Federatia Romalimenta, organizatie juridic reprezentativa a industriei alimentare, contine in prezent, cand sarbatorim Ziua Nationala si Centenarul Marii Uniri, 7 asociatii de ramura si 18 companii de diferite dimensiuni, operatori alimentari si este din 2004 membru deplin al confederatiei europene FoodDrinkEurope.   Ca reprezentanti ai industriei alimentare, preferam sa vorbim de acest important sector in ansamblu, el fiind cel mai mare angajator din industria manufacturiera (180 mii salariati) si al doilea ca cifra de afaceri: peste 12 miliarde euro, la nivelul anului 2016.   Imensa majoritate a celor 8.755 firme sunt IMM-uri, la fel ca la nivel european si, in afara misiunii majore de a pune pe masa romanilor hrana zilnica, sunt principalul debuseu al materiilor prime agricole, de unde deriva si importanta sociala, nu doar economica, dat fiind ca aproape jumatate din populatia tarii traieste in mediul rural si este legata, mai mult sau mai putin, de agricultura.   Gandind la Romania de maine si, desigur, la viitorul federatiei Romalimenta, putem spune ca s-au facut investitii masive in sector, beneficiind si de sprijinul SAPARD si, apoi, al PNDR. Avem fabrici utilate peste nivelul european, tocmai pentru ca tehnologia este foarte recenta, si avem, de asemenea, personal calificat si management de top.   Totusi, inregistram un deficit agroalimentar crescand si, mai ales in 2018, se vorbeste mult ca exportam materii prime si importam alimente cu valoare adaugata mare, uitandu-se ca primele 3 categorii de import sunt carnea, fructele si legumele, deci nu produsele procesate.   Din aceasta perspectiva, piata unica, de unde provine majoritatea “importurilor”, este privita ca o amenintare si se cauta remedii simpliste, ba chiar uneori ilegale, din punct de vedere al legislatiei comunitare, cum este Legea 150, cu faimoasele 51% produse romanesti, blocata de amenintarea infringementului Bruxelles-ului.   Cheia echilibrului si, de ce nu, a excedentului comercial este, o stim toti, competitivitatea. Pentru a fi concurentiala in piata UE (si nu numai), industria alimentara, in afara propriei capacitati, are nevoie de materii prime competitive (ex: s-a facut mult caz, pe buna dreptate, de inchiderea unei fabrici de zahar, dar daca sfecla cu care lucra era aproape de doua ori mai scumpa decat in Franta sau Germania, ce alta soarta putea avea?), si de un mediu de afaceri la fel de favorabil, cel putin ca al colegilor europeni.   Asta inseamna posibilitati de finantare comparabile, predictibilitate legislativa si, mai ales fiscala, iar schimbarile reglementarilor sa se faca numai dupa un chibzuit si real dialog social. Din nou, un singur exemplu: majorarile salariale repetate sunt o necesitate, romanii au dreptul sa traiasca mai bine, dar e musai ca ele sa fie un corolar al productivitatii.   Atat timp cat un salariat roman din industria noastra aduce o cifra de afaceri de 67 de mii de euro, iar colegul sau polonez, ungur sau ceh-dublu, in timp ce olandezul ajunge la 500 de mii, e lesne de inteles ca, statul, fortandu-ma sa urc salariul minim, sunt obligat sa aplatizez diferentele salariale de performanta, sau sa platesc la gri sau negru, sau/si sa scumpesc produsele, riscand a iesi din piata proprie. Asadar, ce sa mai vorbim de export!? Si, cine castiga?   Deci, pentru viitor, va trebui sa ne conjugam eforturile, pentru a rezolva toate aceste probleme, iar semnul de unitate dat de cele doua sarbatori, pot insemna si actiuni comune viitoare, oameni de afaceri, organizatii profesionale si autoritati, care sa duca Romania cu adevarat, acolo unde ii este locul si unde, de altfel, poate sa se aseze.   Din perspectiva pietei, consumatorul este tot mai avizat si tot mai pretentios, si e normal sa fie asa: banii pe care ii cheltuie pe mancare sunt munciti cu truda si este firesc ca producatorul sa ii raspunda cu aceeasi masura, cu alimente a caror calitate corespunde pretului platit.   Nu sunt in masura sa dau sfaturi, spun doar ce face eu, in calitate de consumator: caut mereu producatorii si marcile care mi-au dat satisfactie; incerc si produse noi, caci a manca e o necesitate, dar trebuie sa fie si o placere; nu dau a doua sansa, daca un produs m-a dezamagit, il evit pe viitor, orice garantii imi spune fabricantul ca imi da de asta data; prefer produsele controlate, pe care le stiu sub girul unei autoritati. Este o asigurare suplimentara ca nu ma pacalesc, ca eticheta reflecta cu adevarat continutul.   Deci, consumatorul este mandru ca piata abunda in produsele “sale”, cu care e obisnuit, ca industria romaneasca este capabila sa umple magazinele si, in acelasi timp, are sansa de a gasi alimente la fel de sigure si de bune, precum cele care circula in intreaga Uniune, caci este consumator roman si, totodata, european.   El, stapanul nostru cum se zice, este cel mai impartial si nemilos judecator si el dicteaza cine este pe piata, acum si in viitor. Iar industriasii responsabili stiu ca trebuie sa ii acorde respectul cuvenit, daca vor sa existe in acest viitor. La Multi Ani, Romania, La Multi Ani, romani! (Mihai Visan-Director Executiv Romalimenta)