Mediul de afaceri din România este în continuă și accelerată schimbare. Din păcate, anii de criză, dar și instabilitatea legislativă ”oferă” investitorilor destule motive de neliniște. În ce măsură actul decizional este luat în deplină cunoștință de cauză a elementelor? Cum reacționează managerul român în fața problemelor și cât de dispus este să își asume, în mod științific, riscuri? Aceasta a fost tema unei cercetări foarte interesante, realizată recent de un colectiv condus de doamna Daniela Andron, de la Universitatea Alma Mater din Sibiu, cercetare materializată în Raportul  „Risk management in modern business organizations in the macroeconomic context of European integration, din care vă prezentăm câteva idei principale.

Tendință orientată spre evitarea riscurilor   Tendinţa managerilor de a­-şi asuma riscuri este variabilă, fiind dependentă  atât de  context, cât și de variaţiile individuale de comportament,  generate  la rândul lor  de  experienţă şi individualitatea decidentului. Din această perspectivă, managerii  ar putea fi încadraţi în trei categorii majore: 1-Managerii care evită riscurile2-Managerii care își asumă riscuri3-Manageri care domină riscurile   Potrivit cercetărilor, importanţa  factorilor subiectivi confirmă tendinţa generală  de evitare a riscurilor, în detrimentul asumării responsabile şi creative, situaţie care  justifică lipsa interesului spre dezvoltarea strategiilor de gestionare a riscului.  Soluţiile  oferite de specialiștii în managementul riscului sunt rezultatul unei optici constructive, care abordează tematica  riscului realist, însă nu ca o ameninţare, ci, mai  degrabă ca o oportunitate. De aceea, se consideră că gestionarea atentă, corectă, creativă,  propusă  de specialiști, poate conduce nu doar la performanţă, în direcţia profitabilităţii, indicând direcţii inovatoare de orientare a afacerilor, în contextul schimbării dinamice,  caracteristice  secolului XXI. În oarecare contradicţie cu atitudinea specialiștilor faţă de tematica riscului în afaceri, cercetarea  a relevat faptul că, în practica de afaceri, tendinţa generală este  aceea  de evitare a riscului, în detrimentul acceptării acestuia. Evitarea riscului  reprezentat de un mediu nesigur se realizează prin negocierea de contracte care  amortizează nesiguranţa, sau prin întârzierea deciziilor, sau a delegării de competențe.  În viața reală, managerii par să evite înfruntarea riscului, pe care îl consideră un fenomen care poate fi controlat. Viziunea lor asupra riscului pare a fi uşor diferită de cea existentă în teoria deciziei, fiind mai putin precisă.  ­ Ca urmare, se pare că managerii măsoară rar riscul  unei opţiuni, după variaţia distribuţiei probabilităţilor rezultatelor posibile, aparând cel  puţin trei trăsături caracteristice: 1-Majoritatea managerilor nu consideră incertitudinea unui randament pozitiv ca fiind un aspect important al riscului. Posibilităţile de câştig au o importanţă capitală pentru evaluarea atracţiei  unei  opţiuni,  iar  ideea riscului este asociată unui  rezultat negativ. 2-Riscul nu este pentru manager un concept probabilistic. Majoritatea managerilor  consideră incertitudinea un factor  de  risc,  iar  amploarea posibilelor rezultate  nesatisfacătoare sunt pentru ei un element marcant. De aceea, managerii evaluează riscul pe  care și-­l asumă mai  mult în funcţie de valori ­cheie, şi nu în funcţie de ajutorul oferit de informatică sau de teoria probabiliăţtilor.3-Majoritatea managerilor nu urmăresc să reducă riscul la un singur element  cuantificabil, deşi caută o anumită precizie în estimarea riscului pe bază de calcule numerice. Conştienţi de aspectele multiple ale riscului, managerii nu consideră exprimarea riscului printr-­o cifră unică sau o serie statistică. Interpretarea tipologiei deciziilor Teoria luării deciziei consideră trei situaţii specifice:

1. a) Deciziile luate în condiţii de certitudine 
2. b) Deciziile luate  în condiţii de  incertitudine privind rezultatele  unui anumit  curs  al acţiunii,  probabilităţile acestor acţiuni nefiind cunoscute 

