Punerea în aplicare a Legii 150, care a modificat vechea lege 321, a stârnit furtună. Pe de o parte, sunt susținătorii. Pe de altă parte, sunt contestatarii. Cert este, însă, că piața este bulversată și că, deja, sunt probleme. Până la ora la care am redactat acest articol, Normele de aplicare nu au fost emise, adică, exact acelea care trebuia să facă ordine în păpușoi. În aceste condiții, incertitudinea persistă și asta se vede și din opiniile celor citați de noi. Subliniem faptul că, deși am făcut numeroase demersuri pentru a avea un punct de vedere și din partea domnului Radu Timiș, ca președinte ARC, nu am primit nimic la redacție, în acest sens. Dar, iată opiniile celor mai importante voci, făcând precizarea că, dintre reprezentanții industriei alimentare, am ales personalități cae au interes în sectorul cărnii.   Nini Săpunaru-Președinte al Comisiei pentru Agricultură a Camerei Deputaților: Producătorilor le e frică de comercianți! Inițiatorul actului normativ, deputatul PNL Nini Săpunaru, a vorbit recent despre scopul vizat de această lege. Acesta a precizat că nu toți procesatorii de carne, lactate, sau alte alimente, s-au plâns de apariția acestei legi:   ”Nu toți procesatorii de carne au reclamat legea. A nu se confunda președintele Rom­alimenta, cu totalitatea procesatorilor de carne din România. Sunt alții ce susțin legea. Din unele discuții a reieșit că jumătate din patronat e de acord cu legea, cealaltă jumătate este "așa”. Dacă mă întrebați pe mine, sunt "așa” pentru că le e frică să afirme deschis că susțin legea. Aceasta este una dintre problemele pe care le au furnizorii cu marile lanțuri comerciale. E identificată, pusă în dezbateri, în documente oficiale la Comisia Europeană, în Parlamentul European, în care scrie, negru pe alb, că producătorilor le este frică să vorbească despre pro­blemele pe care le au în relația cu marile rețele comerciale, deoarece le e frică de represalii. ”Toate prețurile din România sunt ținute sus artificial de către marile lanțuri comerciale. Dacă am listat o bucată de salam cu 10 lei/kg, lanțul de retail pune 10,50 lei/kg în magazin, iar eu nu am voie să vând în altă parte sub 10 lei. Realitatea tristă e că, din 10 lei/kg, la produse procesate, furnizorul nu primește înapoi decât 5,50 lei/kg. De multe ori, din cauza acestor taxe ascunse, micii producători și procesatori intră în faliment într-un an, dacă nu au și altă rețea de distribuție” a mai precizat Nini Săpunaru.   Ștefan Pădure-Președinte APAR: Comercianții trebuie să își schimbe politicile ”De fapt, discutăm despre Legea 150/2016, care modifică Legea 321/2009. În opinia noastră, modificarea reglementează “bunul-simț” care nu prea a existat pe plan naţional între producătorii agro-alimentari și marele retail. În țările Uniuni Europene, situația este cu totul alta, existând un echilibru şi o limită în interesul promovării producătorilor naţionali. În contextual geo-politic actual, “mâncarea” este un avantaj foarte important în negocierile politice. Priviți la ce a făcut Rusia: În momentul în care nu a obținut susținere din partea Uniunii Europene pentru acțiunile din Ucraina, prima pedală pe care a apăsat, a fost aceea a interdicției importurilor de alimente din UE. În cazuri speciale, fiecare ţară îşi va folosi cu prioritate productia agro-alimentară naţională pentru hrana populaţiei, de aceea este foarte importantă protejarea producătorului naţional. Însuși premierul Dacian Cioloș, pe vremea când era Comisar european, a legiferat prin PAC 2016-2020 ideea sprijinirii producătorului local și a dezvoltării locale, favorizând utilizarea aprovizionării magazinelor pe lanțul-scurt agro-alimentar. De aceea, dacă vorbim despre fermieri, ei trebuie să înțeleagă necesitatea asocierii, nu doar în zona producției primare, ci și în cea a procesării și a promovării produselor alimentare. Asociați, fermierii ar putea avea un cuvând mai greu de spus în negocierea cu marile lanțuri de magazine, folosind în acest sens fondurile şi legislaţia europeană. Filierele de produs au devenit adevărate instrumente de programare şi marketing pentru produsele agro-alimentare.   