Poate in nicio ramura a industriei de procesare a carnii nu gasim o mai mare adaptare la specificul autohton, precum cea din domeniul conservelor de carne. Numai daca ne gandim ca peste 90% din ce se vinde pe piata nationala este Produs in Romania, ne putem face o idee asupra puterii covarsitoare a ramurii fata de importuri ori fata de incercarile de schimbare a preferintelor consumatorului roman. El a ramas si va ramane in continuare fidel pateului de ficat, al carnaciorilor cu fasole, al carnii de porc la conserva, ori al carnii de vita in suc propriu. Asta nu inseamna ca prducatorii romani de conserve de carne o duc precum in sanul lui Avraam. Problemele sunt multe si dificile. In cele ce urmeaza, fara a avea pretentia de a fi exhaustivi, vom face o radiografie a acestei zone de afaceri din industria alimentara.

Putina istorie Per total, in anul 1989, au fost procesati 9 milioane de porci. Varful de procesare fusese insa atins cu un an inainte, in 1988, atunci cand fusesera sa­crificate peste 11 milioane de suine. Evident, dupa cum ne aducem cu totii aminte, asta nu a insemnat ca piata gemea de carne, preparate din carne sau conserve ori ca populatia avea de unde sa aleaga. Aproape totul mergea la export. La fel de evident, atat zootehnia, cat si industria de prelucrare functionau la capacitati care acum reprezinta cote de neatins. In cadrul industriei alimentare, si unitatile de productie a conservelor de carne functionau cu toate motoarele aprinse. Fondul de aprovizionare exista din belsug. Fiecare judet dispunea de intregul lant de productie care incepea cu uriasele ferme de nutreturi ori cu uriasele combinate de crestere a animalelor si se termina cu TIR-ul sau cu vaporul in care se incarcau produsele finite pentru a fi exportate in fosta Uniune Sovietica, in celelalte tari membre ale CAER, dar si in Statele Unite, Canada ori tari ale occidentului. La prosperitatea scriptica a acelor vremuri contribuiau inca doua aspecte importante: pe de o parte, era vorba despre decizia lui Nicolae Ceausescu, concretizata printr-o Hotarare a Consiliului de Ministri, emisa in 1984, care stipula ca in afara de ce pleca la export, totul trebuia comercializat pe plan local. Pe de alta parte, si regimul fiscal era mai permisiv. Vestitul impozit pe circulatia marfurilor era 0, in cadrul lantului de productie-pro­cesare, generand in final un pret competitiv. Oricum, la acea vreme, pretul putea fi stabilit arbitrar, in functie de ce trebuia raportat in preajma bilanturilor anuale sau, mai rau, in preajma congreselor PCR. Una peste alta, pana in 1989, Romania a dispus de un foarte puternic sector al industriei conservelor de carne (si al conservelor in general). Ca nivel de productie, chiar daca fiecare zona isi avea propriul procesator, jocurile erau facute la varf de Antrefrig-Bucuresti si Scandia-Sibiu. Iar ca produse, dominau celebrul porc albastru, adica pateul de ficat, si cele cateva mancaruri de carne la conserva, produse care s-au inradacinat intr-atat de adanc in psihologia cumparatorului roman, incat ele par si acum a fi optiuni definitive. Insa, totul avea sa se schimbe radical si nu in totalitate, in bine. Tranzitia spre dezastru Secretarul de Stat din Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Regionale, Adrian Radulescu afirma: Principalul motiv pentru care am fost acceptati in Uniunea Europeana nu a fost acela de a ne merge noua mai bine, de a ridica Romania la nivelul vechilor membri, ci de a deschide acestora o piata libera de concurenta pentru surplusul