Piața românească a lactatelor intră într-o etapă în care diferența nu o mai face doar cantitatea de lapte produsă, ci capacitatea de a-l transforma competitiv în produse cu valoare adăugată. Iar datele europene arată că presiunea importurilor rămâne importantă.

Ungaria nu este un furnizor marginal pentru piața agroalimentară românească. În 2025, Ungaria s-a aflat printre principalele țări de origine ale importurilor agroalimentare ale României, într-un comerț în care produsele lactate ocupă un loc important. Statisticile oficiale de comerț ale Eurostat permit analiza fluxurilor pe produse și țări partenere, atât ca valoare, cât și ca volum.

Dar imaginea trebuie citită cu atenție: nu orice creștere a exporturilor ungare înseamnă automat o pierdere de cotă pentru procesatorii români. Pentru a demonstra o asemenea relație este necesară analiza bilaterală, pe coduri de produs. Datele sectoriale ale Comisiei Europene oferă însă un semnal relevant.

Ungaria își consolidează oferta de produse lactate

În comerțul intra-UE, Ungaria a exportat în 2025 33.348 de tone de brânzeturi, cu 22% mai mult decât în 2024. În același timp, România a importat 121.646 de tone de brânzeturi, cu 2% peste nivelul din 2024. Sunt fluxuri totale, nu exclusiv România–Ungaria, dar ele arată dimensiunea pieței în care procesatorii români concurează cu furnizori europeni.

Situația este asemănătoare și la alte categorii. În 2025, România a importat din interiorul UE 80.062 de tone de lapte praf integral, în creștere cu 5%, în timp ce Ungaria a exportat 8.337 de tone, cu 5% peste 2024. La laptele praf degresat, România a importat 2.037 de tone, iar Ungaria a exportat 1.412 tone.

Problema procesatorului român nu este doar concurența

Datele arată o problemă structurală mai largă: România este o piață importantă pentru produsele lactate europene, dar trebuie să-și valorifice mai eficient propria producție de lapte.

În 2024, fermele UE au produs 161,8 milioane de tone de lapte crud, din care 150,8 milioane de tone au fost livrate către procesatori. La nivel european, industria transformă laptele în produse cu valoare adăugată precum brânzeturi, unt, lapte praf și produse proaspete.

Pentru România, miza este tocmai aici: cât din laptele produs local rămâne în lanțul național și câtă valoare economică se creează înainte ca produsul să ajungă pe raft?

Iar concurența vine într-un moment în care prețurile materiei prime sunt volatile. În iunie 2026, prețul laptelui crud raportat de Comisia Europeană era de 38,73 €/100 kg în România, față de 37,81 €/100 kg în Ungaria. Diferența nu este suficientă pentru a explica singură competitivitatea produsului finit. Contează productivitatea, randamentul procesării, costurile energetice, logistica, contractele cu retailerii și capacitatea de a produce mărci și produse cu valoare adăugată.

Ce urmează pentru procesatorii români?

Răspunsul nu este simpla protejare a pieței interne. Într-o piață unică europeană, procesatorul român trebuie să concureze pe cost, calitate, eficiență și diferențiere.

Datele oficiale indică faptul că piața românească este suficient de mare pentru a atrage furnizori externi. Întrebarea strategică pentru industria locală este dacă această cerere poate fi acoperită mai mult prin lapte românesc procesat în România, nu doar prin produse finite aduse din alte state membre.

Ungaria este, în acest context, mai degrabă un simptom decât problema în sine. Problema reală este câtă valoare reușește România să păstreze în propriul lanț al laptelui.