109

Ce mesaje transmit companiile de lactate, consumatorilor?

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Primul și cel mai important contact al consumatorului cu o firmă e la raft, acolo unde îi vede produsele. Acolo se decide aproape totul, când e vorba despre a cumpăra, sau a nu cumpăra. Dar consumatorul a devenit insteț, dorește mai multe informații. Unii intră pe paginile Fb ale firmelor, alții, pe paginile lor oficiale. Așadar, ce mesaje transmit acestea, prin intermediul lor? Încercăm o trecere în revistă, folosindu-ne de ”marfa clientului”, prin extrase, făcând referire aici la cei mai importanți producători de lactate din România. Am păstrat formulările de pe site-uri, deși, acolo unde a fost cazul,...AlbalactIntrat în portofoliul Lactalis, Albalact, ca parte a afacerii, rămâne lider național și credem că așa va fi și în viitor, pentru o bună bucată de vreme. În plus, credem că mărcile vor fi păstrate de noii proprietari și nu se va proceda ca în cazul LaDorna. Cum să renunți la o marcă precum ZuZu, sau la altele, care se bucură de o foarte mare notorietate!? Cât despre mesajul de pe pagina oficială, să remarcăm apelul la tradiție, la succes, la modernitatea tehnologiei, la calitate, siguranță alimentară etc.: „Suntem cea mai mare companie românească de lactate, cu o tradiție de peste 40 de ani, lider al pieței de lapte, cu brand-ul Zuzu, încă din anul 2008”. (…) ”Suntem dovada că industria de lactate românească s-a aliniat cerințelor actuale de calitate și siguranță alimentară, dar și-a păstrat prospețimea și savoarea românească, pe care consumatorii le apreciază mai mult ca niciodată”.     ”Albalact produce lapte și lactate proaspete într-una dintre cele mai moderne fabrici din Europa Centrală și de Est”. (…) ”Laptele-materie primă este colectat de la ferme certificate să producă și să livreze lapte conform normelor Uniunii Europene. La intrarea în fabrică (…), laptele este analizat pentru determinarea mai multor parametri microbiologici și de calitate (…). Dacă laptele nu întrunește acești parametri, nu este primit în fabrică”.   ”Albalact înseamnă grija pentru calitatea produselor, prospețime, tradiție românească, îmbinate cu tehnologia avansată, viziuni moderne și cele mai bune surse de lapte din Alba și Bucovina”.   DanoneMesajul celor de la Danone prezintă subtil și inspirat legătura dintre experiența internațională și prezența, de acum, tradițională, din România, evidențiind proveniența românească a laptelui-materie primă și obiceiul de consum al românilor, la care s-au adaptat. Desigur, nu lipsesc referirile la tehnologie, calitate și siguranță alimentară:   „În România, producem în fabrica Danone din București, lapte, iaurturi, smântână, cu lapte colectat de la fermele românești și cu toată atenția pentru cea mai bună calitate și siguranță alimentară” (…) ”Combinăm astfel expertiza (experiența- n.a.), de aproape 100 de ani, a Grupului Danone, în realizarea celor mai bune iaurturi, cu resursele și preferințele locale, reușind să fim lideri de piață pentru lactatele proaspete – iaurturi și deserturi pe bază de lapte”. (…)   ”Fabrica situată în cartierul Colentina folosește astăzi cele mai avansate tehnologii, pentru a asigura igiena, siguranța și calitatea produselor”. (…) ”Laptele ajunge de la ferme la fabrică în mai puțin de 24 de ore și intră în fabrică după ce este verificat riguros. Circulă apoi prin arterele de inox ale fabricii fără a mai intra în contact cu aerul exterior, până când produsul final este deschis de consumator”.   