Tehnologii

147

Implicațiile ”Horsegate” asupra etichetării produselor din carne

autor

MeetMilk.ro

distribuie

(Down, english version too) Scandalul cărnii de cal a atins aproape toate segmentele sectorului european al cărnii. Începând cu întărirea controlului asupra determinării trasabilității produselor și terminând cu testarea finală a produselor, acțiunile responsabililor europeni nu au ocolit nici domeniul etichetării. Astfel, în Comunicarea din data de 11 martie, a.c., publicată pe site-ul oficial al Comisiei Europene, sunt precizate ultimele decizii legate de modalitatea de etichetare a cărnii și a produselor din carne. Mai jos, vă prezentăm cele mai importante extrase:   Eticheta trebuie să spună adevărul!"Comisia ia măsuri care vizează protecţia consumatorilor şi garantarea integrităţii produselor alimentare ambalate, comercializate în UE, iar ceea ce este scris pe eticheta de pe produs trebuie să spună adevărul despre conţinutul acestuia. Normele UE privind siguranţa alimentară şi protecţia consumatorilor sunt clare: consumatorii trebuie să fie informaţi în legătură cu ceea ce cumpără şi toate ingredientele trebuie să figureze pe eticheta ambalajului.Faptul că în compoziţia produselor din carne de vită s-a identificat prezenţa cărnii de cal arată că această cerinţă fundamentală nu este întotdeauna respectată. Carnea de cal poate fi comercializată în UE, doar că, la fel ca orice alt ingredient, trebuie să fie indicată pe etichetă. Statele membre au luat măsurile necesare pentru ca toate produsele care nu au fost etichetate în mod corespunzător să fie scoase de pe piaţă.Comisia a fost sesizată pentru prima dată de autorităţile britanice, la 8 februarie. Apoi toate ţările UE au fost alertate prin intermediul reţelei de informare privind siguranţa alimentară. După ce statele membre au efectuat o serie de teste, s-a constatat că o gamă largă de produse din carne conţineau carne de cal, fără ca aceasta să figureze în lista ingredientelor de pe etichetă.Comisia a elaborat un plan european pentru coordonarea unui program de testare a produselor. Acesta s-a derulat timp de o lună şi și-a propus să identifice prezenţa nedeclarată a cărnii de cal în compoziţia produselor, precum şi a cărnii de cal care conţine fenilbutazonă, fiind ilegală administrarea de fenilbutazonă animalelor destinate consumului uman. La 15 februarie, guvernele statelor membre au aprobat planul, prevăzând şi posibilitatea de a extinde testarea pentru încă o lună, dar și pe mai departe, dacă necesitatea va impune această măsură.Din 13 decembrie 2014, normele UE vor prevedea, de asemenea, ca etichetele să indice dacă proteinele adăugate la produsele din carne provin de la acelaşi tip de animal. Comisia se pregăteşte să facă propuneri cu privire la:-îmbunătăţirea armonizării sancţiunilor în caz de fraudă în lanţul de aprovizionare;-extinderea normelor UE privind originea alimentelor, pentru a include mai multe categorii de produse şi toate tipurile de carne.Se consideră, totuși, că o mai bună etichetare nu este un mijloc prin care se poate garanta că produsele alimentare disponibile pe piaţă sunt sigure. Conform legii, producătorii şi comercianţii pot vinde doar alimente sigure. O mai bună etichetare le permite consumatorilor să facă alegeri în cunoştinţă de cauză cu privire la produsele pe care le cumpără şi să le utilizeze în condiţii de siguranţă. Măsurile propuse ar consolida legislaţia UE privind siguranţa produselor şi ar permite abordarea mai eficientă a ameninţărilor care apar.”În concordanță cu politica de protecție a consumatorilor Măsurile decise mai sus au fost puse în directă concordanță cu deciziile Comisariatului European pentru Protecția Consumatorului, așa cum rezultă ele din Comunicarea din data de 13 februarie a.c., făcută pe site-ul oficial al Comisiei Europene, aașadar, la doar 5 zile de la declanșarea scandalului cărnii de cal, text din care vă prezentăm următoarele:   ”Piaţa produselor de consum devine tot mai sofisticată. Oamenii cumpără produse din ce în ce mai complexe, fabricate într-un număr tot mai mare de ţări. UE trebuie să se adapteze, pentru a-i proteja pe consumatori de produsele nesigure. În aceste condiţii, Comisia, prin Comisariatul pentru Protecția Consumatorului propune consolidarea protecţiei consumatorilor prin:-eliminarea mai rapidă de pe piaţa UE a produselor nesigure;-alinierea normelor privind siguranţa consumatorilor la procedurile de supraveghere a pieţei, prin eliminarea numeroaselor distincţii existente la nivelul normelor actuale;-clarificarea obligaţiilor care le revin producătorilor, importatorilor şi distribuitorilor – aceştia ar urma să furnizeze mai multe informaţii despre locul de fabricare a produselor;-ameliorarea capacităţii autorităţilor de reglementare de a urmări produsele de-a lungul întregului lanţ de aprovizionare – astfel s-ar obţine o reacţie mai eficientă în situaţii critice, iar produsele periculoase ar putea fi retrase mai rapid de pe piaţă;-consolidarea controalelor, astfel încât autorităţile de reglementare să poată