Stiri

107

Trichineloză în Gorj!

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Medicii gorjeni de la secţia de boli contagioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă din  Târgu-Jiu au confirmat marți infestarea cu virusul trichinelozei în cazul celor două persoane adulte care au prezentat simptomele bolii. După numai câteva ore însă, alte trei persoane din comuna mehedințeană Gogoșu au fost spitalizate la secția de boli infecțioase din cadrul Spitalului Județean din Drobeta Turnu Severin, după ce au fost diagnosticate cu trichineloză, aceștia consumând carnea unui porc a cărui analiză a fost efectuată greșit de o persoană neautorizată. Unul dintre pacienți, sub protecția anonimatului, a declarat că a tăiat un porc crescut în gospodărie, au mers cu proba de carne la un tehnician veterinar din comuna Burila Mare care a efectuat analiza, acesta spunându-i “Este bună, puteți să o mâncați sănătoși!”, astfel că oamenii au preparat carnea și au consumat-o, zilele trecute trei dintre persoanele care au mâncat din carnea respectivă simțindu-se rău. Bărbatul a mai relatat că din porcul respectiv au consumat carne membrii familiei, între care copilul de trei ani și mama acestuia însărcinată, precum și mai mulți apropiați, care i-au vizitat de sărbători, fiind vorba despre aproximativ 30 de persoane. (TS)

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2