România are un rezervor foarte mare pentru dezvoltarea zootehniei, deținând 4,5 milioane de hectare cu pășuni și fânețe! Având la îndemână această bogăție naturală este firesc să ne punem întrebarea de ce nu suntem printre primele trei țări ale Europei! Conform unei vechi zicale românești, potrivit căreia ”Dumnezeu ne-a dat, dar nu ne pune și-n traistă”, răspunsul pare a fi destul de complex, vizând cauze nu numai de mentalitate, economice, financiare, politice, de dezvoltare viabilă, dar și de lipsa unei strategii naționale de dezvoltare a agriculturii, pe termen lung.Petre Daea: Ne putem salva prin zootehnie   Petre Daea, ministrul Agriculturii, este convins că România se poate salva prin zootehnie, potrivit unei declarații acordate Agerpres: ”Din 9,4 milioane hectare, cât este suprafață arabilă în România, 4,5 milioane hectare sunt pășuni și fânețe. Este cea mai mare suprafață de pășuni și fânețe, cât Belgia, Olanda și Austria la un loc. Este o rezervă extraordinar de mare, o resursă și un rezervor pentru zootehnie și rezolvăm problema țării românești când vom zootehniza România.   Acum, din cele 9,4 milioane hectare, toate suprafețele sunt cultivate. În toamnă, au fost peste 3,3 milioane hectare și, evident că acum se execută lucrări pentru ca întreaga suprafață să fie cultivată. Subvențiile Politicii Agricole Comune ne-au ajutat foarte mult, pentru că acum rar mai vezi în România o suprafață necultivată!” În plus, începând de anul viitor, Uniunea Europeană va aloca 6 milioane de euro pentru încurajarea consumului de carne de oaie și de capră, fonduri care pot fi accesate doar în baza unor programe. Or, în România, efectivul de oi, la nivel naţional, este cuprins între 12 şi 14 milioane de capete”.   Problema, în cazul afirmației domnului ministru, este aceea că, pe de o parte, românii nu sunt amatori de carne de miel sau de oair iar, pe de altă parte, și mai importantă, oierii sunt mai interesați să vândă animale vii în țările arabe, câștigând în acest fel cu mult mai bine decât dacă ar livra pentru consumul intern. Prețul laptelui a crescut, iar procesatorii români sunt la un pas de dezastruCele două industrii etalon ale zootehniei, cea a laptelui și cea a cărnii, au avut de traversat mai multe provocări în anul 2017, care au fost legate atât de piața externă, de economia mondială, dar și de factorii interni, legislativi.  Pentru prima oară, în ultimii ani, s-a înregistrat o creștere a prețului laptelui materie primă cu peste 30%, de la 1,1-1,2 lei, pe litru, cât era în anul 2016, la peste 1,6-1,7 lei pe litru, anul acesta.   Însă, potrivit lui Dorin Cojocaru, președintele APRIL, această creștere n-o resimt fermierii, care sunt într-un război mocnit cu retalierii: „A crescut preţul materiei prime mult, iar retailerii nu acceptă (la ora la care redactăm acest articol-n.a.), o mărire de preţ la negociere şi ne scot de la raft. Eu trebuie să îmi plătesc fermierii la un preţ rezonabil, să trăiască şi ei. Dacă acum un an laptele era în jur de 1,1 lei pe litru, acum e la 1,6-1,7 lei materia prima. Dacă se scum­peşte materia primă cu 30%, nu trebuie să îşi micşoreze şi ei marja puţin, ca preţul de la raft să fie acelaşi?”   Claudiu Frânc, președintele Federației Crescătorilor de Bovine din România (FCBR), a văzut în anul 2017 o revenire la normalitate, întrucât fermierii nu au mai fost în situația să-și sacrifice vacile ci, din contră, să-și mărească efectivele: ”Bucuria mare a Federaţiei şi a noastră este faptul că, de la 111.000 de capete care au fost în plată în 2016, solicitările pentru anul 2017 au depăşit 220.000 de capete. Este normalitatea, trebuie să ajungem acolo unde ne-am propus la vaca de lapte, respectiv, undeva la 300.000 de capete pentru care avem alocarea financiară.   Este un pas bun şi lucrul care mă bucură mult este că văd foarte mulţi fermieri din ţară care au înţeles importanţa acestui sprijin şi vorbim de sume importante; este vorba de sute de euro, 700 şi ceva de euro au fost în 2016, au fost undeva la 400 de euro în 2017 şi sigur, nu vom coborî sub 300 de euro pe cap de animal în anii următori, până în 2020. Sunt chestiuni importante şi mă bucură faptul să văd din ce în ce mai mulţi fermieri care cumpără vaci, nu mai taie vaci. Este un semn de stabilitate”, a menţionat dr. Claudiu Frânc.   