101

Csaba Mozes-Hochland România: Lapte românesc, pentru cașcaval de cea mai bună calitate

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Companie de prestigiu, atât în România, cât și în Europa, Hochland s-a impus prin calitatea de excepție a produselor sale. Gestionată nemțește, potrivit celor mai stricte și eficiente reguli, afacerea Hochland în țara noastră crește constant, compania plasându-se la vârful clasamentelor.

  Pentru a afla cum a evoluat afacerea Hochland în România, dar, mai ales, pentru a vedea care este relația cu fermierii români, după eliminarea cotelor de lapte, ne-am adresat domnului Csaba Mozes, oficial al companiei, care ne-a acordat următorul interviu.   Cel mai important susţinător al unui brand este calitatea pe care o oferă, iar domnul Csaba Mozes are acest lucru în minte zi de zi. Este Manager Aprovizionare Lapte la Hochland România de 3 ani, însă istoria lui în companie îşi are începuturile încă din martie 2005. Pasiunea pentru ceea ce face, implicarea şi încrederea oamenilor din echipă l-au purtat de pe poziţia de Project Officer, pe cea de coordonare a uneia dintre cele mai importante arii ale procesului de producţie. Parcursul lui profesional începe în septembrie 2003 când, după absolvirea facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale, începe să lucreze pentru o companie de construcţii. În 2005 a descoperit plăcerea de a lucra pentru Hochland, lucru pe care îl face cu drag până astăzi. Așadar, iată dialogul nostru cu domnul Mozes:   Fabrica de Lapte: Care a fost evoluţia companiei Hochland în prima parte a anului 2015?Csaba Mozes: Principalul obiectiv al companiei noastre este păstrarea şi consolidarea poziţiei de lider pe piaţa românească de brânzeturi, iar eforturile susţinute în acest sens ne-au ajutat să obţinem rezultate bune şi în prima parte a acestui an, să ne îndeplinim obiectivele şi să oferim în continuare consumatorilor produse la cea mai înaltă calitate, asa cum i-am obişnuit şi până acum. Prima parte a anului a fost marcată de inovaţii la nivel de produse, prin care am propus consumatorilor noştri noi experienţe culinare, care să le reconfirme încrederea că fac cea mai bună alegere.   FDL: Care au fost noutăţile sortimentale propuse consumatorilor în ultima perioadă?CS: Inovaţia este parte integrantă din tot ceea ce facem, iar Hochland, în calitate de lider al pieţei brânzeturilor, şi-a asumat misiunea de a inova permanent, în toate categoriile de brânzeturi în care este prezent, prin lansarea de noi produse sau prin extensii ale gamelor din portofoliul nostru deja consacrate. De exemplu, am lansat vara aceasta un nou produs, brânza Delicii Calde La Grătar, specială pentru momentele petrecute cu familia sau prietenii în aer liber.   FDL: Prin ce se deosebesc produsele Hochland, faţă de oferta similară a celorlalte firme din România?CS: Încă de la inceput, Hochland s-a evidenţiat prin inovaţie, marcând numeroase premiere: prima brânză topită triunghiuri care combină sortimente diferite, în acelaşi pachet – Mixtett; în 2002, se lansa caşcavalul Hochland, care s-a remarcat prin gustul special şi forma rectangulară, atipică la acea vreme, când restul producătorilor comercializau roţi de caşcaval; Hochland a introdus şi primul caşcaval felii (2002) sau primul caşcaval pane (2007). În ceea ce priveşte categoria de caşcaval, Hochland reuşeşte să se diferenţieze în piaţă printr-un produs gustos, cu un gust lăptos şi o consistenţă cremoasă, preferat de toţi membrii familiei. Mai mult, caşcavalul Hochland este produs pe baza unei reţete autentice, folosită în fabrica Sovata încă din 1976, căreia i s-a adaugat rigoarea germană pentru a obţine un produs de cea mai bună calitate.     FDL: Cum şi de unde se realizează aprovizionarea cu lapte-materie primă?CS: Hochland România foloseşte pentru producţia de caşcaval numai lapte românesc. Este maniera prin care înţelegem să oferim consumatorului un produs autentic de cea mai bună calitate, realizat din materie primă locală, iar pe de altă parte, este maniera prin care înţelegem să sprijinim cât de mult posibil producţia românească de lapte şi pe cei care ne sunt parteneri de nădejde.   FDL: Care sunt programele de sprijin ale fermierilor români aflaţi în relaţie contractuală cu Hochland?CS: Politica Hochland în ceea ce priveşte colectarea de lapte urmăreşte dezvoltarea de parteneriate de lungă durată. Încă de la început, am încercat să ne implicăm cât mai mult în sprijinirea fermierilor pentru a-şi dezvolta afacerile. Astfel, în 2009 am pus bazele unor programe de investiţii, de consiliere şi de dezvoltare a fermelor cu care colaborăm, pentru a-i ajuta pe fermieri să furnizeze lapte de cea mai bună calitate, la standarde europene. Pe parcursul acestor programe, am oferit consultanţă zootehnică şi în managementul fermei, sprijin pentru creşterea efectivului de vaci şi a capacităţii de producţie de lapte, suport pentru transformarea exploataţiilor zootehnice familiale de semisubzistenţă în exploataţii familiale comerciale şi am ajutat producătorii să se alinieze la cele mai competitive cerinţe structurale şi tehnologice europene.   FDL: În ce măsură s-a modificat relaţia cu fermierii, dupa renunţarea la sistemul de cote?CS: Renunţarea la cotele de lapte a fost o măsură anunţată de mulţi ani, iar în acest timp Hochland a analizat şi a gestionat cât mai bine efectele pe care această măsura le poate avea asupra relaţiei cu fermierii cu care compania colaborează. În primul rand, am decis să rămânem în continuare o companie fidelă fermierului român, să folosim în producţia locală doar lapte românesc, ca şi până acum, şi să continuăm astfel să sprijinim cu hotărâre producţia de lapte locală. Ne propunem să planificam cât mai bine toate acţiunile, astfel încât să atenuăm cât de mult posibil şocurile pieţei şi să nu le transferăm asupra fermierilor cu care lucrăm.   Presiunea venită din supraproducţia la nivel european s-a transferat parţial şi către fermierii din România, preţurile au scăzut, aşa că aceştia au în acest moment nevoie de cât mai mult sprijin şi din partea noastră, dar mai ales a statului, pentru a rămâne competitivi şi pentru a-şi putea dezvolta afacerile. În relaţia cu aceştia, eforturile noastre se concentrează pe a-i susţine, prin condiţii comerciale echitabile, dar aliniate cu contextul de piaţă. Relaţia cu aceştia a rămas aceeaşi şi după renunţarea la sistemul de cote, o relaţie bazată pe mult respect şi pe încredere reciprocă. Sunt furnizori cu care lucrăm de foarte mulţi ani, care poate că nu ar fi stat atât de mult timp alături de noi dacă nu vedeau în Hochland un adevărat partener.   FDL: Care sunt proiectele de viitor al companiei, referitoare la relaţia cu furnizorii de lapte-materie primă?CM: Prin tot ceea ce facem şi prin planurile noastre de viitor, ne dorim continuarea şi dezvoltarea structurii noastre de furnizori şi mai ales dezvoltarea calităţii laptelui, astfel încât să asigurăm cosumatorilor un produs superior din punct de vedere calitativ, aşa cum am făcut şi până acum.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2