(Comunicat ANSVSA) Văzând Referatul de aprobare nr. , întocmit de Direcţia generală sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1156/2013 pentru aprobarea pentru aprobarea acţiunilor sanitar-veterinare cuprinse în Programul acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, a acţiunilor prevăzute în Programul de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor, precum şi a tarifelor aferente acestora,
având în vedere prevederile art. 10 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,
având în vedere prevederile art. 1 din Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 300/2017 pentru stabilirea tipurilor şi dimensiunilor exploataţiilor de creştere a suinelor pe teritoriul României, în temeiul art. 3 alin. (3) şi al art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor emite următorul ordin:
Art. 1. - Se aprobă Norma sanitară veterinară privind regulile generale de biosecuritate în exploataţiile de suine prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin
Art. 2. - Direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 3. - Înainte de publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I a prezentului ordin, se abrogă Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 63/2008 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind regulile generale de biosecuritate în exploataţiile de porcine înregistrate/autorizate sanitar-veterinar, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 645 din 10 septembrie 2008.
Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Geronimo Răducu Brănescu
Anexa Norma sanitară veterinară privind regulile generale de biosecuritate în exploataţiile de suine
Art. 1 - Prezenta normă sanitară veterinară stabileşte regulile generale de biosecuritate pentru funcţionarea exploataţiilor de suine.
Cap. I. Definiţii
Art. 2 - În sensul prezentei norme sanitare veterinare, următorii termeni se definesc astfel:
-
a) biosecuritate - complexul de măsuri organizatorice şi tehnice care sunt aplicate într-o exploataţie de suine, pentru prevenirea introducerii, persistenţei şi răspândirii de agenţi patogeni, în scopul apărării sănătăţii animalelor şi a sănătăţii publice;
-
b) exploataţie non-profesională – exploataţie de animale înregistrată în Sistemul naţional de identificare şi înregistrare a animalelor şi deţinută de persoane fizice neînregistrate la Camera de Comerţ şi Industrie a României, supusă controlului sanitar-veterinar, cu un efectiv de maximum 5 capete porcine la îngrăşat, achiziţionate de la exploataţii de suine încadrate în nivelul de biosecuritate II sau III, care nu fac obiectul niciunei activităţi comerciale şi a căror carne este destinată exclusiv consumului propriu;
-
c) exploataţie non-profesională care desfăşoară activităţi comerciale - exploataţie de animale înregistrată în Sistemul naţional de identificare şi înregistrare a animalelor şi deţinută de persoane fizice neînregistrate la Camera de Comerţ şi Industrie a României, supusă înregistrării sanitarveterinare, cu un efectiv de maxim 20 de capete porcine la îngrăşat care fac obiectul activităţilor comerciale, şi anume vânzarea de porci vii şi carne pe teritoriul României;
-
d) zonă de producţie - teritoriul delimitat, care cuprinde toate adăposturile pentru animale, spaţiile, utilajele, echipamentele şi alte facilităţi destinate creşterii porcinelor, cu respectarea regulilor de sănătate şi bunăstare a animalelor;
-
e) zonă administrativă - teritoriul aflat în afara zonei de producţie şi delimitat de aceasta;
-
f) vizitator - orice persoană care intră în zona de producţie, cu excepţia personalului propriu al exploataţiei.
Cap. II. Înregistrarea sanitar-veterinară a exploataţiilor non-profesionale care desfăşoară activităţi comerciale
Art. 3 – (1) În vederea înregistrării sanitar-veterinare a exploataţiilor non-profesionale care desfăşoară activităţi comerciale, proprietarul acestora declară codul de exploataţie la direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti şi depune un dosar care cuprinde următoarele documente:
-
a) cererea, în original, care include declaraţia pe proprie răspundere, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1;
-
b) atestat de producător.
(2) În baza documentaţiei depuse, direcţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, eliberează certificatul de înregistrare conform modelului din anexa nr. 2, iar în termen 30 de zile calendaristice se verifică veridicitatea declaraţiei pe proprie răspundere.
