Stiri

119

Eco Rom a instruit mii de elevi în Laboratorul Reciclării

autor

MeetMilk.ro

distribuie

(Comunicat) Eco Rom Ambalaje a instruit peste 10.400 de elevi de clasa a III-a care au participat, în anul școlar 2013/2014, la o experiență cu totul unică și dinamică în cadrul programului educațional Laboratorul Verde al Reciclării. În urma implicării în program, elevii centrelor școlare Nr. 192 și Ada School din București au demonstrat că sunt adevărați agenți ai reciclării și ai colectării separate. Din cele peste 350 de clase de a III-a participante, ei au obținut cel mai bun scor în sala de joacă a Laboratorului Verde al Reciclării - 156.5, respectiv 143 puncte.

  Festivitatea de premiere s-a desfășurat la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” – instituție care susține programele de protecţie a mediului, a speciilor şi a habitatelor. În cadrul evenimentului, elevii și-au primit diplomele mult meritate și au participat la un tur special, descoperind colecțiile științifice ale muzeului. „Protejarea mediului înconjurător trebuie să devină un comportament asumat de fiecare dintre noi. Astfel, pentru a inspira transformări constructive, Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice susține proiectele care promovează educația ecologică în societate. Prin eforturi comune, putem găsi soluții eficiente și crește rata de reciclare a deșeurilor de ambalaje generate la nivel național.”, Anne Jugănaru, Subsecretar de Stat în cadrul Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice. „Educația înseamnă progres, înseamnă noi generații de copii informați care, peste ani, vor deveni adulți responsabili, atenți la nevoile comunității și implicați în găsirea de soluții. Ministerul Educației Naționale sprijină programele extrașcolare care întâmpină tinerii cu noi tehnici de educație nonformală și îmbină noțiunile de cultură generală cu un model de comportament corect. Astfel, suntem parteneri ai programului Laboratorul Verde al Reciclării încă din momentul lansării. În tot acest timp, am constatat cu bucurie implicarea elevilor și interesul lor față de natură și mediul înconjurător - aceștia sunt deschiși să descopere și să învețe mai mult. Putem spune că, în ultimii doi ani, alături de Eco-Rom Ambalaje am continuat să consolidăm bazele educației ecologice în România.”, declară Liliana Preoteasa, Subsecretar de Stat Ministerul Educației Naționale.   „Protecția mediului înconjurător este o responsabilitate a tuturor. Separarea deșeurilor de ambalaje este un gest simplu pe care fiecare din noi îl poate face zi de zi pentru mediu. Ne bucurăm să vedem din ce în ce mai mulți elevi care devin prietenii reciclării. În ultimii ani, aproximativ 100.000 de elevi - adică peste 10% din învățământul primar din România – au aflat despre colectarea separată a deșeurilor de ambalaje prin intermediul programelor educaționale desfășurate de Eco-Rom Ambalaje la nivel național”, declară Sorin Cristian Popescu, Director General Eco-Rom Ambalaje. „Ne bucurăm să facem parte din această experiență și să deschidem ușile Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” pentru un program atât de ambițios precum este Laboratorul Verde al Reciclării. Felicităm inițiativa Eco-Rom Ambalaje de a susține educația ecologică încă din primii ani de școală și ne bucurăm pentru rezultatele bune ale elevilor premianți, care astăzi au devenit adevărați apărători ai mediului. La rândul nostru, încurajăm oamenii să se implice în acțiuni care contribuie la conservarea resurselor naturale și a biodiversității.”, declară dr. Luis Ovidiu Popa, Director al Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa".   Mai mult, conform sondajului național IMAS (efectuat la cererea Eco-Rom Ambalaje între 16 – 25 septembrie 2013), 62% dintre părinții intervievați au declarat că cei mici au fost informați în școli despre colectarea separată a deșeurilor de ambalaje.   Despre Laboratorul Verde al Reciclării   Proiectul Laboratorul Verde al Reciclării se desfășoară la nivel național, încă din anul 2012. În interiorul laboratorului mobil, ficţiunea şi realitatea se suprapun de-a lungul a trei zone de activare. Aici, cei mici urmăresc o animație 3D pe tema colectării separate a deșeurilor de ambalaje, participă la o demonstrație de reciclare, dar și la un joc digital, dezvoltat sub forma unei competiții între clase.   Timp de doi ani, experiența Laboratorului Verde al Reciclării a ajuns la 21.308 de elevi de clasa a III-a, din peste 207 școli și 57 de orașe, dar și la 908 cadre didactice. Mai mult, peste 21.308 de scrisori despre rolul proiectului și importanța colectării au fost oferite părinților.   La nivel european, proiectul a câştigat Golden Award for Excellence în cadrul competiţiei European CSR Awards, categoria Companii Mici şi Mijlocii. Juriul a apreciat conceptul creativ, impactul pozitiv avut la nivel naţional, cât şi parteneriatul benefic dezvoltat împreună cu Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice şi cu Ministerul Educaţiei Naţionale.   De asemenea, proiectul a primit Medalia de Argint în cadrul prestigioasei competiţii de comunicare International Business Awards (IBA). IBA a reunit peste 3.300 de nominalizări înscrise în diversele categorii deschise competiţiei, proiectul Laboratorul Verde al Reciclării fiind nominalizat la categoria Proiectul de Responsabilitate Socială al anului în Europa.   Despre Eco-Rom Ambalaje   La un deceniu de la apariția primelor angajamente naționale de reciclare, Eco-Rom Ambalaje, prima și cea mai importantă organizație de preluare de la agenţii economici a obligațiilor de reciclare şi valorificare a deşeurilor de ambalaje, a contribuit la reciclarea, în cei 10 ani de activitate, a 2,6 de milioane de tone de deșeuri de ambalaje. Eco-Rom Ambalaje implementează şi dezvoltă în România un sistem de colectare separată a deşeurilor de ambalaje ce vizează atât agenţii economici, cât şi populaţia, și care contribuie semnificativ la realizarea ţintelor de colectare şi reciclare impuse României de către Uniunea Europeană.   De 10 ani, acest sistem este susținut integral de producătorii și importatorii de bunuri ambalate de pe piața din România, membrii Eco-Rom Ambalaje, printr-un aport financiar de 280 de milioane de lei. 80% din această sumă este direcționată anual către companiile de gestiune a deșeurilor si i extinderea sistemului de colectare separată: asigurarea serviciilor de colectare, sortare și transport a deșeurilor către fabricile de reciclare, investiții în infrastructura de colectare separată pentru populație și în campanii de informare și educare a populației privind importanța colectării separate a deșeurilor de ambalaje.   Bazele sistemului de colectare separată a deșeurilor de ambalaje pentru populație au fost puse de Eco-Rom Ambalaje în anul 2006, în 14 localități, numărul acestora crescând în ultimii 10 ani de peste 33 de ori, ajungând astăzi la 464 de localități. Astfel, aproximativ 45% din populația României– circa 9 milioane de români – are acces acum la serviciul pus la dispoziție de organizație Eco-Rom Ambalaje îndeplinește 72% din obligația de reciclare a României pentru deșeurile de ambalaje (conform ANPM 2011).

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2