eye

273

Dorin Cojocaru a băut lapte în fața jurnaliștilor pentru a întări încrederea în lactatele românești
MeatMilk

Author

Share on

facebooktwitter

Published on

2013 March 14

article

Preşedintele interimar al ANSVSA, Vladimir Mănăstireanu, a convocat miercuri o conferinţă de presă ad-hoc la care i-a invitat şi pe preşedintele Romalimenta, Sorin Minea şi preşedintele Asociaţiei Patronală Române din Industria Laptelui (APRIL), Dorin Cojocaru, tema fiind scandalul laptelui infestat cu aflatoxină, informează gândul.ro. Fiecare dintre cei trei oficiali avea în faţă câte un pahar de lapte din care au băut din timp în timp, în faţa camerelor de luat vederi şi a fotoreporterilor. În opinia lui Sorin Minea, ANSVSA a fost atacat în ultimele zile "pentru a fi distrus", fiind de părere că "se încearcă convingerea populaţiei că o inspecţie de stat nu îşi face datoria". "Poate că asta se şi doreşte, (ANSVSA n.n.) să nu îşi mai facă datoria", a comentat Minea. Vicepreşedintele ANSVSA a menţionat că a fost desemnat de ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, să asigure interimatul până la stabilirea noului preşedinte al autorităţii. Premierul Ponta a anunţat miercuri schimbarea preşedintelui autorităţii sanitare veterinare, Mihai Ţurcanu,  şeful Guvernului fiind nemulţumit de modul în care Ţurcanu a gestionat criza laptelui infestat. "Trebuie să avem încredere în industria noastră alimentară, care este o industrie performantă. (...) Putem să asigurăm hrană sănătoasă pentru populaţie", a spus preşedintele interimar al ANSVSA. Mănăstireanu a declarat miercuri dimineaţa că Laboratorul de Referinţă din Bucureşti a confirmat suspiciunea privind depăşirea nivelului maxim de aflatoxină pentru încă două probe de lapte provenind de la alte două ferme mici din ţară. Numărul total al suspiciunilor confirmate a ajuns astfel la şapte: două unităţi de procesare şi cinci ferme de colectare. (Mai multe, pe www.gandul.ro)

Did you learn something new from this article?

Previous article
Next article

Read also:

Are you ready to grow your business?

Subscribe to our newsletter to stay up to date with the latest news.