Stiri

280

Activitatea Consiliului Concurenței în anul 2022

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Consiliul Concurenței și-a publicat raportul referitor la activitatea desfășurată în anul 2022. Iată cele mai importante informații.

”2022 a fost un an cu mari provocări economice, generate, în special, de războiul dintre Rusia și Ucraina, dar un an în care autoritatea de concurență a avut activitate intensă și rezultate bune.

„Anul trecut ne-am concentrat eforturile, mai mult decât în alți ani, în domeniul ajutorului de stat, pentru a sprijini instituțiile să implementeze măsuri de sprijin care implică fonduri europene. Astfel, am evaluat măsuri de sprijin, din fonduri locale, naționale, europene, inclusiv PNRR, de aproape 145 de miliarde lei, reprezentând o creștere de 250% față de 2021.

Aceste eforturi au fost necesare pentru că banii trebuie să ajungă rapid în economie, să ajute la dezvoltarea mediului de afaceri și la crearea de locuri de muncă, mai bine plătite. Și în ceea ce privește activitatea „clasică” a instituției, am avut rezultate bune.

Am autorizat un număr record de tranzacții, am declanșat investigații în domenii importante, precum cea care vizează piața monetară interbancară și am finalizat cazuri complexe, cum este cel care a implicat două piețe adiacente: asigurări și service-uri auto” a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

 În 2022 au fost declanşate 16 investigaţii privind posibile încălcări ale Legii concurenţei, în domenii precum: piața monetară interbancară (ROBOR), întreținere și reparare a autovehiculelor, servicii de înregistrare a avizelor de înscriere în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliară, produse din tutun încălzit etc.

Din totalul investigațiilor declanșate în 2022, aproximativ 40% vizează înțelegeri de tip cartel. Autoritatea de concurenţă a finalizat 8 investigaţii privind încălcarea Legii concurenţei, aplicând amenzi în valoare totală de 178,6 milioane lei (36,2 milioane euro), din care 94% reprezintă sancțiuni aplicate pentru înțelegeri de tip cartel.

Au fost sancționate 97 de companii, din care 90% au recunoscut încălcarea legi. Valoarea amenzilor aplicate acestor companii reprezintă aproximativ 60% din totalul amenzilor aplicate în aceste cazuri.

Dintre investigațiile cu relevanță în domeniul alimentar reținem:

10.080.926 lei (aprox. 2 milioane euro): Mega Image, pentru furnizarea de informații inexacte privind prețurile unor produse de bază, precum uleiul de floarea-soarelui.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2