Diferențierea, în nutriția tineretului suin este deosebit de importantă în creșterea animalelor sănătoase. Una din problemele cu care ne confruntăm astăzi o reprezintă faptul că asistăm la o epuizare îngrijorătoare a unor resurse care pot fi folosite în alimentația animalelor, iar pentru o serie de resurse, cum ar fi făinurile animale există restricții în ceea ce privește utilizarea acestora. Însă, ca soluții alternative, pot fi folosite o serie de resurse vegetale disponibile local, care au un preț mai mic și caracteristici nutriționale valoroase.

Soluții asociate zonelor de referință Șrotul de floarea soarelui reprezintă pentru țara noastră o a doua resursă vegetală proteică, ce poate fi folosită în completarea necesarului proteic, în rețetele pentru porci. Aceasta se datorează condițiilor climatice prielnice pentru cultura de floarea soarelui, care ocupă o suprafață de peste 1.200 ha, se caracterizează printr-un conținut în proteină brută de 30-40%, în funcție de tratamentul aplicat semințelor înainte de procesare. Ca soluții alternative, putem folosi o serie de resurse vegetale disponibile local, care au un preț mai mic și caracteristici nutriționale valoroase. Astfel, înainte de de extracția uleiului, semințele se supun unui regim de decorticare totală conținutul șrotului rezultat putând atinge valoarea de 40%. Când decorticarea semințelor se face parțial, șrotul rezultat are o proteină brută în jur de 30%. Conținutul ridicat de celuloză al șrotului de floarea soarelui limitează utilizarea acestuia în nutrețurile combinate destinate, mai ales, animalelor tinere. Proteina din șrotul de floarea soarelui are un conținut mai scăzut de lizină față de șrotul de soia, dar un conținut mai mare de  aminoacizi cu sulf. Conținutul ridicat de acizi grași nesaturați din uleiul de floarea soarelui conduce la obținerea unei consistențe scăzute a grăsimii de porc. Șrotul de floarea soarelui are un conținut ridicat în minerale, calciu și fosfor, comparativ cu alte șroturi. Aceste caracteristici nutriționale recomandă floarea soarelui ca o sursă proteică, ce poate complementa șrotul de soia și mazărea, în structura recepturilor de nutreț combinat pentru suinele tinere. Faptul că anual se produc 40-50 milioane tone de orez, în special în țările din Orientul Îndepărtat și S-E Asiei, și numai cantități limitate sunt folosite pentru consumul uman uman sau pentru extracția de ulei, permite crescătorilor din acele spații geografice să valorifice făina de orez în hrana animalelor. Făina de orez constituie o materie primă valoroasă, datorită conținutului bogat în vitamina B, grăsime și proteină, conținutul în aminoacizi fiind mai bine reprezentat decât în alte surse furajere. Dezavantajul este reprezentat de conținutul major în acid fitic, factor ce are ca efect reducerea eficienței nutritive. Noi sisteme de apreciere a valorii nutritive Întrebarea care se pune este ”cum putem influența mecanismele fiziologice, în scopul îmbunătățirii biodisponibilității substanțelor nutritive”. În vederea atingerii acestui obiectiv, este necesară includerea în structura recepturilor de nutreț combinat a unor preparate enzimatice complexe, ce au ca substarat de acțiune, în primul rând, proteina vegetală. Această soluție practică poate fi eficientă în condițiile în care echipamentul enzimatic endogen al purceilor nu este apt pentru degradarea anumitor principii nutritive. În același timp, pentru studii mai aprofundate ale fenomenelor fiziologice, se impune, în elaborarea recepturilor de nutreț combinat, utilizarea indicatorilor noului sistem de apreciere a valorii nutritive și de stabilire a normelor de hrană, folosindu-se în acest scop tehnici computerizate. Aceasta presupune stabilirea normelor până la nivelul de proteină accesibilă, proteină reținută, energie metabolizabilă corectată. Combinând