CovalactȘi cei de la Covalact pun accent pe consumatorul autohton, deși proprietarul e un fond de investiții. De fapt, e cât se poate de firesc, pentru că marfa se vinde aici, nu în altă parte! Dar, alături de celelalte informații, asemănătoare cu ale tuturor, despre tehnologie, siguranță, calitate etc., pagina Covalact mizează pe ce are mai bun, adică, pe Superbrand-ul ”Covalact de Țară”, titlu pe care îl deține încă din 2011:   ”Covalact s-a înfiinţat în anul 1969 sub denumirea de Intreprinderea de colectare şi industrializare a laptelui Covasna.  (…) În 2003, Covalact a început parteneriatul cu grupul olandez Campina, pentru fabricarea iaurturilor Campina, pentru întreaga piață din România. În iunie 2007, pachetul majoritar de acțiuni al Covalact este preluat de către SigmaBleyzer Southeast European Fund IV. (…)   (…) grupul a intrat într-o nouă fază de modernizare, orientându-se tot mai mult către cerințele pieței și ale consumatorilor români. (…) Creat în 2010, brandul Covalact de Ţară a beneficiat de suport TV şi a fost susţinut de proiecte de extindere a distribuţiei. (…) Ca urmare, notorietatea brandului Covalact de Țară a crescut semnificativ, iar în cursul anului 2011, Covalact de Țară  a fost ales de către consumatorii români ca Superbrand, din 16 categorii de produse. În prezent, (prin produsele sale-n.a.), brandul Covalact de Țară este lider de piață sau ocupă poziții de top la mai multe categorii de lactate” (…)   Hochland GroupTot cu subtilitate, Hochland induce românilor sentimentul de încredere în calitatea tradițională a produsului german. Dar, ca lider pe piața specifică, nu omite să evidențieze producția de brânzeturi românești, cum nu omite nici referirile la inovație: ”Compania Hochland a luat naștere în 1927, cand Georg Summer și Robert Reich au înființat fabrica de brânzeturi Hochland. (…) Hochland este reprezentată în toate marile categorii de brânzeturi”. (…) ”Produsele Hochland au intrat pe piața românească în 1993, prin intermediul companiei Whiteland, iar Hochland România a luat naștere oficial în 1998, prin preluarea fabricii de la Sighișoara, unde a început producția de brânză topită”. În 1999, Hochland achiziționează fabrica de la Sovata, unde produce brânzeturi specific românești, precum cașcavalul, și materie primă pentru fabrica de brânza topită de la Sighișoara. Astăzi, Hochland România este lider pe piața brânzeturilor, fiind marca numărul 1 în majoritatea categoriilor unde este prezentă” (…).   NapolactFolosint un ton de poveste, site-ul Napolact, companie aflată în proprietatea FrieslandCampina, se ancorează puternic în tradiția românescă, mizând pe istorie și nuanțe naționale sau, dacă vreți, chiar naționalist-provinciale. Rețeta pare a fi de succes, marca Napolact fiind, poate, cea mai cunoscută din România. Desigur, nu lipsesc referirile la originea românească a laptelui-materie primă:   ”De mai bine de 105 de ani, Napolact este unul din(tre-n.a.) cei mai importanți producători de lactate. Din bătrâni, umblă vorba că Napolact s-a numit mai întâi Atelierul lui Vlad. Iară, asta se întâmpla de mult, pe la 1905”. (…) ”Producător de unt și brânză de vacă (…) Napolact s-a născut ca brand în 1990. Cu toate acestea, tradiția este mult mai veche și reprezintă inspirația pentru toate produsele sale, făcute cu lapte din inima Ardealului”.(…)   ”Pasiunea pentru tradiție ne inspiră în tot și în toate. Fie că este vorba de iaurt sau brânză, ne dorim să oferim cele mai bune produse inspirate dintr-o lume mai curată, mai liniștită, mai deschisă. Pentru toate produsele Napolact folosim lapte colectat exclusiv de la fermele din Ardeal„.   