Dacă editorialul legat de susținerea clasei politice de către mediul de afaceri mi-a fost inspirat de dezamăgirea domnului Dorin Cojocaru, după ce l-am văzut la televizor, la Știrile Pro TV, o dezamăgire pe care niciodată nu i-am citit-o pe chip, precum și de domnul Sorin Minea, acela căruia, în același grupaj de știri, i-am citit pe față pentru prima oară în 18 ani, de când ne știm, teama unui om fără soluții, ambele atitudini ale dânșilor fiind generate de degringolada zilelor de acum, editorialul de față îmi e inspirat de domnul George Grecu, acela care, pe Fb, a postat știrea despre Ordonanța dată pe blat de Guvernul Tudose, prin care angajatorii sunt obligați să renegocieze contractelede muncă ale salariaților.   Acum, să mă înțelegeți de la început: Vă spun sincer că nu scriu de pe poziția unui opresat. Din fericire, angajatorul meu mă plătește corect. Ba chiar, asigură condiții de muncă pe care mulți și le-ar dori. Deci, rândurile de acum nu sunt de pe poziția unei victime închipuite. Mai mult chiar, timp de 11 ani, am fost proprietar de afacere, așa că înțeleg perfect ce se întâmplă și într-o parte și în alta. De aceea scriu acest editorial, pentru a vă avertiza, pentru că dumneavoastră vă aflați acum într-o situație foarte delicată, în care, prin natura desfășurării evenimentelor, este posibil ca angajații să vă conteste statutul, neînțelegându-vă rolul determinant; nici nu au cum, ei sunt ”proletarii”. Le veți putea face față în viitor?   Dar, să intrăm în miezul problemei: Economia politică ne învață că în comunism munca este o obligație, în socialism, este un drept, iar în capitalism este o marfă. E drept, după 90, în România, unii proprietari de afaceri au gândit munca precum o pomană: ”Băi, eu îți dau să mănânci!”, obligând salariatul să accepte orice măgărie. Iar, de aici, degringolada de acum.   Nu miră. Un sondaj Gallup de acum câțiva ani, la care am făcut referire de mai multe ori, a dezvăluit că teama cea mai mare, ancestrală, a românului, nu este nici boala, nu este nici războiul, nici altceva, decât...foamea! De aici, dorința primordială de a avea burta plină dar și de ”a avea”, de a ”se ajunge”.   Lucrul ăsta n-avea cum să nu-l atingă, prin extensie, și pe cel care, după 1990, și-a deschis o afacere. Tot român flămând a fost și el! Deschiderea propriei afaceri în niciun caz nu e de acuzat, ci e de lăudat, pentru că afacerile private țin o țară, cu atât mai mult cu cât o afacere privată te face liber, lucru și mai de preț! Din păcate, țara nu prea a ajutat oamenii ăștia, dar asta e altă treabă, alt necaz. Așadar, s-au deschis afaceri, unele au fost preluate de la stat, și așa se întâmplă că acum avem o clasă antreprenorială care, desigur, a dorit să acumuleze. Gândind la ce zicea Gallup, ”cât mai mult”! Asta nu e rău deloc, dar depinde cum o faci.   Acum: Pentru a-ți deschide o afacere, ai nevoie de câteva lucruri: 1-Informația; 2-Piața; 3-Banii; 4-Sediu, tehnolgie, mașini, alte alea...; 5-Forță de muncă. Ei, acum începe balul, când vorbim despre forța de muncă. Unii spun: ”Am creat locuri de muncă!” Așa, și!? Pentru asta, să-ți iert chiar orice!? Păi, neică, nu le-ai creat din binefacere, că nu ești Mama Răniților, de protecția socială se ocupă statul, nu tu, iar dacă vrei să faci acte caritabile, asta te privește! Dacă statul te ajută cu niscaiva deduceri, cu atât mai bine, dar, nimeni nu te obligă.   Afacerea ai deschis-o ca să trăiești mai bine. Iar pentru asta, pe lângă informație, bani, tehnologie și alte alea, ai nevoie de angajați. Iar angajatul muncește. Iar munca E O MARFĂ, nu e nici drept, nici obligație, nici pomană! Așadar, salariatul îți livrează o marfă în baza unui contract (de muncă), iar salariul pe care i-l plătești e plata mărfii (muncii) pe care ți-o livrează în condițiile stabilite prin contractul bilateral pe care l-ați semnat împreună, cu clauzele aferente. A semnat? Mucles, până la viitoarea negociere stabilită contractual. Ai semnat? Aia e! Dacă ăla îți livrează marfa corect (munca, adică), plătește fără să-i scoți ochii! Toate astea sunt bune și frumoase, în teorie. În multe locuri chiar se întâmplă așa, și mulți angajatori privați au grijă chiar mai mult decât ar trebui, de salariații lor. Dar marea majoritate a antreprenorilor români nu au procedat așa și de aici a început necazul. De când? Cam de la finalul anilor 90.   