diferite produse enzimatice normate în diferite materii prime, performanțele pot fi menținute sau chiar crescute, comparativ cu dieta ce conține un nivel scăzut de produse disponibile. Sunt relativ puține studiile referitoare la folosirea enzimelor în diete ce conțin leguminoase. O problemă apare atunci când dietele conțin cantități considerabile de cereale (grâu, orz) și este dificil de determinat eficiența enzimelor, deoarece acestea acționează frecvent asupra arabinoxilanozelor și beta-glucanozelor conținute încereale. Odată cu încorporarea enzimelor în hrană, se poate constata o îmbunătățire a conversiei hranei. S-a constatat, de asemenea, că enzimele endogene ale tractusuluiintestinal nu au eficiență îndelungată deoarece contactul acestora cu conținutul intestinal este împiedicat de vâscozitatea intestinală, fapt ce are ca efect diminuarea proceselor de absorbție. Primele ipoteze consecutive privind demonstrarea insuficienței activității enzimatice a pancreasului la tineretul porcin constau în stabilirea diferențelor pentru suplimentarea cu enzime exogene, produse clasic, o parte ca extracte complete de glande sau în industria de fermentare. Enzimele acționează, în același timp, prin reducerea dejecțiilor apoase și lipicioase, îmbunătățind uniformitatea loturilor de animale. Numărul enzimelor posibil aplicate în nutriția porcinelor continuă să crească. Printre enzimele industriale pentru porci, au fost îmbunătățite xylanazele, amilazele și proteazele. Acestea sunt capabile să acționeze asupra unei varietăți mai mari de ingrediente furajere, incluzând printre acestea mazărea, șrotul de floarea soarelui, rapița boabe etc. O tendință majoră în hrănirea cu enzime a purceilor o reprezintă diversificarea categoriilor de materii asupra cărora pot avea influență, fapt reflectat prin obținerea unor enzime cu acțiune complexă. Trebuie însă avut în vedere faptul că utilizarea eficientă a potențialului enzimelor depinde de folosirea unor formule de rații adecvate. Având în vedere complexitatea pereților celulari, nu este surprinzător că enzimele purificate nu au succes în hidroliza componentelor fibrelor ca și a surselor mai grosiere. Ca urmare a tipului relativ scurt pentru interacțiunea enzimelor substrat în tractul digestiv și nivelul relativ scăzut de suplimentare cu enzime, acesta ar părea să fie un factor important în succesul tratamentului enzimatice. Oricum, enzimele exogene pot aduce beneficii suplimentare prin influența hidrolizei, până la monozaharide. O cercetare asupra modului de acțiune al ezimelor a confirmat că acestea au redus vâscozitatea conținutului intestinal, a crescut consumul de furaje și a îmbunătățit digestia fibrelor. S-a observat că ele îmbunătățesc digestibilitatea în intestinul subțire, atât la amidon cât și la proteină, cu toate că nu conțin decât cantități neglijabile de amilază și proteinază. S-a considerat că acest ultim efect se datorează atât unei vâscozități mai mici a digestiei, cât și eliberării de substanțe nutritive din celulele intacte prin ruperea de către enzime a pereților celulari. Explicația probabilă pentru îmbunătățirea performanțelor ar putea fi efectul asupra timpului de tranzit al hranei, pierderile endogene, degradarea NSP și schimbările intervenite la nivelul florei intestinale. Este foarte importantă identificarea clară a cerițelor animalelor; se poate afirma fără rezerve că preocupările legate de mediu sunt, în întregime, compatibile cu o producție eficientă. Fundamentală, în stabilirea cerințelor este determinarea ratei de depunere a proteinei cu o cât mai mare precizie. În acest context, faptul că se poate vorbi de posibilitatea unui calcul a normelor, la nivel de proteină accesibilă, proteină reținută, aminoacizi digestibili etc, are o importanță majoră pentru evitarea risipei, atât de energie cât și de proteină.