lor de productie. Are perfecta dreptate, dar putem adauga: intreaga schimbare sociala, politica si economica din estul Europei a avut acest rost, al (re)crearii unei uriase piete pentru tarile dezvoltate. De aceea, atat prin actiuni coerente la nivel institutionalizat, cat si prin ajutorul pe care noi insine l-am dat furandu ne caciula, in foarte scurt timp, dupa 1990, aproape totul a fost facut praf. Numai daca ne reamintim cate zeci de emisiuni tv s-au realizat pe tema desfiintarii fostului ComTim, putem avea o imagine a cerbiciei actiunilor de diminuare a potentialului agricol si alimentar al Romaniei. Iar, faptul ca nici acum nu ni se permite sa exportam carnea de porc, desi pesta porcina este eradicata, este un argument in plus in favoarea afirmatiei noastre. Desigur, in aceasta sarabanda a dezastrului nu aveau cum sa nu fie cuprinse si fabricile de conserve din carne. Desi piata interna era de acum libera, exporturile aproape ca s-au prabusit. Þarile din fosta Uniune Sovietica nu mai importau, CAER ul nu mai exista, iar noile reguli economice dupa care functionau cele cateva unitati de procesare faceau produsele neatractive pentru partenerii occidentali. Acelasi Adrian Radulescu explica: Fabricile de conserve au fost decapitalizate. In plus, in loc ca banii sa fie lasati la dispozitia producatorilor, ei au fost blocati in banci. In numai doi ani, dobanzile au crescut cu 300%, iar daca pana atunci produceai o conserva cu 10 lei, la pretul de productie trebuia sa adaugi din start inca 30 de lei, cat insemna dobanda. Astfel, fara sa socotim celelalte costuri, productia devenea nerentabila. In plus, cum marile ferme de crestere a animalelor au fost desfiintate si cum legumicultura a ajuns si ea intr-un impas din care nu a iesit nici acum, activitatea fabricilor de conserve de carne din Romania a fost din ce in ce mai dificila. Iar daca mai adaugam si distrugerea intentionata a unor unitati de productie de catre unii pseudo-investitori, vom avea o imagine mai clara a industriei conservelor de carne din anii ‘90. Cu toate acestea, cativa procesatori au reusit sa se mentina la suprafata, aici putand numi aceeesi Scandia, dar si Ardealul sau Vascar, aceasta din urma fiind in fapt vechea intreprindere de industrializare a carnii din Vaslui, tinuta in viata de fosta directoare generala si actuala proprietara, Gabriela Ciubucciu. Starea de fapt Revirimentul industriei conservelor de carne a debutat timid, la finalul anilor ’90. Dar toti interlocutorii nostri au fost de acord ca renasterea acestei ramuri s-a produs in perioada 2002-2003. Tonul a fost dat de procesatorii care dispuneau, in primul rand, de piete externe, pentru a face rost de valuta, precum si de fondurile necesare investitiilor. Din nou, Scandia a fost printre primii, incepand investitiile masive inca din 1997. Potrivit unei sinteze furnizate de Institutul National de Statistica si realizata pe baza datelor comunicate la Ministerul de Finante, totalul investitiilor in acest domeniu de procesare a carnii se apropie, pe intreaga perioada 2002-2010, de 370 de milioane de euro, fara a lua in calcul sumele platite pentru transferuri de active, achizitii de unitati de productie sau marci. La revirimentul ramurii a contribuit si marirea volumului de desfacere, prin aparitia marilor lanturi de retail. Astfel, daca in 2000 nu erau decat zece hypermarket-uri apartinand retelelor Metro si Selgros, acum, numai retailisti sunt peste 20 fiecare, la randul sau, cu zeci si sute de spatii comerciale. Ca volum de