137

Utilaje de presare și transport a blocurilor de brânză

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Deși, în România, producția de brânzeturi tari și semi-tari și, mai ales, a tipurilor de brânzeturi care se prezintă în blocuri de mare greutate, este mică, grație unor contracte externe, cererea de astfel de produse crește. Tocmai de aceea, propunem cititorilor revistei Fabrica de Lapte câteva repere tehnologice, mai precis, echipamente de presare a blocurilor de brânză, produse de compania franceză Chalon Megard. Linie de presare a brânzeturilor   Linia de presare a brânzeturilor permite extragerea uniformă a lichidelor și a aerului din calupurile de brânză. Cu ajutorul unei linii complet automatizate, alimentarea, presarea și evacuarea se pot efectua fără întreruperi de proces, permițând în același timp presarea individuală a fiecărui bloc de brânză. În funcție de cerințe, pe linie se pot monta două sisteme de presare care funcționează concomitent, în timp ce alte două sisteme automatizate pot efectua încărcarea și descărcarea cu produse. Programul computerizat poate fi presetat, în funcție de presiunea de presare dorită, pentru fiecare tip de brânză care se află în fabricație. Desigur, utilajul de presare este prevăzut cu un conveier automatizat, pentru deplasarea lejeră a calupurilor de brânză.   Tunel de presare fără conveior  Tunelul de presare este prevăzut cu porți de intrare-ieșire, presele pentru brânzeturile bloc fiind dispuse, în funcție de necesități, pe unul sau două niveluri. Alimentarea și extracția tunelului de presare se efectuează cu ajutorul unui sistem robotizat care aționează atât prin deplasarea în partea anterioară a presei, cât și în partea de evacuare. Fiind fabricat din inox, asigurarea igienei tunelului este facilă.   Presă mobilă pe rolePresa mobilă pe role este deosebit de versatilă, permițând mutarea ei în apropierea calupurilor de brânză care urmează a fi presate, deci, excluzând un efort suplimentar de transport al brânzeturilor de la raft, la utilaj și retur. Echipamentul este adaptat pentru o funcționare semi-automatizată, având în componență un sistem electro-pneumatic programabil, în funcție de necesități. Utilizând o astfel de presă mobilă, spațiul poate fi optimizat la maximum, beneficiind de posibilitatea depozitării lui în perioadele de timp în care nu este folosit. Tunel de acidifiereTunelul de acidifiere este, de fapt, o combinație de echipamente care acoperă această necesitate și varianta tunelului de presare. Utilajul este dotat suplimentar cu un sistem robotizat de transfer al calupurilor de brânză. Asemănător echipamentului prezentat mai sus,  partea tunelului de presare este prevăzută cu porți de intrare-ieșire, presele pentru brânzeturile bloc fiind dispuse, în funcție de necesități, pe unul sau două niveluri. Alimentarea și extracția tunelului de presare se efectuează cu ajutorul unui sistem robotizat care aționează atât prin deplasarea în partea anterioară a presei, cât și în partea de evacuare. Fiind fabricat din inox, asigurarea igienei tunelului este facilă. Robot de paletizare Soluție de robotizare cu totul originală, care permite deplasarea paletelor din zona  de formare în zona de presare și cea de ambalare. Conceptul design-ului permite optimizarea la maxim a spațiului, în zona conveierelor amplasate la sol. Conveiorul suspendat poate fi mecanizat. (Sursa: www.chalonmegard.fr)

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2