Stiri

125

Vizita Directorului General AFIR în Republica Moldova

autor

MeetMilk.ro

distribuie

(Comunicat) Directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, Adrian CHESNOIU, a efectuat o vizită oficială în Republica Moldova la invitația Agenției de Intervenţie şi Plăți pentru Agricultură (AIPA).   În marja agendei oficiale, Adrian CHESNOIU, directorul general al AFIR, a avut o întrevedere cu Vadim CURMEI, directorul adjunct al AIPA, pentru a discuta despre Planul de acțiuni realizat în baza acordului de colaborare al cărui obiectiv îl reprezintă realizarea unor misiuni de interes comun pentru cele doua Agenții de plăți, cu privire la dezvoltarea sistemului de sprijin pentru solicitanţii de fonduri europene nerambursabile destinate agriculturii şi dezvoltării rurale.   „Am realizat deja primii pași concreți stabiliți în baza acordului semnat anul trecut și am solicitat lista producătorilor agricoli din Republica Moldova. Introducerea în Catalogul Produselor Alimentare Certificate-aplicația CPAC, dezvoltată de AFIR, a fermierilor moldoveni este o etapă esențială  prin care ne dorim să întărim colaborarea cu frații noștri de peste Prut. Ne-am propus să includem și informații privind traseele turistice care ar putea fi urmate de consumatorii de produse alimentare certificate. Deja ne-am stabilit un plan de acțiuni în care experţii AFIR și AIPA vor participa împreună la acțiuni comune cu parteneri din Uniunea Europeană.” a declarat directorul general al AFIR, Adrian CHESNOIU. De asemenea, directorul general al AFIR a participat la cea de a treia ediție a „Premiilor GALA AIPA-2019”, eveniment organizat de Agenția moldava, sub patronajul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului din Republica Moldova, pentru a sublinia rolul important pe care îl au producătorii agricoli în dezvoltarea sectorului agricol și rural, dar și pentru promovarea agriculturii și dezvoltării rurale din această țară.   În cadrul galei festive au participat peste 250 de invitați, printre care producători agricoli, oficiali de rang înalt, reprezentanți ai Delegației Uniunii Europene și ai misiunilor diplomatice din Republica Moldova și oficialități ale administrației centrale și locale.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2