orice eveniment de naştere, moarte, pierdere crotalie, dispariţie, sau regăsire animal, în maxim 7 zile, iar în cazul sacrificărilor tradiţionale (porcine, ovine, caprine) să restitue crotalia.Să nu achiziţioneze sau să înstrăineze animale neidentificate, fără documente sanitare veterinare, iar în cazul bovinelor şi cabalinelor, fără paşaportul acestora.Să îşi achiziţioneze crotalia duplicat în cazul pierderii crotaliei şi să solicite medicului veterinar împuternicit aplicarea acesteia. În timpul mişcării animalelor, deţinătorii trebuie să aibă asupra lor următoarele documente:   paşaportul (în cazul speciei bovine şi cabaline),cartea de exploataţie,formularul de mişcare,cartea de sănătate al animalului,certificatul de sănătate în cazul  abatorizării.Să respecte circuitul documentelor de mişcare după instrucţiunile primite de la medicul veterinar care le-a eliberat.Să păstreze şi să arhiveze în ordine cronologică toată formularistica ce îi este remisă de medicul veterinar împuternicit (aceasta constituindu-se în registrul de exploataţie).    Transportatorul de animale are obligaţia: Să accepte la transport numai animale identificate şi care sunt însoţite de documentele enumerate mai sus.Să verifice la îmbarcare corespondenţa între documente şi animalul îmbarcat.Să prezinte la controlul efectuat de autorităţile oficiale, animalele şi documentele acestora.Să asigure normele de protecţie şi bunăstarea animalelor în funcţie de specie şi categorie de vârstă  pe întreg parcursul călătoriei.Să transporte animalele în vehicole autorizate sanitar veterinar în acest scop. Comercializarea animalelor din exploataţiile nonprofesionale de la gospodăriile populaţiei se poate face doar în târguri de animale, autorizate / înregistrate la D.S.V.S.A. Sibiu, comform normelor de funcţionare a târgurilor prevăzute în Ordinul nr. 45 din 17.05.2010, emis de A.N.S.V.S.A, fiind admise numai animale care sunt identificate, însoţite de formularul de mişcare, cartea de exploataţie, cartea de sănătate al animalului, iar în cazul bovinelor şi cabalinelor şi de paşaport. Animalele de companie (câini, pisici, dihori) pot circula în spaţiul intracomunitar, numai dacă îndeplinesc cerinţele de sănătate stipulate în Regulamentul C.E. 998/2003. În acest context, animalele de companie care părăsesc teritoriul României, trebuie: să fie microcipate pentru a putea fi identificate;să deţină un paşaport pentru animale de companie tip U.E. comform Deciziei CE 803/2003, transpusă în Ordinul A.N.S.V.S.A. nr. 8/2007ultima vaccinare antirabică să fie efectuată după data microcipării;să fi trecut cel puţin 21 de zile de la ultima vaccinare antirabică;să fie efectuat tratamentul antiparazitar împotriva echinococozei cu 1 – 5 zile înainte de sosirea în statele de destinaţie;câinii şi pisicile nu pot circula în spaţiul intracomunitar înainte de a împlinii vârsta de trei luni (restricţie impusă datorită situaţiei evoluţiei Rabiei în ţara noastră); Pentru importul de câini, pisici şi dihori, din ţări terţe spre statele U.E. se impune ca aceste animale să provină numai din ţările nominalizate prin Decizia U.E. 2011/874, să prezinte o identificare validă şi să fie menţionată vaccinarea antirabică pe certificatul de sănătate însoţitor. Inspectorii de specialitate din cadrul D.S.V.S.A. Sibiu şi medicii veterinari oficiali din cadrul C.S.V. Zonale, verifică permanent, prin acţiuni organizate şi prin colaborare cu personal din cadrul I.P.J. Sibiu, modul cum sunt respectate prezentele măsuri de către factorii responsabili, menţionaţi. Atenţionăm din nou, că nerespectarea obligaţiilor legale atrage după sine sancţiuni contravenţionale, respectiv amenzi între 600 şi 3.000 lei, sau comfiscarea animalelor, după caz.  (Dr. Penţea Ioan – Compartiment Comunicare la D.S.V.S.A. Sibiu)

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2