Pe etichetele produselor alimentare apar frecvent termeni precum „bio”, „eco” și „organic”. În Uniunea Europeană, acești termeni sunt reglementați prin același cadru legislativ (Regulamentul (UE) 2018/848) și sunt considerați echivalenți. Așadar, nu există diferențe de conținut între un produs etichetat „eco” și unul „organic” – alegerea termenului ține mai degrabă de preferințele comerciale sau lingvistice ale producătorului.

Pentru a putea utiliza aceste mențiuni, un produs trebuie să respecte criterii stricte privind originea materiilor prime, metodele de cultivare, prelucrare și certificare. În agricultură, este interzisă utilizarea pesticidelor de sinteză, a fertilizanților chimici și a organismelor modificate genetic. În procesare, se limitează drastic numărul aditivilor permiși, iar ingredientele trebuie să provină majoritar din surse certificate ecologic.

Produsele „bio” trebuie să fie autorizate și verificate de organisme independente acreditate. Pe etichetă trebuie să apară obligatoriu logo-ul european în formă de frunză verde, precum și codul autorității de control. Lipsa acestor elemente ridică semne de întrebare privind conformitatea produsului.

Pentru consumatori, alegerea produselor bio reflectă adesea preocupări legate de sănătate, mediu și calitatea ingredientelor. Cu toate acestea, eticheta „bio” nu garantează un profil nutrițional superior, ci mai ales o metodă de producție diferită și mai sustenabilă. În plus, prețul mai mare al acestor produse reflectă costurile de certificare, control și tehnologie agricolă.

În concluzie, „bio”, „eco” și „organic” înseamnă același lucru în legislația UE. Important este ca alegerea acestor produse să fie una informată, iar etichetarea să fie corectă și verificabilă.

(Foto: Freepik)