În concluzie, atât timp cât produsul agro-alimentar rămâne un „accesoriu” al taxelor percepute de retail, calitatea, siguranţa şi preţurile produselor vor fi în defavoarea consumatorului. Sectorul produselor agro-alimentare rămâne un domeniu în care deciziile politice, administrative şi financiare trebuie analizate şi gândite prin prisma responsabilităţii etice faţă de produs şi producător.”   Sorin Minea-Președinte Romalimenta: Legea nu are nicio legătură cu produsul românesc În ceea ce priveşte aplicabilitatea legii, Sorin Minea, preşedintele Romalimenta, a declarat la o emisiune de la Realitatea TV, că "Dintr-o lege generoasă, a ieşit o lege greu de aplicat, cu definiţii greşite. Prima sintagmă greşită a fost folosirea termenului de lanţ scurt. În definiţia europeană înseamnă producător-consumator-pieţe, iar lanţul scurt se poate aplica perfect la Legume şi Fructe, pentru că producătorul duce produsele direct la magazine. În schimb, la restul produselor nu putem vorbi de lanţ scurt, nu există. A doua greşeală a fost definirea produselor proaspete, iar laptele nu poate fi definit aşa, pentru că este pasteurizat. În schimb, apa minerală sau sucurile sunt considerate produse proaspete. Pe urmă, s-a vorbit de zonare, pe lanţul scurt, din regional şi zonal. Nu s-a putut băga naţional, pentru că interzice legislaţia concurenţei, dar acest lucru înseamnă că lanţul scurt se aplică inclusiv în Ungaria, Bulgaria, Ucraina şi în toate ţările de lângă noi. De aceea, am spus că legea nu are nici cea mai vagă legătură cu produsul românesc. Normele de aplicare metodologice pot schimba însă sensul legii", a spus Minea. Mihai Vișan-Director Executiv Romalimenta: Comenzile în scădere au creat stocuri!   ”Legea 150 a avut ca obiective echilibrarea relaţiei dintre furnizori şi comercianţi şi facilitarea accesului la piaţă al producătorilor agroalimentari autohtoni, ambele legitime şi aprobate aproape unanim. Mijloacele extreme, însă, sunt periculoase, efectele secundare depăşind cu mult, cel puţin până acum, pe cele benefice.   Pornind de la premiza că taxele şi serviciile sunt abuzive, legea le tratează într-un mod care a bulversat întreaga piaţă; nu interzice prestarea lor (ar fi culmea!), ci “doar” facturarea şi chiar plata acestora: îmi place ce-mi dai, dar să-mi dai gratis! După un prim moment de uluială, atât furnizorii, cât, mai ales, comercianţii, au căutat să găsească alte mijloace, la limita legii, pentru ca serviciile să continue să existe şi să fie plătite: discounturi, remize, risturne, etc. În cele din urmă, Ministerul Finanţelor a clarificat cumva lucrurile: toate astea sunt legale în continuare, atât timp cât nu reprezintă plăţi ascunse ale serviciilor. Cu alte cuvinte, ne întoarcem de unde am plecat şi se dovedeşte că “înainte era mai bine”: Legea 321 reglementa onorabil problema, interzicând expres anumite taxe şi servicii şi condiţionându-le direct de actul vânzării. A doua mare problemă este revenirea la prima definiţie a produselor proaspete, cu condiţionarea plăţii la 7 zile. Lăsăm deoparte că definiţia e luată de pe net, că legislaţia europeană de siguranţa alimentelor nu are o definiţie şi că majoritatea băuturilor şi multe alimente se încadrează în această definiţie şchioapă. Fiind o revenire, ar trebui să ne amintim ce s-a întâmplat acum 10 ani: retailerii ne-au calculat meticulos cât îi costă un cash flow atât de strâns şi ne-au pus să reducem proporțional preţul de listă, încât chiar noi, producătorii alimentari, ne-am dus la parlament cu căciula-n mână, să cerem eliminarea acestei prevederi care aparent ne făcea un bine, dar în realitate ne scotea de pe raft. E imoral să credităm comercianţii cu lunile, dar e absurd să crezi că ne vor plăti în 7 zile ceea ce vând în câteva luni, rezultatul fiind comenzile minuscule care au creat deja stocuri în fabrici, oprirea fluxului de producţie şi trimiterea oamenilor acasă.   