productie, insa, nu se poate spune ca procesatorii au tinut pasul cu marirea extraordinara a potentialului de desfacere. Pentru ca, daca in anul 2000, ramura conservelor de carne procesa aproximativ 10.000 de tone de carne, acum sunt prelucrate in jur de 23.000 de tone, din care un sfert din ce se realizeaza merge la export. Nu este de mirare ca productia are aceasta limita, ea fiind determinata nu de numarul de rafturi puse la dispozitie de retail, ci de cererea pietei, de puterea de cumparare a populatiei. Iar piata a stabilit: cererea de conserve de carne este de 10 ori mai mica decat cea a mezelurilor, volumul total al afacerilor din industria conservelor de carne fiind cu putin peste 120 de milioane de euro, la finalul anului 2010. Din punct de vedere tehnologic, insa, lucrurile stau cu mult mai bine decat acum zece sau douazeci de ani. Obligativitatea adaptarii productiei la normele de calitate impuse de aderarea Romaniei la Uniunea Europeana si necesitatea obtinerii ce­lebrei stampile ovale care sa certifice posibilitatea schimbului intracomunitar au impus procesatorilor achizitionarea celor mai moderne utilaje, a celor mai moderne linii tehnologice. Totodata, reglementarile privind siguranta alimentara si cele de trasabilitate ii obliga pe aceiasi procesatori sa se aprovizioneze numai de la furnizorii care pot asigura materie prima de calitate, conforma. Gusturile romanilor nu se schimba cu una, cu doua Din punctul de vedere al sortimentelor, pateul de ficat este acela care face legea. Dupa cum afirma Alexandru Gavrila, coactionar al SC Zena SRL, 80% din tot ce inseamna conserva de carne este pateu de ficat, fie el de porc, de pasare sau, din categoria premium, de gasca, precum cel produs de Scandia Food. Alaturi pateurilor, romanii au ramas fideli vechilor coserve de carne de porc, carne de vita in suc propriu, carnatilor sau costitei cu fasole, celorlalte mancaruri de carne cu legume. Timid, au fost acceptate sarmalutele la conserva. Desi s-a incercat introducerea unor noi sortimente, acestea au fost scoase din productie. Cele mai bune exemple in acest sens sunt crenvurstii la conserva si ham-ul. Daca pentru crenvursti reactia a fost slaba din start, se poate afirma ca eliminarea ham-ului de pe liniile de productie a fost determinata de pretul ridicat, aici spunandu-si cuvantul puterea de cumparare a consumatorilor. Bineinteles, s-a incercat introducerea unor sortimente si a unor retete straine, dar importurile nu s-au simtit niciodata prea bine pe piata romaneasca. Brandul polonez Trei surori nu face furori si nici pateurile Hamé nu s-au bucurat de cine stie ce succes. Calitatea ceha, asa cum suna sloganul de acum cativa ani, nu l-a impresionat prea mult pe consumatorul roman. Mai presus, insa, de perspectiva Hamé, ne preocupa imaginea intregii piete a industriei conservelor de carne, concluzia fiind clara: ea este dominata covarsitor de producatorii autohtoni si, mai important, de retetele romanesti.

Flux tehnologic la Scandia

Carnea este de afara, problemele, din interior Cu toate motivele de mandrie din partea noastra in ceea ce priveste gama de sortimente, din punctul de vedere al surselor de aprovizionare, lucrurile stau cu totul si cu totul altfel. Aproximativ 80% din carnea procesata provine din import. Nici nu poate fi altfel, in conditiile in care producatorii romani vand carnea la preturi total necompetitive. Cand vechile tari ale Uniunii Europene au intre 0 si 5 % TVA, bineinteles ca procesatorii romani vor cumpara carnea din import, nu de