De atunci a început și criza forței de muncă. După cum știm cu toții, în anii 90 s-au distrus industria și economia țării, multe fabrici de stat fiind închise. În mod normal, oamenii au migrat către sectorul privat. În plus, acest sector nici nu era într-atât de dezvoltat, încât să poată prelua surplusul de salariați concediați de la stat. Dar acolo, la firmele private, au dat, în mare parte, de angajatori care au considerat munca drept pomană, plătind foarte prost. Ca reacție, acei oameni au plecat în străinătate, acolo unde și-au făcut o viață mai bună. În paralel, guvernele care s-au succedat au distrus învățământul, în momentul de față nemaiexistând forță calificată de muncă. Iar acum, mediul de afaceri bâzîie după angajați calificați, fără să realizeze că la originea crizei stă tocmai el, angajatorul. Pentru că, dacă ar fi dat salarii mai bune, nimeni n-ar fi plecat în străinătate, iar dacă n-ar fi admis să cotizeze pentru finanțarea unor partide și a unor indivizi care imediat ce s-au văzut în Parlament, le-au întors spatele, poate că școala românească ar fi arătat mai bine.   Ba, mai rău, acești politicieni și-au creeat o puternică bază electorală din milioane de putori asistate social și, având acest suport, își permit acum să se joace cu țara și cu dumneavoastră, împlicit, după bunul plac. Dovada? Chiar această Ordonanță care vă obligă să renegociați salariile, prin emiterea ei mai realizând un lucru: au mutat ținta de pe ei, pe dumneavoastră! Pentru că, în săptămânile următoare, e foarte posibil să fiți luați la rost: ”Dă-ne, că așa a zis Dragnea”, transformându-vă în ”burjui decadenți”, ca în plină perioadă bolșevică a anilor 50, pentru că asta sunt cei care ne conduc acum, niște bolșevici care nu doresc altceva decât să se perpetueze la putere.   Iar acum!? Unii zic că vor aduce muncitori de pe Marte. Dar, fiți atenți: Legea spune că unui muncitor străin trebuie să-i plătești salariul MEDIU. Așadar, nu merge cu angajarea pe minim și restul, ”vedem noi”. În plus, trebuie să-i asiguri casă, masă, telefon ca să vorbească acasă cu nevasta și plozii marțieni, și,  vedeți ipocrizia? Decât să mărească salariile românilor de a căror soartă plâng la televizor, preferă să angajeze vietnamezi, papuași, marțieni, sârbi, venusieni etc.!   Așadar, statul vă obligă să renegociați salariile. Nu o veți face? Foarte bine, ordonanța nici nu vă sancționează dacă n-o faceți. Dar, aveți grijă, ”proletariatul” va reacționa, pentru că, vorba aia, conșiința de clasă e mereu trează, după cum ne-a învățat Lenin! Veți putea susține majorările de salarii!? Poate că da, dacă veți accepta să reduceți din profit. Personal mă îndoiesc, pentru că asta ține de mentalitate, pentru că, în timp ce un occidental își gândește o afacere în primul rând pentru a fi liber și pentru a o transmite mai departe copiilor, aici, o afacere e gândită de proprietar pentru a-l îmbogăți imediat și cât mai mult, justificând și în acest fel rezultatul cercetării Gallup amintită de mine mai sus.   Însă, în Industria alimentară activând, cum veți putea face față costurilor crescute cu angajații, cu gazele, cu electrica, materiile prime, taxele pe mediu și restul elementelor care formează prețul pe unitatea de produs, în condițiile în care hipermarket-ul vine la raft cu private label de două ori mai ieftin decât produsul dumneavoastră !!!???   Ei, de-acuma vă privește! Eu, noi, vă vom susține în totalitate, pentru că nu ne e indiferent ce vi se întâmplă, fiind conștient(ți) că dumneavoastră țineți această țară în picioare, atât cât mai stă. Dar soluția e în mâinile dumneavoastră.   Acum, de abia acum vă veți da măsura valorii, pentru că sunteți singurii care puteți salva România, salvându-vă deopotrivă! Sunteți în stare?