Cap. III. Reguli generale de biosecuritate aplicabile exploataţiilor de suine
Art. 4 - (1) Se instituie trei niveluri de biosecuritate, după cum urmează:
-
a) nivel de biosecuritate I, care cuprinde următoarele reguli generale de biosecuritate:
-
introducerea, în registrul de exploataţie prevăzut de Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 40/2010 privind aprobarea Normei sanitare veterinare pentru implementarea procesului de identificare şi înregistrare a suinelor, ovinelor, caprinelor şi bovinelor, cu modificările şi completările ulterioare, a datelor privind toate intrările (inclusiv exploataţia sursă) şi ieşirile animalelor (inclusiv destinaţia acestora);
4 2. deţinerea porcinelor în spaţii îngrădite, fără posibilitatea de a veni în contact cu porcinele domestice din alte exploataţii sau cu porci mistreţi;
-
interzicerea hrănirii porcinelor cu deşeuri de catering, aşa cum sunt definite la punctul 22 din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 142/2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de punere în aplicare a Directivei 97/78/CE a Consiliului în ceea ce priveşte anumite probe şi produse care sunt scutite de la controalele sanitar-veterinare la frontieră în conformitate cu directiva menţionată.
-
b) nivel de biosecuritate II, care cuprinde următoarele reguli generale de biosecuritate: 1. introducerea, în registrul de exploataţie prevăzut de Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 40/2010 privind aprobarea Normei sanitare veterinare pentru implementarea procesului de identificare şi înregistrare a suinelor, ovinelor, caprinelor şi bovinelor, cu modificările şi completările ulterioare, a datelor privind toate intrările (inclusiv exploataţia sursă) şi ieşirile animalelor (inclusiv destinaţia acestora);
-
deţinerea porcinelor în spaţii îngrădite, fără posibilitatea de a veni în contact cu porcinele domestice din alte exploataţii sau cu porci mistreţi;
-
interzicerea accesului în exploataţie a persoanelor străine;
-
interzicerea hrănirii porcinelor cu deşeuri de catering, aşa cum sunt definite la punctul 22 din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 142/2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de punere în aplicare a Directivei 97/78/CE a Consiliului în ceea ce priveşte anumite probe şi produse care sunt scutite de la controalele sanitar-veterinare la frontieră în conformitate cu directiva menţionată;
-
utilizarea unui echipament sumar de protecţie, şi anume salopetă sau halat de lucru;
-
amenajarea de dezinfectoare pentru încălţăminte, atât la intrarea, cât şi la ieşirea din exploataţie;
-
asigurarea asistenţei sanitar-veterinare de către medicul veterinar de liberă practică organizat în condiţiile legii;
-
includerea exploataţiilor şi animalelor în Programul acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor.
(i) În cazul exploataţiilor de suine deţinute de persoane juridice organizate în condiţiile legii, nivelul de biosecuritate II cuprinde, în plus faţă de cele prevăzute la punctele 1-8 de mai sus, următoarele reguli generale de biosecuritate suplimentare:
-
asigurarea asistenţei medical-veterinare prin contract încheiat cu un medic veterinar de liberă practică împuternicit;
-
efectuarea de acţiuni de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare, ori de câte ori este necesar, utilizânduse numai produse înscrise în lista oficială a produselor medicinale de uz veterinar omologate, autorizate pentru comercializare şi care au concentraţia în substanţă activă prevăzută în instrucţiunile de utilizare, iar soluţia dezinfectantă trebuie să fie schimbată cu o frecvenţă care să asigure menţinerea aceleiaşi concentraţii;
-
existenţa facilităţilor pentru dezinfecţia mijloacelor de transport care intră/ ies în/din exploataţie. c) nivel de biosecuritate III, care cuprinde următoarele reguli generale de biosecuritate:
-
introducerea, în registrul de exploataţie prevăzut de Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 40/2010 privind aprobarea Normei sanitare veterinare pentru implementarea procesului de identificare şi înregistrare a suinelor, ovinelor, caprinelor şi bovinelor, cu modificările şi completările ulterioare, a datelor privind toate intrările (inclusiv exploataţia sursă) şi ieşirile animalelor (inclusiv destinaţia acestora);
-
asigurarea împrejmuirii exploataţiei, fără posibilitatea de a veni în contact cu porcinele domestice din alte exploataţii sau cu porci mistreţi;
-
asigurarea asistenţei sanitar-veterinare prin contract încheiat cu un medic veterinar de liberă practică împuternicit. Acesta nu poate realiza acţiuni sanitare veterinare în exploataţiile nonprofesionale;
-
delimitarea strictă a zonei de producţie de zona administrativă;
-
permiterea accesului persoanelor străine numai cu aprobarea administraţiei exploataţiei şi înregistrarea într-un registru special a tuturor datele privind vizitatorii. Întocmirea unor proceduri prin care se poate interzice accesul în exploataţie persoanelor care au vizitat alte exploataţii de porcine în ultima perioadă, care va fi stabilită de fiecare fermă în parte, dar nu mai mică de 24 ore;
