Stiri

116

Subvenţia poate deveni garanţie pentru contractanţi

autor

MeetMilk.ro

distribuie

(Mediafax) Agricultorii pot utiliza subvenţiile pe suprafaţă cuvenite şi aprobate de APIA ca garanţii nu numai pentru credite bancare, ci şi pentru garantarea plăţii arendei sau produselor achiziţionate pentru activitatea agricolă, afirmă Cristian Popescu, avocat asociat la Popovici Niţu & Asociaţii. Astfel, fermierii au dreptul, potrivit unui regulament european, să utilizeze plata directă (subvenţia aprobată în cadrul schemei de plată unică pe suprafaţă) pentru garantarea plăţii seminţelor, pesticidelor, îngrăşămintelor sau a arendei, în cazul în care pământul este luat în arendă, fără a mai fi necesară finanţarea de la bancă pentru aceste cheltuieli. "Din punct de vedere practic, pentru un agricultor este mult mai util să poată garanta în mod nemijlocit executarea obligaţiilor sale prin intermediul plăţilor directe partenerilor contractuali cu care interacţionează în activitatea să curentă de producţie, decât să apeleze la finanţarea din partea unei terţe instituţii. O astfel de finanţare implică fără îndoială costuri mai ridicate pe toate planurile", a declarat vineri Popescu la conferinţa Mediafax Talks about Agriculture. El a arătat însă că, în practică, APIA şi centrele sale teritoriale au evitat să recunoască garanţiile constituite asupra subvenţiilor, pe lângă cele provenind din convenţiile de creditare, fără a avea o motivaţie unitară a poziţiei adoptate.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2