În fine, dar nu cel mai puţin important, definiţia produsului românesc: fãcut din 100% materii prime de bază din fermele din România. Ce înseamnă ”de bază”? Oţetul din borcanul de muştar e de bază? Ştiaţi că apele minerale pentru care ne invidiază o întreagă Europă, nu mai sunt româneşti, pentru că (de regulă), nu provin din ferme? Şi că nici mezelurile noastre nu mai sunt româneşti, pentru că importăm aproape jumătate din necesarul pieţei de carne de porc şi majoritatea importului merge la procesare, cam la fel fiind şi la cea de vită? Şi, dacă putem spune că ne mobilizăm entuziast, iar la anul vom produce suficientă salată încât să nu mai cumpărăm din alte ţări, dati-mi voie să mă indoiesc că peste noapte vom avea suficienţi porci, ceea ce nu mai reuşim din 1994!   S-a spus, pe bună dreptate, că, poate, pe termen lung, legea 150 va avea efecte benefice; poate, dacă i se fac corecţiile necesare. Deocamdată, singurii beneficiari cerţi sunt juriştii, consultanţii și auditorii care sunt angajaţi pe bani buni şi de o parte, şi de alta, pentru a ne ajuta să ne descurcăm cu ea, rămânând pe tărâmul legalităţii. ”Nu negăm şi chiar susţinem ţelurile legii. Dar am atras atenţia permanent că unele prevederi vor face mai mult rău, decât bine. Rezultatul a fost că am fost acuzaţi de dificultăţi de întelegere (prostie, pe scurt!) sau de defecţiuni de patriotism. Mai grav este că însuşi ministerul agriculturii, care s-ar zice că ne reprezintă şi pe noi, adoptă politica struţului. A lansat luna trecută un chestionar privind impactul legii 150, trimiţându-l cu dedicaţie exclusiv organizaţiilor care aplaudă frenetic legea, în forma actuală, dar evitând cu grijă aşa zişii cârcotaşi care nu-s muţi. Greşeală banală, dar periculoasă, pentru că nu afli calea dreaptă ascultând numai laude, ci şi critici şi cântărindu-le obiectiv pe ambele!”Florin Căpățână-Vicepreședinte AMRCR„Întreaga lege i-a nemulțumit pe marii comercianți. Noi chiar aveam un amendament depus care se numește abrogarea Legii 321. Am cerut să facem o nouă lege în care să plecăm de la alte condiții și de la alte premise; nu ne-a auzit nimeni. Cele mai contestate amendamente aduse Legii 321 au fost cele cu 51%, definiția organizațiilor interprofesionale de genul OIPA care, Dumnezeu să mă ierte, n-au ce să caute într-o lege de comercializare a produselor agroalimentare. N-avem cum spune că eu voi negocia vreodată cu vreo OIPA. Noi nu avem organizații profesionale de producători adevărați, darămite interprofesionale.   Ce facem? Concediem oameni? Ce facem cu marfa? Ce vină are, de pildă, CrisTim că nu am legume de la Vlad Gheorghe tot anul? Eu închid magazinul, concediez oamenii, creăm o problemă socială, creăm o problemă economică legată de TVA, legată de plata taxelor și impozitelor, de bonuri de masă la angajați... Nimeni n-a vrut să vadă dincolo de asta. Pentru parlamentari n-a contat niciun argument. Primul argument logic ar fi fost următorul: vreau un studiu de impact. Și asta pentru că 51% este discriminatoriu față de ceilalți. Atenție – trăim într-o țară membră a UE. Nu poți spune 51 la sută produse românești la raft, cât am fi noi de români. Mai bine n-o dădeau așa, pentru că există un risc, la un moment dat, să zică cineva: alo, România, păi ce faceți? Îi discriminați pe ceilalți din UE? I-am spus președintelui Comisiei pentru Agricultură: gândiți-vă bine când când afirmăm lucruri de genul acesta pentru că este păcat”.