Fiecare noua specie de animal a fost indrumata spre un anumit sistem de exploatare: extensiv, semiintensiv sau intensiv si, avand propria capacitate de adaptare, speciile isi largesc sau restrang involuntar arealul. Interventia omului in acest proces de extindere a arealului ecologic al diferitelor specii de animale si introducerea (ne)intentionata de noi specii in diferite ecosisteme ia amploare. Nefiind intotdeauna bine anticipate, introducerile animalelor in exploatatii controlate au dus la adevarate explozii ecologice, cu efecte catastrofale asupra ecosistemelor. Pentru satisfacerea pe viitor a cerintelor crescande de hrana ale omenirii si datorita constantelor diminuari ale suprafetelor agricole, in urma actiunii factorilor antropici si naturali, zootehnia isi poate intensifica productia doar pe principiul agriculturii durabile, prin aplicarea unui sistem integrat de practici de productie animala si vegetala, cu adaptare la specificul local. In prezent, ne confruntam cu o noua criza in sectorul cresterii animalelor cauzata de globalizare, metode de piata si schimburi comerciale nesustenabile de productie. Majoritatea abatoarelor mici, functionale la nivel local, se inchid, iar aceasta tendinta nu este inversata incat animalele sa poata fi sacrificate aproape de fermele unde sunt crescute semiintensiv sau extensiv. Cresterea intensiva constituie resursa importanta de efluenti cu azot, fosfor sau amoniac, care afecteaza, in final, calitatea alimentului.

Industrial, dar nu la fel de comercial Istoria zootehniei Uniunii Europene, multa vreme comuna caracteristic cu cea a Statelor Unite, s-a diversificat prin modul de ocupare a terenurilor, structurilor de exploatare si prin zoo-peisajele diferite. In spatiul comunitar, fiecare stat membru foloseste aproape orice suprafata utila alocarii spre zootehnie si sectoarele aferente. Gradul inalt de intensificare a productiei din acest segment ofera uneori rezultate remarcabile, pe plan local, simultan cu o criza de supraproductie, la nivel comunitar, cu tot ce decurge din acest dezechilibru. In tarile nordice, din ratiuni legate de latitudinea care induce efecte defavorabile asupra climatului, zootehnia intensiva este putin frecventa, aproape inexistenta. In schimb, Germania este considerata cea mai favorizata, datorita existentei marii campii din nord. Utilizarea furajelor ingrasate chimic, necontrolat, modifica structura animalelor si biologia mediului exploatatiei. La randul lor, pesticidele prezente in jurul fermelor, incorect gestionate, duc in timp la desertificarea terenurilor pe care este situat complexul de crestere intensiva, printr-o erodare atmosferica si otravirea solului/panzei freatice. Toxicitatea mare sau foarte mare a unor antibiotice, folosite neoptional in zootehnia intensiva, limiteaza mult valoarea medicatiei preventive, restrangandu-i activitatea antimicrobiana. Totodata, utilizarea antibioticelor in medicina veterinara sporeste numarul accidentelor de tip alergizant la animale care, dupa o resorbtie locala minima, pot deveni victime ale crearii unei tulpini microbiene rezistente. De neinlaturat, substantele chimice din mediul exterior (insecticidele, colorantii, aditivii furajeri, substantele autooxidante), induse intensiv si ingerate de animale prin hrana si apa de baut sau patrunse in organism pe alte cai, exercita o influenta certa asupra proceselor de metabolizare. Multe dintre aceste substante au efecte de inductie enzimatica, mai ales dupa contacte repetate, cand produc cresterea ratei de metabolizare. O serie de conditii adverse de mediu, precum frigul din ferme, umezeala, aglomeratia, zgomotul, cresc activitatea enzimelor microzomale prin stimularea arcului hipofizo-suprarenalian. Stresul animalelor crescute intensiv urca limita cantitatii de acid ascorbic din suprarenala, cunoscut ca inductor enzimatic. In hipovitaminoza si avitaminoza ascorbica se observa o reducere a metabolizarii la numeroase medicamente. Cantitatile de radiatii, indeosebi ionizante, actioneaza si ele ca factor de stres in zootehnia intensiva, crescand activitatea sistemelor enzimatice microzomale. Radiatiile reduc rata de metabolizare a tratamentelor veterinare, prin efectul lor asupra formarii glucurono-conjugarii. Roluri principale, fara