Stiri

149

US Food Network reconfirmă colaborarea cu Transavia și Avicola Buzău

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Reprezentanţii US Food Network, societatea care operează franciza KFC în România, cu 51 de restaurante pe piaţa locală, precizează că două treimi din carnea de pui comercializată provine de la furnizori locali. Printre cei mai importanţi furnizorii locali se regăsesc companiile Transavia şi Avicola Buzău. Anul 2013 a fost cel mai profitabil an pentru Transavia, cu cea mai mare cifră de afaceri, 135 de milioane de euro, şi un profit brut de 12,5 milioane de euro. Ioan Popa a clădit în judeţul Alba în doar 22 de ani de la zero Transavia, compania care conduce clasamentul producatorilor de carne de pasare. Ioan Popa a obţinut primul milion de euro profit în doar câţiva ani, a investit peste 100 de milioane de euro, iar afacerea sa valoreaza astazi de doua ori mai mult. Secretul sau: s-a sprijinit de-a lungul anilor pe cei cinci fraţi şi surori, implicaţi şi ei în afacere. Avicola Buzău, listată la Bursa de Valori Bucureşti, a încheiat anul 2012 cu un profit net în valoare de 1,68 milioane de lei, în scădere uşoară faţă de câştigul obţinut în 2011, de 1,82 milioane de lei. Cifra de afaceri a fost de 116,2 milioane de lei (26 milioane de euro), în creştere de la 94 milioane de lei în anul precendent. Avicola Buzău este deţinută de firma Aaylex Prod SRL, în proportie de 66,84% (Mai multe, pe www.businessmagazin.ro)

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2