(Autor: Teodora Chiorean) Creşterea interesului pentru carnea de ovine, pe plan mondial şi naţional, reprezintă urmarea valorii biologice ridicate a acesteia, datorită conţinutului bogat în aminoacizi esenţiali, fiind recomandată nu numai în hrana oamenilor sănătoşi, ci a convalescenţilor, a celor supuşi la dietă şi a copiilor, având un conţinut în calciu şi fosfor mai ridicat decât cea de bovină. În multe ţări acest produs reprezintă o importantă sursă de materie primă pentru industria alimentară, din carnea de ovine obţinându-se o gamă largă de mezeluri, pe bază de amestecuri cu alte sortimente de carne. Interesul pentru performanţă În majoritatea ţărilor din Europa Occidentală şi din SUA, carnea de ovine este apreciată ca „delicatesă”, ponderea consumului total de carne/locuitor fiind ridicată. Uniunea Europeană este zona geografică cu un interes deosebit pentru creşterea ovinelor. Ţări ca Marea Britanie, Spania, Franţa sau Grecia sunt mari producătoare de carne de carne de ovine, dar şi mari consumatoare. În ultimii ani, comerţul cu carne de ovine s-a dezvoltat foarte mult, printre cele mai mari exportatoare numărându-se Noua Zeelandă şi Australia, cele mai mari importatoare fiind ţările din Orientul Mijlociu, Anglia, SUA, Canada, Italia, Germania şi Japonia. Creşterea producţiei de carne a fost însoţită de dezvoltarea unor însuşiri morfo-productive la rasele specializate de ovine, dintre acestea putând aminti mărirea greutăţii corporale, realizarea unor sporuri mari de creştere în greutate, reducerea consumului de furaje, mărirea prolificităţii, îmbunătăţirea calităţii şi a compoziţiei tisulare a carcaselor. În domeniul tehnologiei de exploatare au existat tendinţe de intensificare a activităţii de creştere a ovinelor pentru carne, prin reducerea perioadei de îngrăşare, producerea de hibrizi de carne cu un randament ridicat la sacrificare şi carcase de calitate superioară. În ţara noastră, modificările determinate de procesul complex de trecere la economia de piaţă au impus reevaluarea şi anticiparea realizării unor condiţii care să asigure dezvoltarea creşterii ovinelor. În România, ameliorarea raselor locale de ovine pentru producţia de carne este o activitate limitată ca preocupare în cercetarea ştiinţifică şi aproape inexistentă în practica creşterii ovinelor. Primele lucrări de cercetare indigenă în domeniul ameliorării pentru producţia de carne a raselor locale au fost realizate în perioada 1972-1973, la SCCCO Palas-Constanţa şi staţiunile de cercetare subordonate. Lipsa unor preocupări economice în creşterea şi exploatarea ovinelor pentru producţia de carne au făcut ca rezultatele obţinute în activitatea de cercetare ştiinţifică privind ameliorarea pentru producţia de carne a raselor locale de ovine să nu fie valorificate, iar acest domeniu să fie foarte puţin abordat. Având în vedere situaţia actuală a creşterii şi exploatării ovinelor, precum şi influenţa unor momente de conjunctură economică internă şi internaţională, care pot acţiona şi impune păstrarea şi redresarea efectivelor totale de ovine, mărirea potenţialului productiv, cu precădere în direcţia îmbunătăţirii calităţii şi sporirii cantitative a producţiilor de carne reprezintă un obiectiv prioritar pentru România. În anul 1990, ţara noastră se afla pe locul 4 în Europa, după Marea Britanie, Spania şi Franţa, cu o producţie de 101.500 mii tone carne de ovine. În acelaşi an, efectivul naţional era de 15.434.800 capete (locul 3 în Europa, după Marea Britanie şi Spania). În prezent, producţia actuală depăşeşte însă cu puţin 60% producţia anului 1990. Importanţa