Stiri

176

Stanca Tudor și Adrian Rădulescu, diseară, la Jurnalul de Agricultură

autor

MeetMilk.ro

distribuie

România bate record după record la comerțul cu alimente. Potrivit datelor centralizate la Ministerul Agriculturii, țara noastră a cumpărat anul trecut produse alimentare din străinătate în valoare de 4,8 miliarde de euro și a trimis pe piețele externe alimente în valoare de 5,4 miliarde de euro. Chiar dacă cifrele îi mulțumesc pe oficiali, având cel mai bun excedent comercial din ultimii 20 de ani, reprezentanții din agricultură nu se declară la fel de încântați. Potrivit acestora, exportăm mai mult produse neprelucrate, pe care le dăm pe piețele mari la un preț mai mic, iar importurile se fac în mare parte la produse procesate, achiziționate de peste graniță cu bani mai mulți. Carnea de porc este campioana importurilor.

  Dezbatem subiectul în această seară la JURNALUL DE AGRICULTURĂ de la AGRO TV, începând cu ora 20:00. Realizatorul RAREȘ HĂBEANU îi va avea ca invitați în platoul singurului buletin de știri cu și despre fermieri pe doamna STANCA ALEXANDRA TUDOR – director executiv al Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România, și pe ADRIAN RĂDULESCU, într-o discuție care va pune accent pe actualele probleme ale crescătorilor de porci din România.   Încă din vara anului trecut, industria de carne din România a fost afectată indirect de embargoul rusesc, care a făcut ca piața internă să fie invadată de produsele marilor exportatori din Europa, gata ambalate. Dezavantajul major al crescătorilor români de porci este că nu dețin spații care să le permită să își tranșeze carnea pe categorii de subproduse, fiind nevoiți să livreze carcasele întregi.   Pe lângă acest impediment, statele dezvoltate exportă în România la preț de dumping, iar diferența dintre prețul plătit fermierilor şi cel de la raft la kilogramul de carnea de porc ajunge până la 30%, declară reprezentanții industriei.   Și chiar dacă din punct de vedere al productivității, anul 2015 ar fi unul cu prognoze bune pentru crescătorii de porci din România, prețurile de vânzare al carcaselor rămân sub cele de producție, a declarat pentru www.fabricadecarne.ro doamna Stanca Tudor, directorul executiv al Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România.   Toți cei interesați de acest subiect au la dispoziție pagina de Facebook „JURNALUL DE AGRICULTURA”, locul unde se pot posta întrebări la care realizatorul AGRO TV – RAREȘ HĂBEANU va căuta să obțină răspunsuri, în direct, de la invitații săi.   AGRO TV este singurul post național de televiziune dedicat agriculturii.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2