Stiri

133

Top-ul profitabilității este condus de Smithfield

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Top-ul profitabilității din agroindustria românească românească este condus de Smithfield Ferme din Timișoara. Creșterea porcinelor i-a adus companiei cu acționariat străin, americanii de la Smithfield fiind cumpărați, anul trecut, de chinezi, un profit net de aproximativ 105 milioane lei, în creștere cu 17% față de 2012, notează Evenimentul zilei.

Cum a reușit să obțină aceste rezultate? „Compania Smithfield Ferme are un management profesionist, fiind o unitate integrată care își asigură furajul, își valorifică produsele. Datorită industrializării în sistem integrat își poate valorifica veriga de zootehnie la un preț care le acoperă costurile de producție”, ne-a explicat Stanca Tudor, director executiv al Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR). Un alt avantaj, spune ea, a fost un an 2013 foarte bun pentru carnea de porc, ceea ce nu mai este valabil în 2014. Embargoul impus de Rusia pentru produsele din UE a făcut ca piața românească să fie inundată legal sau ilegal de carne din țări ca Belgia, Polonia, Germania, afectându-i pe producătorii români, care vând sub costuri. Pe locul al doilea în topul profitabilității de anul trecut se află Interagro, compania din Zimnicea deținută de miliardarul Ioan Niculae, care a raportat în 2013, un profit net de circa 50 milioane lei, obținut din cultivarea cerealelor. „Interagro este o companie corectă în agricultură”, comentează Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli (LAPAR). A treia cea mai profitabilă firmă din domeniu este Transavia din Oiejdea, județul Alba, care se ocupă cu creșterea păsărilor, contabilizând, anul trecut, peste 46 milioane lei profit net, după ce a realizat o serie de investiții în producție. Faptul că Agricost Brăila, compania lui Culiță Tărâță care cultivă cereale pe Insula Mare a Brăilei, ocupă poziția a patra în acest clasament „arată că, în ciuda tuturor speculațiilor, acolo se produce plusvaloare și, după ce a fost în paragină, a devenit o adevărată stațiune”, spune șeful LAPAR. Pe locul cinci se află Pioneer HI - Bred Seeds Agro SRL, reprezentanța locală a multinaționalei DuPont Pioneer, care vinde semințe de porumb și floarea-soarelui, dar și produce cereale la noi și le vinde la export. În top 10 a intrat un singur producător de vinuri, Jidvei SRL Filiala Alba, cinci dintre cei zece clasați fiind producători de cereale. (Mai multe, pe www.evz.ro)

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2