restricţiona sau chiar interzice produsele potenţial nesigure;-crearea unui cadru care să încurajeze cooperarea la nivelul autorităţilor de reglementare din UE, pentru a facilita schimbul de informaţii;-simplificarea procedurilor de notificare a altor ţări cu privire la existenţa unor produse periculoase pe teritoriul UE (este vorba, în special, de sistemele de alertă rapidă Rapex şi ICSMS).Cetăţenii europeni vor avea doar de câştigat de pe urma introducerii unor norme mai coerente în materie de protecţie a consumatorilor şi vor fi mult mai motivaţi să meargă la cumpărături şi în alte ţări.La rândul lor, companiile vor beneficia de norme mai clare peste tot în UE. Întreprinderile, în special cele mici, îşi vor putea reduce costurile şi vor putea asigura mai uşor conformitatea produselor. O mai bună reglementare a importurilor şi a controalelor cu privire la siguranţa produselor va conduce la eliminarea de pe piaţă a concurenţei neloiale şi a furnizorilor lipsiţi de scrupule.În conformitate cu măsurile propuse, Comisia a început deja să întreprindă acţiuni de îmbunătăţire a supravegherii pieţei. Propunerile vor fi supuse dezbaterii Parlamentului European şi liderilor UE, punerea lor în aplicare fiind prevăzută pentru 2015.”Opinia specialistului Pentru a avea o opinie cât mai avizată asupra aspectelor de mai sus, am solicitat câteva lămuriri domnului Cristian Popa, specialist în probleme de etichetare: ”În legătură cu etichetarea eronată a cărnii de cal drept carne de vită, două aspecte merită detaliate: În primul rând, subliniez că, potrivit legii etichetării, trebuie făcută diferența între etichetarea cărnii, ca atare, și etichetarea cărnii ca ingredient într-un alt aliment (precum Lasagna). De asemenea, trebuie făcută diferența între diversele legi naționale ale etichetării și Directiva europeană a etichetării (Directiva 2000/13/CE). De exemplu la noi în țară, legea etichetării alimentelor este HG 106/2002, deci o lege valabilă doar în România. Toate aceste legi naționale ale etichetării ar trebui să fie transpuneri ale Directivei europene, dar între ele pot exista, totuși, diferențe. Pot exista diferențe între legea românească, cea din Anglia și/sau cea din Franța. Este posibil ca într-o anumită țară europeană, precum Anglia, să fie interzisă utilizarea cărnii de cal într-un anumit produs (ex. Lasagna), pe când într-o altă țară acest lucru să fie permis. De aceea, s-a votat noul Regulament al etichetării (Regulamentul (UE) nr.1169/2011), pentru a simplifica lucrurile și pentru a avea o singură lege a etichetării pe tot teritoriul Uniunii Europene. 2. Noul Regulament al etichetării va rezolva și problema înlocuirii cărnii de vită cu aceea de cal, căci, în această situație, va trebui menționat acest lucru pe etichetă, în imediata apropiere a denumirii alimentului. Adică, lângă denumirea de Lasagna, va trebui să apară o mențiune: "cu carne de vită și carne de cal ". În concluzie, putem spune că în cazul "Horsegate" vorbim despre o falsificare, în care din diverse motive nu s-au trecut pe etichetă toate ingredientele folosite de producător.” Horsegate implications on the meat products labeling Horse meat scandal reached almost all segments of European meat sector. Starting with the control strengthening over product traceability determining and finishing with the final product testing, the European representatives' actions have not bypassed actions on the labeling. Thus, the communication from March 11, this year, published on the official website of the European Commission are set out last decisions about the labeling of meat and meat products. Below we present the most important excerpts: The label must tell the truth! "The Commission takes measures to protect consumers and ensure the integrity of packaged food marketed in the EU and what is written on the label of the product must tell the truth about its content. EU rules on food safety and consumer protection are clear: consumers must  be informed about what they are buying and all ingredients must appear on the packaging label. The fact that in the composition of beef products was identified the presence of horse meat shows that this basic requirement is not always respected. Horse meat can be marketed in the EU, only that, like any other ingredient must be indicated. Member States have taken measures to ensure that all products that were not labeled properly to be taken out of the market.   