succes in exploatarea intensiva Lipsa de prevedere asupra conflictului dintre zootehnia intensiva, calitatea produselor si mediul inconjurator are ca efect, pe langa dezechilibrul economic, o poluare generala a solului cu diminuarea fertilitatii locale a acestuia, reducerea randamentelor productive si degradarea generala a mediului inconjurator. In prezent, zootehnia intensiva este considerata sursa potentiala de impurificare a mediului si de degradare a acestuia, in conditiile folosirii unor tehnologii neadecvate. De asemenea, parte integranta a industriei alimentare, segmentul de procesare si de prelucrare ale produselor provenite din exploatatiile zootehnice intensive este responsabil de impurificarea mediului (indeosebi a apei si solului). In tara noastra, cresterea in sistem intensiv a pasarilor si porcilor ameninta sansele de dezvoltare/supravietuire a speciilor indigene si contribuie la poluarea apelor de suprafata si subterane, la transmiterea bolilor prin intermediul alimentelor, la ineficienta antibioticelor. Azotatii si azotii din furaje si apa sunt raspunzatori si de frecventele tulburari de reproducere ale mamiferelor: fecunditate redusa (monte repetate, indici mari ai valorii de inseminare, edometrite rebele la tratament, fatari de pui neviabili/morti), avorturi (principala manifestare a intoxicatiei subclinice, in sistemul de crestere intensiv, datorate hipoxiei prelungite, starii congestive sau scaderii tonusului uterin). Nu putem nega ca productia obtinuta prin exploatare intensiva a animalelor este eficienta, in acest stadiu al economiei agricole, deoarece consumatorul modern accepta compromisul alimentelor certificate HACCP, GMP, SSOP, chiar daca nu au valoarea si gustul scontate. Exista insa, intre practica marilor companii a cresterii intensive si cea gospodareasca, alternativa extrem de profitabila a fermelor mici (familiale) si a celor mijlocii, reteta adoptata in UE cu maxime beneficii economice si ecologice. Semi-intensiv = profitabil, cu riscuri minime In general, fermele de crestere a animalelor din Comunitatea Economica Europeana sunt grupate in doua categorii: ferme mici si mijlocii. In tarile sudice (ex. Grecia, Italia, Portugalia, Spania) fermele de vaci nu depasesc 10-12 capete, in timp ce tarile nordice (Olanda, Danemarca, Anglia, Belgia) grupeaza cate 30-50 de capete intr-o ferma. Zootehnia din a doua grupa enumerata este considerata extrem de intensiva, datorita numarului mare de ferme, comparativ cu tarile mai sarace ale CEE: Grecia, Portugalia, Spania, Italia. Cresterea semi-intensiva a animalelor reprezinta o imbunatatire a cresterii traditionale, exemplarele fiind intretinute in hale sau adaposturi, uneori prevazute cu solarii. La nivel comunitar, mai mult de jumatate din numarul fermelor se incadreaza in clasa de marime 1-5 ha, insa distributia acestor ferme pe clase de marime a suprafetelor este diferita, de la o tara la alta. Urmarindu-se evolutia structurilor agricole, in cadrul comunitatii europene, se constata o reducere a numarului fermelor mici, in majoritatea tarilor membre. Astfel, in Franta ultimilor 30 de ani, ponderea exploatatiilor zootehnice mici s-a redus de la 40% la sub 20%. In acelasi timp, a crescut ponderea exploatatiilor mijlocii. In sectorul cresterii animalelor, este retinuta variatia mare, in functie de profilul fermei, de tara, dar caracteristica dominanta a exploatatiei zootehnice europene este marimea mijlocie a efectivelor de animale. Sistemul agroalimentar vest-european, bazat pe exploatatia privat-familiala de talie mijlocie, se caracterizeaza indeosebi pe performante economico-financiare, obtinute prin intermediul performantelor tehnice. Doar un inalt grad de inzestrare tehnica poate determina obtinerea unor rezultate economice deosebite. Aceste performante sunt comparabile, din punct de vedere economic, cu cele din alte ramuri. Numai asa fermierii pot accepta conditiile mai grele ale vietii rurale; fiindca rezultatele economice sunt apropiate celor din industrie, servicii etc. Acest sistem agroalimentar are insa la baza cateva idei fundamentale, care pot servi orientativ in reorganizarea sistemului zootehnic din Romania: 1. Ferma (exploatatia) poate sa fie proprietatea fermierului (a familiei) sau poate fi luata in arenda (totala sau partiala). 