-
permiterea accesului în exploataţie al personalului propriu, al vizitatorilor sau al inspectorilor oficiali numai cu respectarea regulilor de filtru sanitar-veterinar, în special în ceea ce priveşte echipamentul şi dezinfecţia;
-
existenţa unei construcţii speciale denumite vestiar-filtru, amenajată corespunzător, pentru a preveni vehicularea agenţilor patogeni în şi din exploataţie. Vestiarul-filtru trebuie să îndeplinească următoarele condiţii minime de funcţionare:
(i) se amplasează la limita zonei de producţie, astfel încât intrarea persoanelor în vestiar să se facă din afara sau din interiorul zonei administrative, iar ieşirea din vestiar să asigure accesul direct în zona de producţie a exploataţiei;
(ii) mărimea acestuia este direct proporţională cu numărul personalului angajat;
(iii) este amenajat astfel încât să permită schimbarea îmbrăcămintei şi încălţămintei de stradă cu echipamentul de lucru sau, respectiv, cu un echipament de unică folosinţă, în cazul vizitatorilor, şi dezinfecţia mâinilor;
(iv) asigură un flux corespunzător de mişcare a persoanelor, prin compartimentarea spaţiilor existente, cu intrare într-un spaţiu destinat hainelor şi încălţămintei de stradă, urmat de un spaţiu dotat cu grup sanitar, duş şi, în final, un spaţiu destinat echipamentului de lucru şi dezinfecţiei mâinilor, cu ieşire în zona de producţie.
(v) pentru fiecare persoană care activeză în zona de producţie, filtrul sanitar-veterinar trebuie dotat cu echipament de protecţie individual, echipament care este folosit numai în spaţiul de producţie, sau cu echipament de unică folosinţă pentru vizitatori, cu săpun, substanţe dezinfectante şi prosoape;
(vi) este dotat cu facilităţi pentru apă caldă, fiind interzisă alimentarea prin surse de apă deschise;
(vii) este dotat cu facilităţi pentru igienizarea hainelor de lucru, cu acces obligatoriu din zona de producţie;
(viii) este construit din materiale uşor de curăţat şi dezinfectat şi menţinut, în permanenţă, într-o stare structurală şi igienică corespunzătoare; pereţii interiori sunt construiţi din materiale netoxice, rezistente, impermeabile, netede, care nu putrezesc.
-
amenajarea de dezinfectoare pentru încălţăminte atât la intrarea, cât şi la ieşirea din vestiarul-filtru, precum şi accesorii pentru curăţarea mecanică a acesteia;
-
aplicarea de măsuri la punctele de acces în halele de producţie, pentru a se preveni pătrunderea păsărilor sălbatice;
-
delimitarea sectoarelor în cadrul zonei de producţie, după caz, pe categorii de producţie;
-
limitarea, pe cât posibil, a circulaţiei personalului propriu din sectorul de creştere şi/sau îngrăşare în sectorul de reproducţie şi invers, după caz;
-
existenţa de facilităţi de dezinfectare a mijloacelor de transport, la intrarea/ieşirea în/din zona de producţie;
-
interzicerea încărcării de porcine, în vederea livrării, în mijloace de transport neautorizate/ neînregistrate sanitar veterinar sau care nu prezintă dovada efectuării operaţiunii de dezinfecţie;
-
în cazul în care autovehiculul care aprovizionează cu furaje intră în zona de producţie, efectuarea obligatorie a decontaminării suplimentare a mijlocului de transport, inclusiv a părţilor laterale ale acestuia, precum şi utilizarea echipamentului de protecţie de către conducătorul mijlocului de transport;
-
interzicerea accesului în zona de producţie al autovehiculelor care transportă cadavre şi alte subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman;
-
efectuarea de acţiuni de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare, ori de câte ori este necesar, utilizându-se numai produse înscrise în lista oficială a produselor medicinale de uz veterinar omologate, autorizate pentru comercializare şi care au concentraţia în substanţă activă prevăzută în instrucţiunile de utilizare, iar soluţia dezinfectantă trebuie să fie schimbată cu o frecvenţă care să asigure menţinerea aceleiaşi concentraţii;
-
corelarea capacităţii spaţiilor de cazare, pe categorii de producţie, astfel încât să se asigure posibilitatea aplicării principiului "totul plin - totul gol", pe obiectiv, adăpost sau subunitate de 6 adăpost; după fiecare depopulare, suprafeţele din zonele de producţie se supun curăţării, dezinfecţiei, într-o perioadă delimitată de timp care să permită efectuarea acestor acţiuni; în acest scop, exploataţia de suine trebuie să dispună de echipamentele necesare pentru executarea curăţării mecanice, hidromecanice şi aplicarea substanţelor biocide;
-
realizarea colectării şi neutralizării subproduselor de origine animală ce nu sunt destinate consumului uman în conformitate cu legislaţia specifică în domeniu;
-
existenţa de facilităţi dotate corespunzător pentru executarea necropsiilor, după caz;
-
interzicerea deţinerii de porci la domiciliu de către personalul care îşi desfăşoară activitatea în exploataţie.
