eye

285

Oile şi caprele din Argeș, verificate de APIA
MeatMilk

Author

Share on

facebooktwitter

Published on

2013 June 14

article

Patru echipe formate din inspectori ai Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Argeş se află, în această perioadă, pe teren, pentru a verifica ex­ploataţiile fermierilor care au solicitat subvenţii pentru oi şi capre. APIA informează că, în această perioadă, desfăşoară controale în exploataţiile de ovine şi caprine pentru care au fost depuse cereri de solicitare a plăţilor naţionale directe comple­mentare, sector zootehnic, în anul 2013. Directorul APIA Argeş, Ma­rius Stroescu, ne-a spus că, în judeţul nostru, au fost depuse 1.293 cereri pentru subvenţii la ovine şi caprine, iar în primul eşan­tion de verificare au fost trans­mise de la Bucureşti, în sistem electronic, 43 exploataţii. În cadrul controlului la faţa lo­cului, inspectorii APIA verifică ur­mătoarele elemente: existenţa reală a efectivului total de ani­male pentru care s-a solicitat pri­ma pe cap de animal; identi­fi­carea animalelor în conformitate cu legislaţia în domeniu, mai pre­cis existenţa crotaliilor, iar nu­mă­­rul acestora trebuie să cores­pun­dă cu cele declarate în ce­rere; corespondenţa dintre efec­tivul înscris în cerere şi efectivul existent în exploataţie, la data controlului. Marius Stroescu ne-a spus că, pînă acum, în timpul controalelor n-au fost constatate probleme şi că fermierii s-au pus la punct cu toate datele, înre­gis­trîndu-şi animalele în Registrul Naţional al Exploataţiilor. Ani­ma­lele găsite la control fără numere de identificare (crotalii) sau in­co­rect identificate sînt animale nedeterminate, care generează penalităţi sau excluderi de la plată, după caz. În cazul în care solicitantul refuză sau restricţio­nează accesul în exploataţie a reprezentanţilor APIA, pentru e­fectuarea controlului la faţa lo­cului, cererea prin care s-a soli­citat prima pe cap de animal de­vine neeligibilă. Verificările se vor efectua pînă la jumătatea lunii august şi vor cuprinde şi un alt eşantion de supracontrol. Crescătorii de ovine şi caprine au primit o subvenţie de 40,8 lei pe cap de animal, în cazul ovi­nelor şi caprinelor. (Mai multe, pe www.curier.ro)

Did you learn something new from this article?

Previous article
Next article

Read also:

Are you ready to grow your business?

Subscribe to our newsletter to stay up to date with the latest news.