135

Ecarisarea teritoriului şi protecţia mediului în zonele zootehnice

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Supravegherea stării de sănătate a animalelor în scopul prevenirii îmbolnăvirilor la animale şi om constituie o prioritate dar şi o obligaţie a servicilor sanitare veterinare şi a administraţiei publice centrale şi locale, informeaza un comunicat de presa transmis de DSVSA-Sibiu.   Potrivit acestuia, o mare imortanta in prevenirea izbucnirii şi răspândirii unor boli transmisibile la animale şi de la animale la om, ca exemplu, antraxul, E.S.T, botulismul, leptospiroza, tuberculoza, salmonelozele, diverse boli parazitare, ca pericolele biologice care pot aparea, o constitue colectarea şi eliminarea corectă şi în condiţiile legii a cadavrelor şi a deşeurilor de animale.   Strategia, privind organizarea şi desfăşurarea etapelor de colectare şi neutralizare a deşeurilor de origine animală are la bază un cadru legal, prin care sunt stabilite obligaţiile şi responsabilităţile persoanelor fizice şi juridice în acţiunea de ecarisare a teritoriului, respectiv Regulamentul C. E. 1.069 / 2009 (de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman), O.U.G. 47 / 2005 modificată cu Legea nr. 73 \ 2006 (stabileşte strategia şi cadrul legal privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de neutralizare a deşeurilor de origine animală) şi Ordinul A.N.S.V.S.A. 80 / 2005. (raportarea lunară la D. S.V.S.A. judeţeană, a cantităţilor de subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman pe categorii; din localităţi, ferme cu animale, unităţi de abatorizare, unităţi de procesare şi unităţi de comercializare).   Prin ecarisare se defineşte activitatea de colectare a deşeurilor de origine animală ce nu sunt destinate consumului uman, în scopul distrugerii, fiind inclusă şi depozitarea, manipularea şi transportul la untatea specializată pentru neutralizare.   Deşeurile de origine animală sunt reprezentate de cadavre intregi, sau porţiuni de cadavre, alte subproduse provenite de la animale, improprii consumului uman, cu menţiunea că nu sunt incluse şi conţinutul tractusului intestinal, recoltat în abator, bălegarul şi purinul. Conform legislaţiei, Consiliile Locale sunt responsabile de colectarea şi depozitarea in vederea transportului pentru neutralizare a cadavrelor de animale provenite din gospodăriile crescătorilor individuali de animale sau a celor găsite moarte pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale respective pentru care nu se poate identifica proprietarul. În acest sens, consiliile locale au obligaţia de a incheia un contract, în condiţiile legii, cu o unitate specializată pentru neutralizarea acestor subproduse şi de a asigura spaţii de depozitare, care sunt folosite exclusiv pentru păstrarea deşeurilor colectate până la efectuarea transportului la unităţi specializate de neutralizare.   Proprietarii individuali de animale sunt obligaţi să anunţe în cel mult 24 de ore, consiliul local asupra morţii unor animale din gospodărie.Consiliul local sesizat, are obligaţia să anunţe imediat unitatea de neutralizare pentru ridicarea cadravelor în cauză, conform contractului încheiat.În cazul localităţilor izolate, greu accesibile, neutralizarea cadavrelor de animale se poate organiza de consiliul local prin ingropare în locuri special amenajate, cu aprobarea autorităţii sanitare veterinare şi de mediu din zona respectivă.Fermele de animale, unităţiile de producţie, procesare, depozitare, sau de comercializare a cărnii sau alte produse de origine animală, pot funcţiona în condiţiile în care au încheiat contract cu unităţi de neutralizare autorizate, sau deţin instalaţii proprii de neutralizare, autorizate în conditiile legii.Activitatea de neutralizare a deşeurilor de origine animală, care includ colectare, transport, depozitare, manipulare, este supusă inspecţiei şi controlului sanitar veterinar în scopul prevenirii şi răspândirii de boli la animale şi oameni.Pentru ca această activitate să se desfăşoare în cadrul legal şi cu eficenţa dorită, persoanele responsabile cu gestionarea S.N.C.U.(subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman) desemnate din fiecare localitate, crescătorii de animale, alte persoane sau autorităţi implicate, au obligaţia să deţină cunoştinţe privind:Importanţa colectării S.N.C.U. (cadavrelor de animale, subproduse de origine animală) ca măsură de protejare a sănătăţii publice, sănătăţii animale şi mediului înconjurător şi evitarea apariţiei şi propagării bolilor la animale şi de la animale la om;Cadrul legal european şi naţional existent în domeniul S.N.C.U;Principalele prevederi ale Regulamentului C.E nr.1069/2009 (norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman),Responsabilităţile consiliilor locale ce le revin, conform prevederilor legale în vigoare;Încadrarea materiilor pe categoriile de interes, respectiv :categoria 1 – care reprezintă cadavrele de bovine, ovine, caprine, animale de companie,categoria 2 - cadavrele de porcine, cabaline, păsări şi alte specii,Întocmirea evidenţelor necesare pentru demonstrarea trasabilităţii (registre şi documente de mişcare), şi a raportărilor obligatorii la D.S.V.S.A. judeţeană şi a modului de completare corectă al acestora;Modalitatea de comunicare a deficienţelor înregistrate şi a modului de remediere ale acestora.Verificarea listei de unităţi autorizate pentru neutralizarea S.N.C.U. de pe site-ul A.N.S.V.S.A. sau consultarea specialiştilor din domeniu;   Inspectorii de specialitate din cadrul servicilor sanitare veterinare monitorizează permanent, localităţiile şi exploataţiile cu animale din zona de arondată, pentru a verifica respectarea legislaţiei şi totodată vor asigura consultanţă de specialitate în această importantă acţiune, de interes economic şi social pentru comunităţiile respective, în contextul în care ecarisarea teritoriului, constituie un factor esenţial de igenizare şi de prevenire a bolilor transmisibile la animale şi de la animale la om. Dr. Penţea Ioan – Secretar Executiv al Colegiului Medicilor Veterinari din Sibiu

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2