-
interzicerea introducerii de către personalul care îşi desfăşoară activitatea în exploataţie a alimentelor de origine animală.
(2) a) Fermele de suine de subzistenţă definite la art. 1 lit.
-
a) din Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 300/2017 pentru stabilirea tipurilor şi dimensiunilor exploataţiilor de creştere a suinelor pe teritoriul României, în cazul în care reprezintă exploataţii non-profesionale, aşa cum sunt definite la art. 2 lit.
-
b) din prezentul ordin, se încadrează în nivelul de biosecuritate I şi respectă regulile menţionate la art. 4 alin. (1) lit. a).
-
b) Fermele de suine de subzistenţă definite la art. 1 lit. a) din Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 300/2017 pentru stabilirea tipurilor şi dimensiunilor exploataţiilor de creştere a suinelor pe teritoriul României, în cazul în care reprezintă exploataţii non-profesionale care desfăşoară activităţi comerciale, aşa cum sunt definite la art. 2 lit.
-
c) din prezentul ordin, se încadrează în nivelul de biosecuritate II şi respectă regulile menţionate la art. 4 alin. (1) lit. b).
-
c) Fermele de suine de semisubzistenţă definite la art. 1 lit. b) din Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 300/2017 pentru stabilirea tipurilor şi dimensiunilor exploataţiilor de creştere a suinelor pe teritoriul României, reprezintă exploataţii non-profesionale care desfăşoară activităţi comerciale aşa cum sunt definite la art. 2 lit. c) din prezentul ordin se încadrează în nivelul de biosecuritate II şi respectă regulile menţionate la art. 4 alin. (1) lit. b).
-
d) Fermele mici de suine definite la art. 1 lit. c) din Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 300/2017 pentru stabilirea tipurilor şi dimensiunilor exploataţiilor de creştere a suinelor pe teritoriul României se încadrează în nivelul de biosecuritate II şi respectă regulile menţionate la art. 4 alin. (1) lit. b).
-
e) Fermele medii de suine definite la art. 1 lit. d) din Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 300/2017 pentru stabilirea tipurilor şi dimensiunilor exploataţiilor de creştere a suinelor pe teritoriul României se încadrează în nivelul de biosecuritate III şi respectă regulile menţionate la art. 4 alin. (1) lit. c).
-
f) Fermele mari de suine definite la art. 1 lit. e) din Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 300/2017 pentru stabilirea tipurilor şi dimensiunilor exploataţiilor de creştere a suinelor pe teritoriul României se încadrează în nivelul de biosecuritate III şi respectă regulile menţionate la art. 4 alin. (1) lit. c). Cap. IV.
Dispoziţii finale
Art. 5 - În scopul prevenirii introducerii de boli infectocontagioase, proprietarii fermelor medii şi mari de suine menţionate la art. 4 alin. (2) lit. e) şi f) de mai sus trebuie să întocmească şi să implementeze un program de biosecuritate propriu, bazat pe proceduri, care să cuprindă şi alte măsuri suplimentare specifice exploataţiei, avizat de direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti.
Art. 6 – Toate exploataţiile de suine trebuie să deţină adăposturi pentru animale care asigură condiţiile minime de bunăstare prevăzute de reglementările legale în vigoare.
Art. 7 ‐ Toate exploataţiile de suine trebuie să respecte prevederile art. 13 al Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1774/2002 (Regulament privind subprodusele de origine animală) referitoare la eliminarea şi utilizarea gunoiului de grajd.
Art. 8 ‐ Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta normă sanitară veterinară.