Când eram mic și jucam fotbal pe maidan cu ceilalți băieți din cartier, stabileam o regulă de la bun început, dacă se ajungea în situația de ”penalty”. Întrebam echipa adversă dacă acceptă sau nu ”repetir”, adică, repetarea unei execuții în caz de greșeală.

În cazul Casei Române de Comerț Agroalimentar ”Unirea”, cum e ea botezată pompos, nu a fost și nu e nevoie de nicio înțelegere pentru a dovedi ori pentru a privi un eșec repetat. Mai greu e de acceptat pentru cei care au pus la cale manopera.

Gândită, chipurile, ca un ajutor pentru micii fermieri, producători rrrrrrromâni oropsiți de străinii care au venit pe plaiurile geto-dacice, dar mai mult balcanice decât burebistice ori decebalice, adică, neaoșe, Casa de Comerț ”Unirea” n-a fost altceva decât o prosteală propagandistică slobozită din mintea prăbușirii politice numită Liviu Dragnea. Și, de bună ce a fost, în primă fază, ”Unirea” n-a dat altceva decât un dosar penal de corupție.

Acum, MADR-ul a revenit cu trăznaia. Dacă, pe vremea lui Dragnea, am avut senzația că domnul ministru Petre Daea a înființat Casa asta de Comerț mai mult forțat, ca să-i facă pe plac președintelui de partid de atunci, acum, cred că a reluat ideea mai mult din disperare dar tot din interes propagandistic, să arate țării că Guvernul se îngrijește de mâncarea românilor.

De bine ce se îngrijește, până acum, măcar din veștile sosite dinspre ”Unirea”, bilanțul nu poate socoti decât 12 tone de legume cumpărate de la un fermier, adică un mare nimic.

Diferența dintre vechea și actuala ”Unire” e că acum Casa se declară ”un intermediar” între fermieri și retail sau consumatori, dorind să achiziționeze produse agroalimentare ”pentru a acoperi golurile din aprovizionare”, după cum explica la televizor o salariată a măreței instituții.

Păi, stați așa, nu e mâncare în magazine? Ba da, e din belșug! Nu sunt bani ca să se vândă, dar asta e altă treabă, însă mâncare e berechet; că din România, că din intracomunitar, că din import, nu contează, e destulă. Deci, care ”goluri în aprovizionare”?

Și, apoi, ce intermediere să mai facă și Casa asta? Păi, nu sunt fermierii sătui de intermediari? Să mai vină încă unul, și unde mai pui, din partea statului care, de fapt, ar trebui să se ocupe cu eliminarea barierelor comerciale dintre furnizori și comercianți, nu să mai adauge încă un obstacol?

Iar pentru asta, MADR-ul dă 100 de milioane de euro care ar fi făcut mai mult bine, fiind direcționați în altă parte!? Asta cum se numește? Nu cumva se numește eșec cu repetir? Ba da, și încă mai mult:

Teoria filosofică a limitelor spune că prostia se definește prin două lucruri: 1-Încremenirea în proiect și, 2-Repetarea greșelii. În cazul Casei Române de Comerț

”Unirea”, avem parte de repetarea greșelii, deci, de o mare și scumpă prostie, cam de 100 de milioane de euro de mare.