121

Fonterra prognozează o scădere a prețului laptelui cu încă 2-3 procente

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Cel mai mare exportator de lapte din lume, Fonterra, se așteaptă la scăderi mult mai abrupte decât se estimase pentru producția acestui an, iar producătorii de produse lactate din Noua Zeelandă au început să sacrifice un număr mai mare de vaci, pentru a combate scăderea prețului laptelui, la nivel mondial. Gigantul de lactate din Noua Zeelandă prognozează că volumele de producție de lapte să scadă cu încă 2 sau 3% în 2015-2016, comparative cu anul anul trecut, potrivit TheGlobalDairy.com În momentul de față, tot mai mulți fermieri își sacrifică vacile, într-un effort de a obține un profit mai mare din prețul cărnii de vită.Miles Hurrell,Corporate Affairs Director al Fontera a spus că, ”din datele de pe piață, din mai multe surse independente, rezultă că vacile sunt sacrificate într-un ritm mult mai mare decât în sezonul trecut”. ”Cu toate acestea, suntem încă la începutul sezonului și orice previziune în acest moment este foarte dependent de condițiile meteorologice, care au fost până în present, slabe pentru producție”. Pe de altă parte, analistul Paul Jensz susține că o prognoză de scădere a prețului la lapte cu încă 2-3% este ”un stat bun”, pentru că acest lucru vine în ajutorul superofertei globale de produse lactate. Analistul Ioan Droppert al Dairy Australia susține că reduceri similar ale prețului la lactate au fost necesare a se opera și în UE dar și în SUA. Cererea diminuatîă de produse lactate se datorează și reacției Rusiei după ce UE a impus sanțiuni economice ca urmare a tensiunilor din Ucraina, dar și din cauza faptului ieșirii Chinei de pe piață, care a început să-și stocheze produsele. Însă analistul Robobank, Michael Harvey, a declarat căprognoza anunțată de Fonterra este totuși conservatoire, iar reducerile la producție, în acest sezon, ar putea fi ”mult mai severe”.   ”Totul se reduce la faptul că prețurilela lapte, plătite agricultorilor din Noua Zeelandă sunt cu mult mai mici decât costurile de producție. Așa că fiecare fermă trebuie să facă ajustări și să-și reducă alte costuri, pentru a face față acestui moment neprielnic”, a mai spus Harvey.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2