Stiri

130

Conferinta despre fermele de familie, la Bucuresti

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, împreună cu Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, a organizat joi, 16 octombrie 2014, Conferința cu tema „Ferma de familie hrănește lumea, protejând planeta”, eveniment derulat în contextul „Zilei Internaționale a Alimentației”, sub egida Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO). În cuvântul de deschidere, domnul Daniel Dumitru Botănoiu, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a subliniat rolul fermelor de familie în economia României și a Uniunii Europene. „Fermele mici, fermele de familie pot aduce diversitatea producției și pot face față mai ușor crizelor și schimbărilor din piață, deoarece au o capacitate mai mare de adaptare față de alți operatori. Datorită acestei adaptabilități, produsele oferite de fermele de familie răspund mai bine cerințelor consumatorilor, iar România poate juca un rol important pe piață. Aproximativ 85% din produsele agroalimentare românești ating un standard ridicat de calitate, care poate fi comparat cu cel din statele cu o agricultură dezvoltată. Însă, povara cea mai mare a fermelor de familie este că acționează pe o piață extrem de concurențială, care nu acoperă integral costurile de producție. Tocmai de aceea, în noul Program de Național de Dezvoltare Rurală am introdus măsuri și forme de sprijin suplimentare, care au în centru ferma de familie, pentru a susține dezvoltarea micilor producători, astfel încât veniturile lor să crească”, a declarat secretarul de stat Daniel Dumitru Botănoiu. Totodată, oficialul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale a precizat că produsele agroalimentare continuă să dețină o pondere importantă în schimburile comerciale. „Balanța comercială este pozitivă și putem reitera performanța de anul trecut, când exporturile au depășit, pentru prima oară în ultimii 20 de ani, importurile. Dar, din păcate, o mare parte din exporturi constă în materie primă. De aceea, strategia de dezvoltare a Ministerului Agriculturii are în prim plan integrarea producției și stimularea fermierilor, în vederea asocierii. Agricultorii care trec de la nivelul de subzistență la producția pentru piață fac eforturi deosebite și trebuie sprijiniți”, a adăugat Daniel Dumitru Botănoiu. La Conferința „Ferma de familie hrănește lumea, protejând planeta” au mai participat secretarul de stat în Ministerul Educației Naționale, Gigel Paraschiv și prof. dr. Sorin Mihai Cîmpeanu, rectorul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară (USAMV) București, împreună cu reprezentanți ai patronatelor din sectorul agroalimentar. (www.madr.ro)

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2