2. Forta de munca sa fie asigurata, in principal, de membrii familiei, apelandu-se la forta de munca salariata, in cazuri speciale. 3. Ferma privat-familiala, de talie mica sau medie, puternic echipata tehnic, constituie celula de baza a productiei. 4. Aprovizionarea fermierilor cu diverse materii prime si materiale necesare se face prin intermediul unor cooperative sau societati comerciale de aprovizionare, al caror membru este tot fermierul. Valorificarea / comercializarea productiei realizate de catre fermier se face tot prin intermediul unor cooperative sau societati specializate in acest scop. 5. Relatiile dintre fermele de productie agricola si cooperativele/societatile de aprovizionare – prelucrare – desfacere sunt asezate pe baze comerciale. 6. Intreaga politica generoasa de sustinere a agriculturii, de catre guvernele tarilor UE sau de catre alte organisme comunitare, are la baza principii exclusiv economice: pretul produselor (prin intermediul principiului cererii si ofertei) si creditarea productiei agricole si a investitiilor cu credite curente si pe termen lung. 7. Economia sistemului agroalimentar se bizuie pe factorii de progres din acest domeniu: stiinta, tehnologia, invatamantul alimentar, economic si de marketing-management. 8. Intreaga legislatie comunitara (comerciala, fiscala, financiara, funciara, tehnica) are ca principala caracteristica stimularea si sprijinirea puternica a fermelor mici si mijlocii. Sanatos, dar departe de asigurarea cererii Cresterea animalelor in sistem extensiv (ecologic) este considerata o solutie viabila care – teoretic – rezolva impactul negativ al zootehniei asupra mediului si a calitatii produselor. In acest sistem, alte substante organice si minerale naturale trebuie sa inlocuiasca fertilizantii minerali, pesticidele si stimulatorii pentru dezvoltare rapida. E drept, calitatea produselor este superioara, dar productia mult mai scazuta. Zootehnia extensiva, spre deosebire de cea conventionala, se bazeaza pe cerintele animalelor care primesc exclusiv hrana naturala, produsa in ferma, iar medicina veterinara din sistemul ecologic foloseste metode preventive, bazate pe rezistenta naturala, fara sa apeleze la metode curative bazate pe utilizarea preventiva a antibioticelor. Animalele din fermele extensive trebuie sa provina din ferme ecologice, introducerea exemplarelor din exploatatiile conventionale neputand depasi 10% din efectiv. Conversia unei ferme conventionale la statutul de ferma ecologica se face in perioade cuprinse intre 6 si 30 de luni, in functie de specie, rasa si teren. Animalele folosite in ferme ecologice trebuie sa fie rezistente la factorii naturali de mediu, pretabile la cresterea extensiva, cu constitutie robusta, indici de reproductie foarte buni, fecunditate si prolificitate ridicata, buna viabilitate si vitalitate a puilor. Reproductia este, in acest tip de zootehnie, cea naturala, dirijata prin folosirea unor reproducatori valorosi. Nutritia plantelor este indirecta in sistemul extensiv si directa in sistemul conventional. In sistemul ecologice, protectia plantelor se face pe cale preventiva, fiind bazata pe combaterea cauzelor. Zootehnia extensiva are trei obiective majore: obtinerea unor produse de calitate, in cantitate suficienta si la preturi rezonabile; imbunatatirea si conservarea starii de calitate a tuturor resurselor mediului inconjurator si reducerea surselor de poluare; crearea unui cadru general pentru producatori, care sa asigure cantitatile necesare dezvoltarii societatii, sa garanteze securitatea mediului de lucru, sa stimuleze cresterea veniturilor, sa ofere satisfactia muncii si armonizarea vietii cu natura. Posibilele pierderi de substante nocive in sol si apa sunt reduse la minimum prin fertilizare adecvata. Zootehnia extensiva, spre deosebire de cea intensiva, nu trebuie sa afecteze conditiile de viata ale omului si pastreaza biodiversitatea. Odata cu intensificarea cresterii animalelor au aparut si persista conflicte firesti intre obiectivele acestei ramuri si cele ce tin, in principal, de mediu. Situatia este legata de nerecunoasterea legaturilor de interdependenta, care unesc zootehnia de mediul inconjurator si – pe de alta parte – de masurile necorespunzatoare adoptate.