Dezvoltarea fitocenozelor din heleștee poate conduce la grave probleme în activitatea de piscicultură. Categorie importantă de producători primari, implicată (in)direct în derularea funcțiilor acvatice, plantele palustre și acvatice sunt prezente în zonele de ecoton și terestre adiacente. Este știut însă o dezvoltare abundentă a plantelor vasculare, acvatice și palustre în heleștee conduce la disfuncționalități tehnologice piscicole, impunând un control permanent al creșterii acestora.

”Plantă problemă” vs. ”partener controlat”   În incinta heleșteelor, se regăsesc categorii de plante (unele, excesiv dezvoltate), a căror prezență obstrucționează aplicarea elementelor tehnologice piscicole. Dintre aceste plante nedorite, unele pot infesta la un nivel redus de îmburuienare, însă pot ajunge (necontrolate, în câteva sezoane de vegetație) la infestare totală, rezultatul fiind ivirea unei biomase nedorite. Se pare însă că termenul „plantă problemă” se impune a fi înlocuit cu cel de ”partener controlat”, deoarece controlul vegetației acvatice din heleștee nu trebuie să fie asociat eradicării nedoritului covor vegetal, ci unei restructurări a  vigorii de creștere și a densității. În definitiv, excluderea totală a ”plantelor acvative problemă” reprezintă un obiectiv greu de îndeplinit nefiind, de altfel, de dorit, din considerente ecologice. Controlul dezvoltării plantelor prezente în incinta heleșteelor poate fi realizat apelând la efectele unor măsuri complexe. Una dintre metodele de control, care are ca obiectiv principal împiedicarea formării, dezvoltării și răspândirii semințelor este cositul. Fie că este manual sau mecanic, acesta conduce la încetinirea creșterii plantelor. Pentru majoritatea tipurilor de plante, cositul are un efect considerabil atunci când este aplicat între fazele de dezvoltare totală a frunzelor și faza începutului apariției florilor, când în rizomi se găsește o cantitate redusă de hrană. Odată cu desecarea heleșteelor și uscarea terenului, pot fi folosite unele utilaje mecanice (tractoare cu plug, grapă cu discuri, freze, motosăpători). Acestea pot, la rândul lor, distruge parțial rădăcinile și rizomii. Regulile tehnologice piscicole din heleștee impun condiționat anumite valori ale O2 din apă, în funcție de: temperatura de populare, densitatea de populare, vârsta materialului biologic (ihtiofaună) s.a. Vegetația acvatică trebuie controlată permanent, în aceste condiții, prin eliminarea extinderii, atât la suprafața luciului apei cât și în profunzime; noaptea, moartea ihtiofaunei poate fi provocată de excesul de O2. În funcție de complexitatea tehnologiei de exploatare aplicată și durata ciclului de exploatare, în România se practică acvacultura în următoarele modele de heleștee (ecosisteme acvatice antropogene) sau bazine:  

1. Heleștee de vară:

• heleștee de creștere vara;
• heleștee pentru creșterea reproducătorilor și remonților;
• heleștee de parcare (pentru crap) de prematurare a reproducătorilor;
• bazine de reproducere natural-dirijată;
• heleștee pentru creșterea materialului biologic necesar formării lotului de reproducători;
• heleștee pentru predezvoltare.

1. Bazine pentru iernat:

• bazine de iernat puiet de o vară;
• bazine de iernat material piscicol de două veri;
• bazine de iernat reproducători și remonți.

1. Heleștee și bazine speciale:

• heleștee de cercetare-dezvoltare tehnologică;
• bazine de carantină.

Se urmărește, încă din faza de proiectare, ca aceste heleștee și bazine (cu suprafețe cuprinse între 0,5-25 ha) să fie amplasate pe un teren bine aerat, bogat, să aibă un coeficient de permeabilitate acceptabil.  

Consecințe ale dezvoltării necontrolate

  În cazul dezvoltării excesive ale vegetației  acvatice, se pot produce disfuncții în aplicarea tehnologiilor piscicole, pe lângă avantajele pe care le oferă (ridicarea nivelului productivității piscicole naturale; captarea, convertirea și stocarea energiei și transferul acesteia către diferiți consumatori; refugiul ihtiofaunei față de diferiți factori externi, suportul depunerii pontei pentru crap, etc). Dezvoltarea necontrolată a vegetației submerse și emerse, precum asociații compuse din Potamogeton gramineus, Polygonum lapathifolium, Najas marina, Lemna trisulca, Typha latifolia, Typha angustifolia, Phragmites australis, are următoarele efecte: sărăcirea solului și apei în săruri biogene; împiedicarea pescuitului de recoltă; accelerarea colmatării fundului de bazine; împiedicarea pătrunderii căldurii și luminii solare, având ca urmare o slabă dezvoltare a hranei peștilor; reducerea eficacității îngrășămintelor; împiedicarea dezvoltării organismelor bentonice; adăpostirea larvelor consumatoare de puiet; creșterea cantităților de substanță organic din apă, etc. Extinderea vegetației plutitoare la suprafața luciului de apă al heleșteelor este, în general, alcătuită din specii precum Salvinia natans sau Nimphoides peltata împiedică accesul luminii și căldurii, oprind aerarea apei și făcând neproductiv fundul bazinelor piscicole. Totodată, extinderea vegetației plutitoare acoperă grătarele instalațiilor de evacuare a apei, favorizând atacul prădătorilor asupra puietului și împiedicând buna circulație a apei. Dezvoltarea excesivă a plantelor produce un deficit de oxigen, în zorii zilelor din lunile calde. Prezența în heleștee sau alte bazine piscicole a macrofitelor acvatice, acoperind luciul de apă pe o suprafață mai mare de 20% poate determina o dezvoltare excesivă a fito și zooplanctonului, a bacterilor de putrefacție, a bentosului, aceste grupe fiind consumatoare de oxigen; implicit determină moartea materialului piscicol, prin schimbarea valorilor oxigenului solubil. Sunt câteva dintre motivele care impun monitorizarea permanentă a dezvoltării excesive a vegetației acvatice. Pe lângă crearea unor condiții corespunzătoare de creștere a puietului, prezența limitată a vegetației acvatice mai constituie un îngrășământ organic valoros și o important sursă de hrană pentru pești. Vegetația cosită și transformată în pastă reprezintă un furaj cu reale calități, datorită conținutului ridicat în albumină, glucide, grăsimi, săruri minerale, carotene, microelemente, vitaminele B, C, E și K. În timp, s-a constatat că folosirea vegetației acvatice ca și component în furajarea peștilor conduce la o creștere a producției piscicole cu aproximativ 20%, rezultatul fiind asociat unei economii de furaje concentrate. În concluzie, o astfel de abordare complex, de păstrare a unui echilibru sigur între tehnologiile piscicole aplicate în heleștee, pe de o parte și conservarea unei fitodiversități, pe de altă parte, de faptul că nu există răspuns pentru toate exigențele, orice proiect sau sugestie sunt considerate, în continuare, binevenite în vederea perfecționării acestui segment al pisciculturii. În acest fel, plantele palustre și acvatice existente în heleștee nu trebuie combătute și nici îndepărtate. Ele trebuie monitorizate printr-un management continuu, înscriindu-se în sfera preocupărilor specifice, la nivel mondial, privind controlul fitocenozelor din amenajările piscicole.