Ce s-a întâmplat pe piață în ultimul timp va rămâne de poveste! Altfel, nu am cum să caracterizez evenimentele legate de decizia ca TVA-ul să fie redus de la 24, la 9 %, pentru produsele alimentare. După cum știm, anunțul premierului Ponta a bucurat pe toată lumea, inclusiv pe aceia care activează în sectorul laptelui. Iar, după ce s-a anunțat că și mâncarea pentru animale a fost trecută pe lista produselor care vor beneficia de reducere, toată lumea a reacționat vesel: ”Vom crește vânzările de lapte spre fabrici.”, ”Vom crește producția de lactate”, ”Consumul se va relansa”, ”Laptele va curge mai ceva ca mierea, cascade să fie!” După câteva zile, însă, a început nebunia.

  Hipermarket-urile și-au adus aminte că de ele depinde totul. Poți să livrezi produse către magazin și gratis, dacă nu accepți condițiile impuse de achizitorii retailului, degeaba. Știm cazuri, și le știe toată lumea, în care unii procesatori de lapte au fost chemați de hipermarket ”la renegocierea unor taxe”, mai precis, pentru a li se comunica faptul că dacă nu acceptă majorări, vor fi delistați! Concomitent, în unele magazine, prețurile au început să crească subit. Firește, reacția procesatorilor, dar, din fericire, și a autorităților, a fost promptă, hipermarketurile ”repliindu-se”, așa cum spunea ministrul Daniel Constantin în ziua de 7 mai. Văzând că scandalul se îngroașă, marile lanțuri de magazine au început să anunțe: ”Înghețăm prețurile.” ”Și noi!”, au sărit altele. ”Și noi”, au întărit încă vreo două. Dar prea târziu, șmecheria era deja străvezie, rău, pentru că sigur că îți dă mâna să anunți că îngheți prețul la dude, după ce, în prealabil, l-ai mărit cu 30 %, ca să ai de unde să scazi pe 1 iunie și să anunți că și tu contribui la relansarea consumului. E fair? Ntz! Deloc! Dar, asta nu mă miră. Hipermarket-urile știu că ele dictează totul și că, orice ai încerca să faci, tot ele câștigă în final, ca și cum ar fi un fel de Putin multiplicat care joacă văzându-și propriul interes. Dar, dacă în buna tradiție a Mamei Rusia, pe Vladimir nu-l interesează dacă țara ar sărăci și ar rămâne fără mujici, pe retailiști ar trebui să îi intereseze, pentru că mujicul îți intră în magazin, el îți cumpără marfa.     Sunt hipermarketurile de vină? În niciun caz! Și ele înseamnă tot afacere privată, nu așezământ social, așa că logica lor se îndreaptă tot spre profitul la care visează toți. Cine e de vină, atunci? Păi, tot noi, românii! Cine le-a dat voie să deschidă mari magazine în buricele orașelor? Cine le-a permis să își consolideze o poziție dominantă, dictatorială, în relația cu furnizorii? Cine s-a gândit să nu acorde facilități legislative companiilor care doresc să își deschidă magazine proprii, așa cum se întâmplă în unele țări europene, pentru a exista alternativă? Noi, românii, prin reprezentanții noștri iubiți: funcționarii guvernamentali sau locali, indiferent de nivelul la care activează. Ce mă miră, pe mine, personal, e altceva. Dacă pe un manager străin care conduce un hipermarket îl doare undeva de români, de ce mulți dintre angajații din retail, conaționali mie și dumneavoastră, au aceeași atitudine? Întrebarea asta fără răspuns îmi aduce aminte de spusele lui Bob Geldof, acela care, aflat în turneu în România, în 1979, privind pe geamul autocarului care îl ducea spre Brașov, a spus: ”Dacă aș trăi în țara asta, m-aș face terorist”. Eu, dacă aș lucra la un hipermarket, m-aș face sabotor! (Acest articol va fi publicat în ediția nr. 15 a revistei Fabrica de Lapte, la rubrica ”Laptele pe foc”.)