încrucişărilor industriale şi a sistemelor tehnologice în scopul sporirii producţiei Pe plan internaţional, activitatea de ameliorare a ovinelor pentru producţia de carne are un rol prioritar. Interesul pentru dezvoltarea cantitativă şi îmbunătăţirea calităţii producţiei  a determinat crearea unor rase specializate pentru producţia de carne şi elaborarea unor metode pentru producerea de miei, tehnologii de creştere şi îngrăşare a tineretului ovin. Preocupări şi rezultate deosebite în ameliorarea producţiei de carne a raselor locale de ovine s-au înregistrat în Anglia, Franţa, SUA, Australia şi Noua Zeelandă. Între linii consangvine din diferite rase se practică şi încrucişări speciale, pentru exprimarea maximală a afectului heterozis (hibrizii Cazdow Improver şi Colbred). Astfel de hibrizi trirasiali şi quatrorasiali, cu formele intermediare şi produşii comerciali finali, asigură atât prolificitate cît şi producţie ridicată de carne superioară, faţă de gemelare. Lucrările fiind însă laborioase şi şi costisitoare, procesele de obţinere a hibrizilor multirasiali rezultaţi prin încrucişarea liniilor consangvine, cum sunt Cadzow Improver şi Colbred, nu s-au generalizat. În Nordul Scoţiei, se fac cercetări ample pentru determinarea valorii de compatibilitate între oi din rasele Chewiot şi Scottish Blackface, (rase foarte rezistente) şi berbeci din diferite rase, crescuţi în zonele colinare de câmpie. Simultan, în Noua Zeelandă se exploatează pentru producţia de carne rase englezeşti specializate şi rasa locală mixtă Corriendale, precum şi metişii acestora cu alte rase de carne. În Australia se practică încrucişări alternative între rasele de carne cu Merinos Australian. La nivel naţional, s-au aplicat de-a lungul timpului o serie de experimente privind testarea aptitudinilor unor rase autohtone de ovine de carne. În Transilvania, s-au făcut încrucişări ale rasei Ţigaie cu rasele Clun-forest, Merinos de Palas şi Merinos de Stavropol, cu scopul ameliorării greutăţii corporale, precocizării, masivizării corporale şi îmbunătăţirii producţiei. Încrucişări industriale simple s-au mai făcut şi în scopul obţinerii de miei destinaţi îngrăşării în sistem semiintensiv, între rasa Ţigaie şi şi rasa Sufflok. Produşii au dovedit o bună combinabilitate, realizînd în condiţiile date, un spor mediu zilnic de aproximativ 225 g, cu un consum specific de 5.6 UN/kg spor greutate vie. Alte rase de ovine care au participat, în timp, la încrucişări industriale, în scopul evidenţierii aptitudinilor pentru producţia de carne sunt: Merinosul Transilvănean, Ţurcana, Spânca. Ovinele de carne rezultate trebuie să se încadreze într-un format corporal dreptunghiular (văzut de sus şi din profil) şi de cilindru (văzut dinapoi). Dimensiunile de lărgime, adâncime şi lungime trebuie să fie mari, jigourile convexe şi bine îmbrăcate în musculatură. Caracteristicile regiunilor corporale la ovinele de carne sunt: capul mic, larg şi fin; gâtul scurt şi gros; spinarea largă, dreaptă, bine îmbrăcată în musculatură; alele drepte, largi şi musculoase; crupa largă, lungă şi largă; fesa largă, musculoasă şi descinsă; pieptul larg, musculos şi descins; toracele larg, convex şi descins; abdomenul uşor convex. Aprecierea subiectivă a conformaţiei carcasei în Europa se face prin sistemul comunitar, numit Sistemul E.U.R.O.P. Aprecierea calităţii carcaselor prin acest sistem, la tineretul ovin îngrăşat, se face după conformaţia carcasei şi gradul de îngrăşare. Conformaţia corporală se apreciază după profilurile carcasei şi componentelor principale: sfert posterior, spinare şi spată.