Industria lactatelor din Statele Unite traversează o schimbare structurală semnificativă, cu valori record ale conținutului de grăsime din lapte, fenomen cu implicații directe asupra pieței globale. În ianuarie 2025, procentul mediu de grăsime (butterfat) din lapte a atins 4,43%, depășind recordul anterior din decembrie 2024 (4,42%), potrivit datelor consolidate pentru toate regiunile de producție. Este pentru prima dată când cele mai mari cinci valori lunare din istorie au fost înregistrate în ultimul an, confirmând un trend ascendent început în 2015.

Creșterea este rezultatul combinat al progreselor genetice și al strategiilor nutriționale specifice. Programele de ameliorare au început să privilegieze producția de grăsime în detrimentul volumului total de lapte, în timp ce strategiile de hrănire – de la utilizarea soiei cu conținut ridicat de oleic, la suplimentarea cu drojdii vii și echilibrarea acizilor grași nesaturați – au permis creșteri ale producției de lapte bogat în grăsimi fără pierderi de randament.

Pentru procesatori, acest lucru înseamnă mai multă materie primă pentru produse cu valoare adăugată ridicată, precum untul, smântâna și produsele din Clasa IV (unt și lapte praf). În anumite zone, peste 55% din lapte este direcționat către aceste categorii, depășind nivelurile istorice. Totuși, infrastructura de procesare este pusă sub presiune, iar surplusul de grăsime a dus la stocuri ridicate și la scăderea prețurilor la unt pe piața Chicago Mercantile Exchange, în pofida interesului constant din partea importatorilor.

Problema devine una de echilibrare a pieței: pe măsură ce oferta crește mai repede decât cererea, prețurile se confruntă cu presiuni descendente. Deși sistemele de preț bazate pe componente recompensează producătorii pentru procentul ridicat de grăsime, la nivel macroeconomic, surplusul reduce marjele pe unitatea de produs.

Pe partea de consum, schimbările demografice și noile tendințe nutriționale – inclusiv efectele medicamentelor GLP-1 utilizate pentru controlul greutății – ar putea diminua cererea pentru produse lactate bogate în grăsimi și, în schimb, să stimuleze piața proteinelor lactate, precum zerul și concentratele proteice.

Pentru fermieri, ajustarea obiectivelor de producție către un echilibru între grăsime și proteină ar putea fi o strategie mai sustenabilă, iar pentru procesatori, flexibilitatea în direcționarea fluxurilor de lapte și adaptarea rapidă la cerințele pieței devin factori critici.

Creșterea conținutului de grăsime din lapte nu este o fluctuație sezonieră, ci o transformare de fond a sectorului, determinată de inovații genetice și nutriționale. Capacitatea industriei de a valorifica această schimbare depinde de adaptarea lanțului valoric la noile realități ale cererii și ofertei pe o piață globală extrem de competitivă.

(Foto: Freepik)