The Commission received first a communication made by the British authorities on 8 February. Then all EU countries have been alerted via the information network on food security. Once the Member States have conducted a series of tests, it was found that a wide range of meat products containing horse meat without that appear in the list of ingredients on the label. European Commission developed a plan to coordinate a program of product testing. It lasted for a month and aimed to identify the presence of undeclared horse meat in products and horse meat containing phenylbutazone, given the fact that the administration of phenylbutazone to animals for human consumption is ilegal. On 15th February, EU governments have approved the plan, providing the opportunity to expand testing for another month, and further, if need will require. From 13th December 2014, EU rules will also provide that the labels indicate whether the proteins added to meat products come from the same type of animal. Commission is preparing to make proposals on: -improving harmonization of sanctions in case of fraud in the supply chain; -enlargement of EU rules on food origin in order to include more product categories and all types of meat. It is considered, however, that better labeling is a means by which to ensure that food available on the market is safe. By law, manufacturers and dealers may only sell safe food. Better labeling allows consumers to be informed on the choices about the products they buy and use them safely. The proposed measures would strengthen EU legislation on product safety and allow effective approach to threats that arise. " In line with the policy of consumer protection Decided above measures have been put in direct accordance with the decisions of the European Commissioner for Consumer Protection, as they result from communication dated on 13th February, made ​​on the official website of the European Commission, thus, just 5 days after onset horse meat scandal, in which we present the following: "Consumer product market becomes more sophisticated. People buy products increasingly complex, manufactured in a growing number of countries. EU must adapt to protect consumers from unsafe products. In these circumstances, the Commission, through the Commissioner for Consumer Protection proposes to strengthen consumer protection by:   -faster elimination of unsafe products on the EU market; -align consumer safety market surveillance procedures by eliminating numerous distinctions existing in the current rules; -clarifying obligations on manufacturers, importers and distributors - they would provide more information about the location of manufacturing; -improving the ability of regulators to track products throughout the supply chain - this would get a better response in critical situations and hazardous products may be withdrawn from the market faster; -strengthening controls so that regulators can restrict or even ban potentially unsafe products; -create a framework to encourage cooperation in the EU regulatory authorities to facilitate the exchange of information; -simplification of procedures for notifying other countries of the existence of dangerous goods within the EU (namely, in particular, RAPEX and ICSMS).   Europeans have only to gain from the introduction of coherent rules on consumer protection and will be more motivated to go shopping to other countries. In turn, companies will benefit from clearer rules across the EU. Businesses, especially small ones, will be able to reduce costs and will ensure easier compliance products. A better regulatory controls on imports and product safety will result in removal from the market of unfair competition and unscrupulous suppliers. Under the proposed measures, the Commission has already begun to take action to improve market surveillance. The proposals will be debated by the European Parliament and EU leaders, their implementation is planned for 2015. "   The expert's opinion To have an opinion as endorsed on the above issues, we requested some clarifications from Mr. Cristian Popa, specialist in labeling issues: "In connection with erroneous labeling of horse meat as beef, two aspects deserve detailed: First, I emphasize that according to the labeling law, must be made the difference between labeling meat as such, and labeling meat as an ingredient in another food (like lasagna). Also we must distinguish between the various national laws of EU labeling and European Directive on labeling (Directive 2000/13/EC). For example, in our country, food labeling law is GD 106/2002, so the law applies only in Romania. All these national labeling laws should be transposition of the European Directive, but between them there may still be differences. There may be differences between Romanian law, England law and / or the French law. It is possible that in some European countries, like England, to prohibit the use of horse meat in a product (eg Lasagne), while in other countries this is allowed. Therefore, it was voted the new labeling regulation (Regulation (EU) nr.1169/2011) to simplify things and to have a single labeling law throughout the European Union.   2. The new labeling rules will solve the problem of replacing beef with horse meat, because in this case it will be mentioned on the label near the name of the food. That is, near the designation of Lasagna, a statement must appear "with beef and horse meat." In conclusion, we can say that in the case of "Horsegate" we talk about a falsification, which for various reasons have not be mentioned on the label all the ingredients used by the manufacturer.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2