3) Deciziile luate în condiţii de risc.   Fiecare acţiune conduce la o serie de rezultate posibile, fiecare rezultat apărând cu o probabilitate care ar putea fi cunoscută sau estimabilă. Decizia luată în condiţii de risc implică o evaluare a alternativelor şi a consecinţelor acestora, în condiţiile  în care efectele acestora nu sunt cunoscute cu siguranţă. Cursul optim de acţiune va fi cel care relevă valoarea probabilă sau anticipată a rezultatului. În condiţiile în care deciziile din prezent sunt luate având în vedere evenimente viitoare, avantajele oferite de un corect management al riscurilor pot fi imense: -anticiparea condiţiilor de piaţă-avantaj competiţional-înţelegerea mediului intern şi extern în care  firma  îşi  desfăşoară  activitatea-anticiparea situaţiilor de  criză şi evitarea fraudelor.  Ponderea situaţiilor decizionale în condiţii de risc Ponderea situațiilor decizionale în condiții de risc şi incertitudine este relativ scăzută, faţă de considerabila proporţie a deciziilor adoptate în condiţii de certitudine, fapt care reconfirmă o anume constanţă în atitudine, referitoare la aversitatea faţă de risc a managerilor români. Cercetarea  a relevat faptul că  toate cerinţele pe care procesul decizional ar trebui să le întrunească sunt următoarele: -decizia trebuie să fie fundamentată ştiinţific-decizia  trebuie  să fie “împuternicită”­, nu doar adoptată la nivel managerial adecvat -autoritatea formală a deciziei nu este suficientă, fiind absolut necesară autoritatea cunoştinţelor -deciziile trebuie să fie integrate și armonizate în ansamblul celorlalte decizii  luate sau proiectate a se lua, în consens cu strategia companiei  -decizia trebuie să se încadreze în perioada  optimă de elaborare şi de aplicare  -decizia trebuie formulată clar,  concis, să conţină obiectivul şi  principalii  parametrii operaţionali, indicarea obiectivului, concomitent cu modalitatea de  acţiune preconizată, resursele  alocate,  responsabilităţile  atribuite pentru aplicarea deciziei şi durata sau termenul de aplicare.Necesitatea asumării științifice a riscului Iminenţa şi inevitabilitatea riscului sunt unanim recunoscute. Cercetarea a  urmărit să identifice noile provocări ale mediului de afaceri românesc și capacitatea de adaptare a managementului firmelor româneşti la cerinţele managementului riscului. În aceste condiţii, noile imperative ale managementului, au fost identificate în condiţiile iminenţei riscului şi a diversificării, precum și a creşterii potenţialului de risc, asociat derulării afacerilor într-­un mediu tot mai  complex, mai dinamic şi supus shimbării.  Inevitabilitatea  riscului este  apreciată  atât  de  manageri,  cât  şi de  viitorii  manageri. Dintre aceștia, tinerii admit că riscul este „umbra afacerii”, în proporţie  majoritară, faţă de manageri maturi, care acceptă inevitabilitatea riscului într­o formulare mai  ponderată. În opinia managerilor, zonele de maximă expunere  faţă  de risc, ale mediului economic românesc al etapei actuale ar fi în primul rând zona informaţională  şi  zona  organizaţională, dar influenţe  puternice sunt percepute ca provenind şi din zonele politică şi financiară. Realizarea  unui management coerent faţă de risc implică analiza sistemică a riscurilor şi aplicarea tehnicilor care ţintesc diminuarea pierderilor potenţiale la care pot conduce. Principiile fundamentale aplicabile în management, în noile condiţii ale  dezvoltării riscului în afaceri, ar putea fi sintetizate sub forma următoarelor imperative: 1-Suficienţa competenţelor­ cheie  2-Suficienţa resurselor şi proceselor 3-Independenţa partenerilor­ cheie  4-Contabilitate clară  5-Educaţie continuă şi discernământ  6-Transparenţă  7-Validare externă.   (Cf.D.Andron ­„Risk management in modern business organizations in the macroeconomic context of European integration”, Education and Academic Research Structures of the Knowledge­  based Society, Universitatea “Alma Mater” Sibiu)