104

Întâlnire la MADR pentru salvarea Industriei laptelui din România

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Joi, 19 mai 2016, la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a avut loc o reuniune de lucru la care au participat ministrul Achim IRIMESCU, reprezentanții fermierilor și procesatorilor din sectorul laptelui, precum și reprezentantul rețelelor de retail.   Tema principală a discuțiilor a vizat identificarea de soluții pe termen scurt și mediu pentru absorbirea șocului resimțit de fermierii care-și desfășoară activitatea în sectorul laptelui, ca urmare a supraproducției înregistrată la nivelul UE din cauza dispariției sistemului cotelor de producție, la care s-a adăugat embargoul impus de Federația Rusă la unele produse provenind din UE, fapt care a intensificat concurența pe piața europeană.   În cadrul dezbaterilor s-a stabilit că fermierii au fost cei mai afectați de criza înregistrată pe piața laptelui și că sunt necesare măsuri urgente pentru sprijinirea acestora. ”Situația cu care se confruntă în prezent sectorul laptelui impune identificarea de măsuri urgente, pe termen mediu și lung.  E necesar ca aceste soluții să îi mulțumească pe cei de pe întreg lanțul alimentar, fermieri – procesatori – comercianți. Nu-mi doresc dispariția niciunuia de pe lanț, dar trebuie să avem în vedere că greul cade în special pe fermier, trebuie ajutat fermierul, care este în prezent sub presiunea prețului extrem de scăzut la lapte. De aceea, toți cei adunați în această sală trebuie să colaborăm pentru a mișca lucrurile rapid și să salvăm acest sector”, a afirmat ministrul Achim Irimescu.   Astfel, s-au evidențiat o serie de soluții, printre care amintim: posibilitatea reducerii costurilor de colectare a laptelui autohton de către procesatori, știut fiind că infrastructura precară din zonele rurale montane afectează parcul auto al procesatorilor, repercutându-se în final în prețul de achiziție (analiza posibilității reducerii accizei la motorină pentru laptele colectat de către procesatori de la producătorii români); plata subvențiilor în zootehnie de către APIA începând cu data de 25 mai 2016; elaborarea unui set de măsuri care să vizeze ca Programul “Laptele în școli” să fie alimentat din lapte provenind de la fermele locale; conservarea sub formă de lapte praf a surplusului de lapte achiziționat de procesatori de la fermieri, concomitent cu identificarea unor posibilități de acoperire a pierderilor, astfel încât să nu fie afectat nici sectorul de procesare; organizarea unui monitor al prețurilor la lapte, dar și la alte produse, format din reprezentanți ai fermierilor, procesatorilor și ai MADR care să urmărească fluctuațiile pieței și să decidă cu celeritate măsurile de intervenție, astfel încât prețurile să nu scadă sub nivelul costurilor de producție, etc.   Ministrul Achim IRIMESCU i-a asigurat pe fermieri că în perioada imediat următoare vor fi luate toate aceste măsuri de sprijin, ele urmând a fi acompaniate pe termen mediu și lung de alte măsuri care să vizeze stabilitatea sectorului și a fermierilor, indiferent de turbulențele conjuncturale ale pieței.  (Biroul de Presă al MADR)

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2