pe piata interna, ne asigura acelasi Adrian Radulescu. Pentru carnea de vaca, lucrurile stau si mai rau. In tara nu sunt decat doua abatoare pentru sacrificarea vitelor, mult prea putin si mult prea scump pentru producatorii de conserve de carne din Romania. Ceva mai bine se sta la aprovizionarea cu legumele intrate in componenta mancarurilor, folosindu-se doar legume proaspete, asigurate in mare parte, de fermierii romani. Cutiile pentru conserve sunt asigurate in principal de trei furnizori: Imprest-Buftea, Italian Caned-Oltenita si Sarten-Tecuci, acestia din urma aducandu-le, de fapt, din Bulgaria. Aici, problemele sunt destule. Alexandru Gavrila (Zena), afirma: Daca pentru aprovizionarea cu carne nu avem probleme, mai ales noi, cei mici, suntem cu totul la mana furnizorilor de tabla. Indiferent daca euro creste sau scade, pretul e dictat de furnizori. Vrei, cumperi. Nu vrei, nu cumperi. Asa s-a ajuns ca o cutie de conserva de carne sa coste mai mult decat carnea din ea. De fapt, in pretul de cost, prevaleaza ambalajul. La o conserva de pateu de 100 de grame, cutia costa 41 de bani. Continutul si celelalte cheltuieli de productie, exclusiv TVA-ul, fac ca eu sa vand pateul cu 68 de bani. Iar, daca adaugam si TVA-ul, nu scoti nici cat un bilet de tramvai, dar cutia ajunge sa insemne aproape 50% din pret Iar cu pretul a trei conserve de carne in suc propriu de 300 de grame, poti cumpara un kilogram de carne. Asadar, continutul prelucrat are un pret foarte mic, in raport cu restul elementelor care formeaza pretul la poarta fabricii. In principiu, ar fi bine: din putin, faci mult. Marea problema e insa aceea a desfacerii si a cotei de piata. Aici, jocurile sunt facute de retail si de marii producatori. Elementul primordial care dicteaza este cel al pretului, in fapt, al posibilitatii de a face fata atat concurentei, cat si taxelor si suprataxelor impuse de retail. Calitatea nu este accesibila decat pietelor de nisa, avand o mica pondere in productie si desfacere. Atunci cand te adresezi unui distribuitor, calitatea produsului nu este un element de negociere, este categoric acelasi Alexandru Gavrila. Iar daca ne referim la piata, lucrurile sunt clare: Industria conservelor din carne este dominata, de departe, de Scandia Food- Sibiu, secondata fiind la mare distanta de Vascar si Hamé. Ardealul (in fapt, brand detinut de Orkla Food), in anii trecuti un competitor redutabil, pare a fi in scadere de ritm. O nota aparte o reprezinta Facos- Suceava care se poate lauda ca exporta intreaga productie Concentrandu-se pe alte obiective de moment, Agricola International Bacau si-a inchis unitatea de conserve de carne, iar din randul celor mici, dar care se misca, putem aminti pe Zena-Domnesti, Rotina Hunedoara si Prefera Food, firma in care s-au investit 8 milioane de euro si care se afla in plina expansiune. De subliniat insa ca o parte a pietei conservelor de carne este acaparata tot mai mult de pateurile vegetale, acolo unde lider este Mandy. Sa invatam de la cei mari... Scandia Food: Fabrica noua. Stralucire. Precizie. Investitii. Ritm. Preocupare. Cercetare. Rebranduire, premiata anul trecut in Statele Unite. Dinamism. Calitate. Echipa tanara aleasa pe spranceana. Flash-uri care se imprima in memorie definind imaginea generala a firmei. Simpla vizita la sediul producatorului din Sibiu nu are cum sa nu te impresioneze. Usor protocolari, dar dovedindu-ti de la primele cuvinte ca isi cunosc bine meseria, Dana Dumitrescu, directorul de cercetare si dezvoltare, si Vlad Radu, directorul