Lacto SolomonescuÎn cazul site-ului Lacto Solomonescu, avem pentru prima oară menționat: ”companie 100 % românească”. Dar, nu lipsesc trimiterile la tehnologia de ultimă generație, trasabilitate, export, poziționare în piață și, mai ales, calitea deosebită a produselor 100 % naturale:   ”S.C. Lacto Solomonescu SRL s-a înființat în anul 1992, (…) continuând o tradiție în familie de două generații. De atunci, an de an, investițiile au fost prioritatea noastră” (…). ”Deținem cele mai înalte tehnologii, complet automatizate. Avem un număr de 200 de angajați, iar capacitatea zilnică de producție este de 150.000 litri de lapte.   Întreaga noastră activitate (…), se desfășoară în sistem integrat al calității, conform standardelor (…), asigurând astfel trasabilitatea produselor realizate. Toate produsele cu brandul Solomonescu dețin o cotă importantă din cota națională de piață. Din anul 2007, am extins distribuția și în afara țării. Cașcavalul Rucăr ocupă primul loc în alegerile clienților revânzători din România”. (…)   ”Lacto Solomonescu este o companie 100% românească(,) care produce produse 100% naturale, fără conservanți, fără aditivi, 100% din lapte, fără adaos de grăsimi vegetale” (…). De la FermaCitind mesajul de pe pagina De la Ferma îți pare că îl auzi vorbind pe Marius Bicu, iar asta nu e rău, pentru că acest domn știe ce spune și, mai ales, știe ce face! Subliniind proveniența laptelui-materie primă din propria fermă, mesajul face trimitere la bucuria vieții, la hrană sănătoasă, la reverii rurale, dar și la recunoașterea internă și internațională a calității produselor:   ”Viața De la Ferma respiră aerul curat al dealurilor Transilvaniei. Este viața către care ne retragem constant, pentru a ne revigora, și care ne oferă resursele de energie pentru fiecare zi. Izurile(!?) și gusturile acestei vieți se regăsesc în produsele veritabile care respectă rețete tradiționale și folosesc mijloace moderne de prelucrare care să le păstreaze caracteristicile binefăcătoare. Aceasta este calea pe care au ales-o să o respecte produsele De la Ferma și care au câștigat încrederea clienților din țară și din străinatate”. (…)   ”De la Ferma foloseste pentru produsele sale doar laptele colectat de la propriile animale, prin urmare, grija pe care le-o purtăm acestora se aseamănă cu grija pe care le-o purtam copiilor noștri”.(…) ”Mai ieri, laptele alb a fost iarba verde. Așa se face că brânzeturile De la Ferma sunt naturale, bio prin excelență”. (…)   Five ContinentsConceput mai sobru, mesajul grupului de firme Five Continents transmite toate informațiile utile, subliniind, totuși, performanța tehnologică, respectarea tradiției, calitatea deosebită a produselor și respectarea cu strictețe a normelor de siguranță alimentară: ”Compania Five Continents și-a început activitatea în anul 1993, odată cu achiziționarea fabricii de prelucrare a laptelui de la Fetești, (care) are o tradiție de peste 50 de ani în fabricarea brânzeturilor de tip cașcaval, timp în care procesul tehnologic de obținere a cașcavalului a urmat linia tradițională”. (…)   ”În 2005, Five Continents și-a mărit gama de produse fabricate, prin inaugurarea a două noi fabrici, construite după standardele UE:   -Five Continents Group Răchiți (județul Botoșani) produce cașcaval, telemea, brânză de burduf, lapte de consum și lactate proaspete (…);   - Five Continents Horezu (județul Vâlcea), produce diferite sortimente de brânză fermentată, obținute din lapte de oaie sau de vacă, (și) care sunt comercializate sub denumirea "Brânză Fermentată Horezu" sau "Mânăstirea de Horezu". Procesul technologic este asistat de o instalație complet automatizată, unică în țară”. (…)   ”Toate produsele fabricate de Five Continents sunt în conformitate cu standardele naționale de calitate, aliniate celor europene”. Mirdatod ProdEvidențiații anului, prin Certificarea europeană obținută de Telemeaua de Ibănești, nu ezită să facă multe referiri la acest