Repere

203

La București a avut loc Conferința UECBV & YEMCo

autor

MeetMilk.ro

distribuie

În zilele de 19 și 20 octombrie, la București, a avut loc Conferința Internațională UECVB @YEMCo, gazdele evenimentului fiind APCPR, condus de domnul Ioan Ladoși, și ACEBOP. Invitatul de onoare al acestui eveniment de importanță europeană a fost Comusarul European pentru Sănătate și Siguranță Alimentară, domnul Vytenis Andriukaitis.Întâlnire Petre Daea-Vytenis Andriukaitis   De altfel, ca preambul al evenimentului, în ziua de 19 octombrie, domnul Andriukaitis a fost primit la sediul MADR de Ministrul Agriculturii Petre Daea, aceștia având o discuâie de lucru în care, pe de o parte, oficialul european a mulțumit României pentru modul în care a gestionat problema pestei porcine africane, iar, pe de altă parte, domnul Petre Daea i-a mulțumit Ccomisarului european pentru sprijinul pe care l-a acordat țării noastre pe multiple planuri.   Lucrările propriu-zise ale evenimentului au debutat în aceeași zi la Hotel Caro din Capitală, fiind susținute nu mai puțin de șapte workshop-uri pe teme specifice producției cărnii, începând de la creșterea animalelor, la asigurarea bunăstării acestora și până la probleme de piață.   În Occident, consumul de carne de vită va crește pe seama imigranților musulmani   Ziua a doua a fost și cea mai animată. Primul care a luat cuvântul a fost domnul Ioan Ladoși, acela care, urând bun-venit numeroșilor invitați din Uniunea Europeană, reprezentanți ai organizațiilor profesionale din țările lor, a prezentat foarte succint stadiul de dezvoltare al sectorului zootehnic românesc.   Ulterior, domnul Albert Hortmann-Scholten, din Germania, a susținut comunicarea cu titlul ”Rolul economic al producției de carne și tendințe de consum”. În cursul comunicării, domnia sa a evidențiat creșterea consumului de carne de vită, în Occident, pe fondul creșterii numărului de imigranți musulmani, dar a și avertizat asupra pericolului diminuării consumului de lapte, exemplificând cu situația Germaniei în care se așteaptă ca, în următorii cinci ani, cca 30.000 de fermieri producători de lapte să iasă din afaceri!   Oaspetele german a fost urmat de Profesorul Universitar Abel Marine, de la Universitatea din Barcelona, care a prezentat tema ”Rolul consumului de carne în UE-Dietă, Sănătate, Beneficii”, în cursul căreia a atras atenția asupra pericolului scăderii consumului de carne în Europa.   După ce domnul Didier Marteau, Market Director al companiei Selead Air, a pledat în comunicarea sa pentru adoptarea celor mai moderne tehnologii de ambalare a cărnii, ca element de creștere a volumului de afaceri, insistând pe ambalarea în atmosferă modificată, domnul Secretra de Stat în MADR, Mihai Vișan a luat cuvântul referindu-se laproblema calității duale a alimentelor în Uniunea Europeană, evidențiind faptul că, în urma demersurilor autorităților de la București, s-a constatat că România nu se confruntă într-o mare măsură cu acest necaz, afirmând însă că țara noastră susține demersul european de elaborare, în următorii trei ani, a unui Cod de Conduită pe care procesatorii și comercianții europeni trebuie să-l respecte.   Vitenis Andriukaitis: Voi sprijini România pentru reintroducerea Măsurii de Bunăstare   În dialog a intervenit și domnul Secretar de Stat Alexandru Potor, acela care a evidențiat performanțele zootehniei românești dar, mai ales, a ANSVSA, informând asistența despre intenția României de a reintroduce la plată Măsura de Bunăstare.   Prezent pe toată desfășurarea lucrărilor, Comisarul European Vytenis Andriukaitis a evidențiat perfecta organizare a evenimentului, s-a declarat impresionat de nivelul dezbaterilor și, răspunzând domnului Potor, a informat asistența că, din calitatea pe care o are, va sprijini total România pentru re-acceptarea la plată a Măsurii de Bunăstare.   Unul dintre pucntele de interes ale zilei a fost Masa rotundă, la care au luat cuvântul cei menționați mai sus, în care s-a discutat exact despre problema bunăstării, mulți dintre participanții din asistență întrebându-se până unde pot merge aceste reglementări și cum se poate asigura eficiența zootehniei europene, în condițiile unor costuri de producție ridicate. O altă temă de discuție a fost și modul de transmitere către consumatorii europeni a informațiilor referitoare la beneficiile consumului de carne, în condițiile unei ofensive mediatice a partizanilor alimentelor vegetariene, vegane etc.   Ultimul care aluat cuvântul în prima parte a zilei de 20 octombrie a fost domnul Geronimo Brânescu-Președinte al ANSVSA, acela care s-a referit atât la realizârile instituției pe care o conduce, evidențiind gradul foarte înalt de asigurare a sănătății animale și a siguranței alimentare, la programele viitoare dar și la modul în care colaborează cu autoritățile europene și cu instituțiile similare din străinătate.   Brexit: Speranțe de mai bine, planuri pentru ce e mai rău   Sesiunea a doua a zilei a purtat un generic cât se poate de incitant, ”Brexit: Sectorul european al cărnii, speranțe de mai bine, planuri pentru ce e mai rău”, gazda dezbaterilor fiind de această dată doamna Mary-Eugenia Pană-Președinte al ACEBOP.   Pe această temă au luat cuvântul: Eric Giry-Comsilier al MA-UK, Peter Herdwick-Manager de Export AHDB, UK și Alan Mattews-Profesor Universitar di Irlanda. Ziua s-a încheiat cu o nouă Masă rotundă la care, alături de cei amintiți mai sus, s-au alăturat doamna Dana Tănase-Director Executiv ARC și Alexandru Potor.   În ultima zi, oaspeții străini și participanții din România s-au împărțit în două grupuri: unul a vizitat ferma companiei Tracian Beef, iar cel principal, din care a făcut parte și comisarul european, care a vizitat compania brașoveană Sergiana Poiana Mărului.   Una peste alta, Conferința s-a bucurat de un succes deosebit. Iar, alegerea României ca gazdă a ediției din acest an, precum și, mai ales, a celor două asociații românești, APCPR și ACEBOP, ca organizatori principali, este cu siguranță o recunoaștere internațională atât a nivelului zootehniei românești, chiar dacă sectorul de producție a cărnii încă întâmpină numeroase dificultăți, cât și, mai ales, a performanțelor asociațiilor mai sus amintite, care merită felicitările noastre!

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2