Însă, specialistul în industria lactatelor, George Grecu, este pe cât de tranșant, pe atât de realist, susținând că firmele românești sunt la un pas de dezastru: ”În momentul de față (noiembrie 2017-n.a.), profitabilitatea firmelor românești de lactate este de doar 2,3 %. Este un dezastru. Această profitabilitate scăzută este generată, în primul rând, de ultimele măsuri economice luate în această toamnă, prima dintre ele fiind majorarea accizei la carburant. Cheltuielile de aprovizionare cu lapte-materie primă, cele cu distribuția au crescut extraordinar de mult, iar acoperirea costurilor de producție, în totalitate, într-un mod viabil economic, a devenit extrem de dificilă. Apoi, obligativitatea majorării salariilor muncitorilor este o aberație. Poate că nu am de unde. Și atunci, ce fac!? Sau, poate că nu vreau să măresc leafa unui puturos care nu știe să facă nimic dar care cere 100 de lei pe zi, că altfel nu vrea să vină la muncă. Și, tu, guvern, mă obligi să-i măresc salariul!? De ce?”, întreabă retoric George Grecu.   Mâncăm cel mai scump porc din Europa   În ceea ce privește industria cărnii, lucrurile sunt și ele la fel de complicate. Fermierii susțin că, în ultimele două luni, prețul cărnii de porc a scăzut cu 10 procente, însă doar la poarta fermei, nu și în magazine. Procesatorii susţin însă că nu au cum să vândă la un preţ mai mic produsele, pentru că în vară fermierii au scumpit mult carnea. Acum, procesatorii profită de această ieftinire, ca să recupereze din pagubă.   Sorin Minea, președintele Romalimenta, explică întregul mecanism în câteva fraze: “Pierderea a fost procesată de companiile care au mărit preţurile mult mai puţin, undeva între 10 şi 12 %, funcţionând la limita de subzistenţă. În momentul în care carnea are o presiune şi începe să scadă, noi încercăm să recuperăm pierderile şi să nu majorăm din nou preţurile. În total, preţurile au crescut cu peste 60 la sută, în urmă cu două luni, comparativ cu în urmă cu un an. Scăderea este din suprapreţ.”   Adevărul cifrelor este la fel de halucinant: concret, preţurile au ajuns în luna iulie la 192 de euro carcasa de o sută de kilograme, iar acum aceeaşi cantitate costă 169 de euro. Dar chiar şi cu această ieftinire, în România, porcul este mai scump decât în Franţa şi Germania, unde carcasa de 100 de kilograme de carne de porc se vinde cu 144, respectiv 158 de euro. Și toate acestea, în condițiile în care românii consumă peste 31 de kilograme de carne de porc pe an!   Ioan Ladoşi, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR), pune această creştere pe seama creşterii preţului purceilor de îngrăşat, dar şi pe un deficit de purcei şi de carne de porc înregistrat la nivelul UE: „Purcelul de 25 de kilograme pe care noi îl îngrăşăm a ajuns la un preţ record de 85 de euro, un preţ extrem de scump. Anul trecut, preţul era la jumătate. Acum trei luni,  preţurile erau decente, de 50-55 de euro per purcel, şi chiar şi atunci au fost crescători care au spus că amână să cumpere, până mai scade preţul. Aceia sunt porcii care trebuia acum să ajungă în abatoare. În România, noi nu producem purcei, noi îi îngrăşăm: importâm porcul la 25 de kilograme și-l creștem până la peste 100 kilograme“. Unde nu-i cap, se alege praful și de cereale!Dacă România deține 4,5 milioane de hectare cu pășuni și fânețe, iar zootehnia reprezintă cel mai important domeniu al agriculturii, de ce fermele noastre de bovine nu sunt la înălțime? Ce ne lipsește? Oare, cerealele? Puțin probabil! Producția de cereale a României a fost una foarte bună în 2017: nu mai puțin de 20 milioane de tone. Din această cantitate, 8 milioane de tone au fost exportate în afara granițelor, unde sunt prelucrate sau devin furaje pentru animale, inclusiv pentru vaci. Cerealele românești exportate peste graniță se transformă în bunuri alimentare, precum carnea și brânzeturile, pe care le importăm apoi, în România. Așa am ajuns să importăm produse alimentare de 300 milioane euro pe an și să exportăm, la prețuri ridicole, furajele necesare fermelor românești. Concret, exportăm cereale la prețuri de 200 de lei tona de grâu şi 600 de lei tona de porumb şi importăm o tonă de iaurt la un preţ de 6.000 de lei. Comentariile sunt de prisos!