fabricii, fac prezentarea a ceea ce reprezinta Scandia in momentul de fata: traditie, modernitate si performanta. Pentru a se asigura ca totul e ok, directorul general Robert Redeleanu intra pret de cateva secunde (sic), salutand amical. Dar iata coordonatele: In 1922, Josef Theil, infiinta in orasul de pe Cibin fabrica de preparate si conserve de carne Theil, devenita in scut timp celebra pentru calitatea produselor, asigurata de cea mai performanta tehnologie a vremii, dar si de distributia impecabila. Pana in 1935, fabrica Theil reusea sa isi distribuie in toata tara conservele de pate de ficat, carnaciori, leber sau gulas. In 1941, este adoptata denumirea de Scandia, pastrata pana in prezent. Rebotezata in Industria de Prelucrare a Carnii-Sibiu, dupa natio­nalizare, Scandia ramane unul dintre cei mai mari producatori de conserve de carne din Romania, exportand in Uniunea Sovietica, Statele Unite, Marea Britanie, Germania sau Japonia. In perioada 1990-1996, Scandia reuseste performanta de a-si mentine pietele externe, iar din 1997, incepe retehnologizarea si reorganizarea firmei. In 2001, odata cu momentul privatizarii, s-a inceput un masiv program de investitii prin cofinantare SAPARD, in valoare de 2 milioane de euro, pana in anul 2004 realizandu-se modernizarea vechii fa­brici. De subliniat ca 85% din bani au fost alocati retehnologizarii. In 2010, in urma unei uriase investitii de 40 de milioane de euro, s-a efectuat relocarea unitatii de productie in noua fabrica de pe soseaua spre Agnita. Cu o suprafata de productie de 17.000 de mp, cu utilaje si tehnologii de ultima gene­ratie, cu depozite ultramoderne, atat pentru materii prime, cat si pentru produsele finite, cu doua unitati de procesare (una pentru conserve si una pentru mezeluri), Scandia Food si-a consolidat pozitia de lider absolut al industriei conservelor de carne din Romania. Desi fiecare salariat resimte presiunea vo­lumelor, telul companiei este acela de a dezvolta proiecte noi care sa sustina o alimentatie echilibrata, protejarea mediului, educatia consumatorilor, dar si dezvoltarea locala. Exact pe aceasta linie se inscrie si ultima campanie Scandia Food, prin care se cauta impunerea unei noi game de produse premium, in special pateuri. Traditia impune respect fata de trecut, iar respectul se traduce prin calitatea produselor de azi. In acest fel, prin cele trei marci detinute in portofoliu (Scandia Sibiu, Bucegi si Sadu), Scandia Food se mandreste cu o cifra de afaceri de 48 de milioane de euro si o cota de piata valorica uriasa, pentru pateul de ficat, de 68%. Desfacerea se realizeaza pe doua canale principale: pentru marcile proprii, atat la intern, cat si la export, si pentru private label (export si retail). Incepand cu acest an, Scadia Food intentioneaza sa dezvolte considerabil sectorul exporturilor, in special in Italia si Spania, dar si sa devina un brand regional prin ridicarea si intarirea lui pe pietele din Ungaria, Bulgaria si Basarabia. Totodata, se intentioneaza fabricarea de marci proprii in Europa de Vest, pentru zona de ready meals. Totul este sustinut de o asidua activitate de cercetare. Reorganizat in 2009, departamentul de cercetare si dezvoltare, cu cei 8 cercetatori ai sai, a reusit sa testeze atat la intern, cat si la export, 129 de produse noi, dintre acestea lansand pe piata 43. Iar daca adaugam ca in 2011 o parte din buget va fi alocat perfectionarii angajatilor, vom avea ingredientele principale ale succesului de necontestat al celor de la Scandia Food.

