86

Subvenția la lapte va crește constant, până în 2020

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Timp de două zile, ministrul Agriculturii a fost cu caravana PNDR în patru localități din județul Arad. Șeful Agriculturii românești a recrutat noi membri în Rețeaua Națională de Dezvoltare Rurală pentru formarea unui lanț de comunicare eficient între capitală și fermierii din țară.

  Daniel Constantin le-a prezentat fermierilor avantajele accesării fondurilor europene, le-a spus și la ei acasă că avem la dispoziție 9,5 miliarde de euro pe noul PNDR. Agricultorii ar trebui să profite și să acceseze fondurile europene și, implicit, agricultura ar prinde avânt. Fermierilor le-a fost dat să audă și promisiuni. Prețul laptelui în continuă scădere și faptul că fermierii nu mai au unde să livreze laptele vor face obiectul unei analize inițiată de Ministerul Agriculturii. Dar, până la analizarea cauzelor și combaterea efectelor dispariției cotelor de lapte, ministrul a încercat să-i liniștească pe crescătorii de vaci reamintindu-le că din 2015 li se oferă sprijinul cuplat de producție.   "Avem un instrument la îndemână pe care l-am creat în 2015 - plată cuplată - şi pentru care au aplicat fermierii încă din această primăvară, atunci când au depus cererile pentru plată la APIA. Dacă anul trecut au avut un sprijin de 500 lei/cap de animal plus 120 de lei /tona de lapte livrată la unităţile de procesare a laptelui, fermierii vor primi acum în plus de la bugetul de stat, pentru fiecare animal în exploataţiile în care sunt între 10 şi 250 de capete, câte 250 de euro, sumă care va creşte până în anul 2020”, a declarat Daniel Constantin.   Ministrul Agriculturii i-a îndemnat pe fermieri să se unească în asociații, în cooperative, să deschidă centre de colectare și procesare. Să aibă propriile grupuri de producători, propriile cooperative și să comercializeze în comun producția. Ministrul a fost însoțit de George Turtoi, secretar de stat în Ministerul Agriculturii, și Eugen David Popescu, directorul AFIR. Secretarul de stat a întărit spusele șefului. Adică, fermierii ar fi avantajaţi dacă s-ar asocia și ar forma cooperative.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2