lucru, și nu greșesc deloc. Surprinde în mod plăcut, însă, un alt lucru, pe lângă transmiterea celorlalte informații utile: Apelul la sentimentul național, la promovarea valorilor autentice românești, apel singular, între mesajele de pe paginile oficiale ale firmelor:   ”Mirdatod Prod este înfiinţată în anul 1994, cu sediul social în comuna Ibănesti, Jud.Mureş, iar (,) ca aşezare geografică, societatea este situată în zona montană a judeţului Mureş, la poalele Munţilor Gurghiu. Zona geografică deosebită, condiţiile de climă şi relieful montan, flora bogată şi specifică, oferă caracteristici speciale laptelui materie primă şi implicit produselor lactate obţinute prin prelucrarea acestuia”. (…)   ”România va trebui să intre în rândul ţărilor de frunte ale Uniunii Europene, ca număr de produse tradiţionale atestate. Promovarea produselor tradiţionale, obţinute după reţete specifice sau provenind dintr-o zonă geografică, reprezintă patrimoniul nostru românesc. Arta, cultura şi mediu natural, oferind un mare potenţial pentru dezvoltarea segmentului alimentar , cu impact major asupra economiei ţării”.   Almera InternaționalCaracteristica principală a mesajului companiei Almera Internațional este trimiterea la tehnologia de ultimă oră, la profesionalismul deosebit al echipei, acestea determinând calitatea produselor:   (…) ”Din anul 1999 societatea a început activitatea de procesare a laptelui, într-o mică secţie de produse lactate construită în Galaţi. În anul 2002 a preluat Fabrica de Produse Lactate a societăţii Agribac (…). Beneficiind din start de o dotare tehnică de excepție, Fabrica de Produse Lactate din Bacău a fost retehnologizată prin proiectul SAPARD (…)   (”ulterior”-n.a.) A fost introdus brandul „bigPanda – O alegere cu gust” cu care societatea s-a lansat practic la nivelul întregii ţări”. (…) Achiziţionând cele mai moderne linii tehnologice existente pe plan european, unele dintre ele chiar în fază de prototip, (…) Specialiştii Fabricii, având o înaltă calificare profesională şi o experienţă vastă, au ca preocupare permanentă calitatea produselor fabricate. Noi oferim consumatorilor singurele produse lactate care sunt obţinute numai din lapte proaspăt şi culturi lactice selecționate”. (…)  

Gordon Prod    Și Gordon Prod mizează, ca argument principal, pe capitalul 100 % românesc, pe calitatea laptelui-materie primă, colectat de la fermele din Harghita dar, spre deosebire de celelalte companii, pune accent pe relația cu fermierii și pe misiunea socială a activității pe care o depune:
Societatea Gordon Prod a fost înfiinţată în anul 1993 cu capital 100% românesc şi a început activitatea în 1994, cu producţia de caşcaval opărit afumat şi neafumat, în satul Bulgăreni, județul Harghita. Gama de produse şi capacitatea de producţie au fost lărgite de la an la an (…) una dintre noutăţi fiind brânzeturile topite şi cremele de unt, produse cu care (…) am devenit fruntaşi în domeniu. (…).   Politica Gordon este (aceea-n.a.) de a fabrica produse de cea mai bună calitate din laptele colectat de la producătorii din judeţele Harghita şi Mures, de a instrui fermierii din această zonă despre importanţa calitătii laptelui şi de a ajuta să ridice producţia de lapte la standardele cerute de Uniunea Europeană. Pentru a realiza această politică am înfiinţat mai multe ferme de vaci, dintre care una chiar în vecinătatea fabricii.   Putem să subliniem faptul ca Gordon Prod a fost şi este un factor important în economia regională a judeţului Harghita, având peste 160 de angajaţi şi, totodată,  asigură locuri de muncă pentru un grup mare de fermieri, onorând cu plata la zi laptele preluat de la aceştia”.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2