Flux tehnologic la Scandia

...dar si de la cei mici SC Zena SRL: Munca. Preocupare. Piata. Cercetare. Flexibilitate. Nisa. Sperante. Distributie. Incapatanare. Argumente. Atuuri care sustin activitatea celor de la SC Zena SRL din Domnesti, unul dintre micii producatori de conserve de carne din Romania. Dupa cum ne spune Alexandru Gavrila, director economic si coactionar, firma a luat fiinta in 1998, beneficiind de un contract in participatiune cu Horticons Fetesti. In 2003, Zena este relocata in Domnesti, prin cumpararea unui fost abator intrat in faliment. Intre 2005 si 2009 a avut loc retehnologizarea intregii unitati, spre meritul lor, in baza unei investitii din fonduri proprii in valoare de 1,5 mili­oane de euro. Acum, totul e nou si modern. Spre deosebire de alti producatori din domeniu, trailerul activitatii nu il reprezinta pateul de ficat (desi, dupa cum ne spune Gavrila, anul acesta s-a simtit un reviriment serios pentru acest produs), ci mancarurile de carne la cutie si conservele de carne in suc propriu. Aprovizionarea o asigura apeland la angrosistii de carne. E mai economic si mai sigur asa, adauga el. Nu putem negocia importuri directe, suntem prea mici. In schimb, pentru mancaruri folosim numai legume proaspete, furnizate de ferma Maia, de langa Urziceni. Per total, Zena proceseaza circa 400 de tone de carne anual, realizand o cifra de afaceri, pentru 2010, de 3 milioane de lei. Desfacerea se realizeaza pe patru directii: pentru angrosisti, pentru distribuitori sub marcile acestora, in retelele de retail (Cora, Real si Auchan), si prin desfacere directa la nivel national in magazine mici din mediul rural. O parte din productie merge la export, in special in Marea Britanie. Dificultatea principala pe care o intampina cei de la Zena este relatia cu furnizorii de cutii, acestia impunand preturile dupa bunul plac. Apoi, Alexandru Gavrila reclama relatia cu retailul: Ajunsesem, la un moment dat, la o cota de piata de 12%. Atunci au inceput necazurile, fiind pur si simplu exclusi din unele hypermarket-uri in baza unor acuzatii nefondate. Acum, pentru conservele de carne si mancaruri, se bucura, totusi, cu o cota de piata de 5%. Dar daca punem si pateul de ficat, cota coboara la doar 2%. Care sunt, insa, argumentele principale ale celor de la Zena? Cercetarea si flexibilitatea, raspunde imediat Alexandru Gavrila. In fiecare luna, incercam cate ceva nou. In plus, avand o productie mica, noua ne este foarte usor sa ne adaptam imediat unor solicitari de moment, putand schimba intr-o zi gama de produse dupa cum ni se cere. Cat despre viitor? Sperante argumentate: Cred ca in cel mult doi ani, pe piata nu vor mai fi decat Scandia si Mandy, dar acestia vor acoperi retailul. Exporturile or sa le creasca. De aici, noua ne ramane sansa pietelor secundare, dar si locul lasat liber de marii producatori prin locul degrevat de exporturi.

Flux tehnologic la Zena

Viitorul e deschis, totusi, tuturor Concentrarea industriei conservelor de carne in mana catorva jucatori e inevitabila. Nu are cum sa fie altfel, de vreme ce tendinta se manifesta in majoritatea domeniilor. La nivel de mare productie, nu vor rezista decat cei care vor putea sa ofere distribuitorilor cel mai bun pret. Asta, pentru ca procesatorii depind, in primul rand, de comert si mai putin de consumatorul care cumpara, in general, ce i se ofera. Iar daca la cel mai bun pret poti oferi si calitate, cu atat mai bine. In privinta aprovizionarii cu materie prima, lucrurile vor ramane ani buni pe fagasul de acum. Dupa cum concluziona Adrian Radulescu, putem spera la o aprovizionare de la intern de abia peste vreo 20 de ani, dupa ce, mai intai, sectorul zootehnic se va pune din nou pe picioare si se va reconsolida, putand sa concureze cu preturile practicate de producatorii externi. Alaturi de marii procesatori, insa, va fi loc si pentru cei mici, asa cum dovedeste Zena. Prin inventivitate, flexibilitate, prin fructificarea oricarei oportunitati, prin gasirea si mentinerea pietelor secundare si, nu in ultimul rand, prin diferentierea determinata de calitate, si producatorii mici isi vor avea pe mai departe sansa lor. Cat priveste diversificarea sortimentala, aceasta va tine mai mult de nivelul de trai general. Deocamdata, atata vreme cat banii sunt putini si scumpi si atat timp cat consumatorul va putea sa isi faca trei sendvisuri cu o cutie de pate, asigurandu-si o masa frugala, lucrurile nu se vor schimba prea curand. Dar, in cazul unei sperate bunastari, fiecare va fi dispus sa incerce lucruri noi. Sa speram ca asa va fi.