(Autor: Teodora Chiorean) Specia ovină, cu toate că nu este dintre cele mai productive, reprezintă specia de la care se obțin cele mai multe producții. Pentru fiecare dintre acestea, omul a intervenit creând noi populații specializate sau cu aptitudini îmbunătățite. Rezultatele obținute au reprezentat consecința aplicării, în creșterea și exploatarea ovinelor, a unor sisteme elaborate în conformitate cu cerințele bio-economice specifice. Analiză atentă a factorilor de influență Dacă în creșterea oilor pentru lapte și lână fluxurile tehnologice sunt corect adaptate tuturor cerințelor, iar modificarea acestora poate induce o creștere redusă a performanțelor productive, căutarile pentru elaborarea unor sisteme optime de exploatare a oilor pentru producția de carne au un caracter permanent. De aceea, se impune ca toate activitățiile care au la bază cercetarea modernă  pentru îmbunătățirea producției de carne să fie astfel direcționate încât să permită elaborarea unor fluxuri tehnologice noi, diferite total de cele clasice. Analiza tuturor factorilor care au influență directă se realizează pornind de la categoria de indivizi care va fi destinată valorificării pentru carne. Având în vedere că aproximativ 75% din producția mondială de carne se realizează prin valorificarea tineretului ovin, se impune a se acorda o mai mare atenție fluxurilor tehnologice caracteristice. Aceasta înseamnă că, în producerea cărnii de ovine, tineretului trebuie să i se acorde o atenție sporită încă din timpul vieții intrauterine. Toate studiile indică faptul că o scădere a ratei de creștere a mieilor în timpul gestației este mai redusă comparativ cu gradul de satisfacere a cerințelor nutriționale pentru oaia mamă. Explicația constă în faptul că, în reglarea tuturor cerințelor, sunt antrenate și mobilizate rezerve corporale ale oii mamă, ceea ce atrage după sine o reducere a greutății acestora. Așa se explică faptul că, adesea, în momentul fătării, oile pot avea o greutate corporală cu 25% mai redusă față de greutatea avută la debutul gestației. Deoarece, după fătare, consumul specific diferă în raport cu ritmul de creștere atins la vârste diferite, se impune acordarea unei atenții sporite exploatării primei părți a creșterii. Întru confirmare, cercetări efectuate pe indivizi din rasa Merinos de Palas au stabilit că aceștia realizează, la vârsta de 180 zile, un spor zilnic de 230 g cu un consum de 6 UN/kg spor. Studii recente indică faptul că se poate tolera, la îngrășare, o greutate vie goală de 40 kg. Pornind de la aceste considerații, în producerea cărnii de miel, finalizarea trebuie aplicată la vârsta de 4-6 luni. Aceste variații sunt dependente  de rasă și de tehnologia aplicată la îngrășare, finalizarea procesului propriu-zis situându-se în momentul când are loc maturarea chimică a carcasei. Continuarea îngrășării peste acest moment este neeconomică, întrucât 85% din acumularea de masă corporală se bazează pe depuneri de grăsime și ar facilita obținerea unor carcase cu țesut adipos în exces. În producerea cărnii de ovine trebuie să se țină cont și de punerea la dispoziția materialului biologic îngrășat a tuturor cerințelor nutriționale la nivel optim, baza fiind reprezentată de o alimentație cu un grad foarte bun al conversiei acesteia în spor și finalizarea îngrășării, la momentul care găsește acești factori în echilibru. În cazul mieilor aflați la îngrășare, asigurarea prin rație a unui conținut proteic de 17,5%, până la greutăți medii vii cuprinse între 29-31 kg, facilitează o rată superioară comparativ cu situațiile în care proteina reprezintă numai 15,5%. La depășirea unor greutăți corporale vii mai mari de 38 kg aceste diferențe sunt anulate, motiv pentru care procesul de îngrășare trebuie încheiat întrucât eficiența conversiei este diminuată de necesarul de întreținere mărit. Momentului optim al maturării chimice a carcasei Cunoașterea acestui moment îmbracă o conotație deosebită și cu pronunțate influențe directe asupra eficienței economice în producerea cărnii de tineret ovin. Pentru a putea determina momentul în care are loc maturarea chimică a carcasei este necesară analiza unor aspecte specifice dinamicii dezvoltării corporale la tineretul ovin. Astfel, în prima parte a vieții, mielul are o viteză de creștere intensă, fapt ce îi permite ca în jurul vârstei de 90-120 zile să atingă cel puțin 50% din greutatea specifică adulților. Acest ritm intens este transmis atatavic și permite noului organism să treacă cu bine primul sezon rece. Pentru realizarea a celeilalte jumătăți din greutatea vie proprie, noului organism îi este necesară o perioadă de 450 zile, adică de 4,5 ori mai mare. În aceste condiții, se poate sublinia că maturitatea corporală este atinsă cu mult timp înaintea maturității reproductive. În organizarea proceselor specifice tehnologiilor de îngrășare a tineretului ovin predeterminarea maturării chimice a carcasei are un rol deosebit. S-a demonstrat că momentul maturării chimice a carcasei este când viteza de depunere a grăsimii devine superioară vitezei de depunere a maselor musculare în carcasă. Acest aspect intervine datorită existenței unor gradienți diferiți de creștere a țesuturilor și a organelor, fapt ce atrage după sine și o modificare evidentă a dimensiunilor corporale, a conformației și a carcasei. De asemenea, cercetările internaționale efectuate în acest domeniu evidențiază existența unor  diferențe în ceea ce privește dezvoltarea pachetelor musculare din carcasă. Indiferent de natura producției animaliere, în exprimarea potențialului productiv apar o serie întreagă de factori. Indiferent de tipul analizei, de originea producției și de caracteristicile populației animaliere analizate, este unanim acceptat faptul că, în exprimarea aptitudinilor pentru producția de carne, intervin trei grupe de caractere:

• greutatea vie la o anumită vârstă;
• gradul de conversie a hranei;
• calitatea carcasei.

Greutatea vie la o anumită vârstă reprezintă un caracter nelimitat de sex și are o heritabilitate de 0,35 cu variații între 0,10 și 0,69. Este un caracter moderat,  influențat de interacțiunile neaditive și de factorii de mediu. În procesul de îngrășare, evoluția sporului totale de creștere prezintă anumite variații valorice dependente de rasă, categorie de vârstă, tehnologie de îngrășare aplicată. Sporul mediu zilnic constituie un indicator extrem de important de care se ține seama în producerea de carne, indiferent de specie sau de tehnologia aplicată. În fazele de preîngrășare, sporurile medii zilnice foarte mici sunt explicabile prin constituirea loturilor imediat după înțărcarea mieilor, fapt la care se a daugă și influența stresului datorat transportului, dar și alți factori. Anual, din fiecare turmă, o parte dintre ovinele adulte nu mai corespund cerințelor productive, fapt ce recomandă eliminarea acestora din circuitul productiv și reproductiv. În mod curent, cele mai multe oi reformate au vîrsta mai mare de 6-7 ani, însă pot fi eliminate și cele de vârstă mai mică, doar atunci când devin inapte pentru reproducție, când dobândesc defecte ale glandei mamare, devin bolnave și netratabile, își pierd prematur dentiția etc. Având în vedere faptul că propunerile de reformă sunt emise primăvara, valorificarea acestora în sezon nu este indicată întrucât, după sacrificare, carcasele obținute nu corespund deplin cerințelor de calitate.