Acum trei ani, după ce am realizat un reportaj la CAI Curtici, am povestit uni oficial al uni lanț de hipermarket-uri ce am văzut acolo. Respectivul, ne-a rugat să-i dăm datele de contact ale domnului Dimitrie Muscă, pentru a-l convinge să îi livreze produse din carne realizate în fabricile de acolo. Răspunsul lui Muscă a fost tăios: ”N-am nevoie, domnule, de ei!” Și, avea dreptate. Lucrând în sistem integrat, afacerea își proba și își probează în fiecare zi viabilitatea, semn că acest sistem conferă pe termen lung și stabilitate și succes. Sistem nou...încă din anii '20! Probabil că sunt puțini aceia care știu că Italia și Franța au cel mai dezvoltat sistem cooperatist integrat din Europa, el apărând încă din anii '20 ai secolului trecut. Preluat după război și în România, dar adaptat preceptelor păguboase ale comunismului, sistemul își dovedea, totuși, viabilitatea, fiind extins și spre zone care nu țineau de agroindustrie în sine, adică, de cultivarea pământului, de prelucrarea producției agricole și de comercializarea produselor alimentare în magazine proprii, ci ajungând să cuprindă și zone meștelugărești rurale. Trebuie ca unii dintre cititorii noștri să își aducă bine aminte că în multe dintre comunele României, nu doar produsele alimentare erau comercializate de fostele CAP-uri sau IAS-uri, ci și covoare lucrate manual, obiecte de artizanat, împletituri de răchită etc. La fel de drept, carnea și produsele din carne ajungeau mai puțin pe mesele românilor, ele fiind exportate masiv, dar, în sine, afacerile  se susțineau. Dar, mai ales în anii '70, când Ceaușescu încă nu o luase razna definitiv, în mai toate orașele găseai magazine pe ale căror firme puteai citi ”Magazin de desfacere al CAP ...” sau ”...al IAS...”. După 1989, odată cu desființarea CAP-urilor și IAS-urilor, tot acest sistem s-a prăbușit. Acolo unde au (mai) existat oameni plini de curaj, care să înfrunte politca de fărâmițare a afacerilor, au fost puse pe picioare întreprinderi agroindustriale care activează în acest sistem integrat. Prezentat acum ca o mare găselniță a capitalismului, sistemul presupune organizarea internă a afacerii pe tot lanțul ei, de la producția agricolă primară și până la desfacerea produselor finite în propriile magazine. Desigur, cu cât este mai mare o astfel de afacere, cu atât succesul este mai mare. Dar, o astfel de organziare conferă în bună măsură independența proprietarilor față de ”capriciile” achizitorilor de cereale sau, mai rău, de cele ale retailiștilor. Noul PAC și noua șansă Achim Irimescu, Secretar de Stat, opina la Conferința Internațională Meat & Milk 2013, organizată de infoALIMENT și revista Fabrica de Carne, că ”România ar trebui să aibă o strategie pe cel puțin 25 de ani, strategie comună, atât pentru agricultură, cât și pentru industria alimentară.” În acest sens, Ministerul trebuie să organizeze licitații pentru stabilirea unor firme de consultanță care să realizeze studii și, ulterior, să recomande ce este prioritar pentru perioada 2014-2020. Una dintre teme poate fi și organizarea afacerilor agroindustriale în sistem integrat. Legat de aceeași temă, iată ce declara Achim Irimescu pentru Agerpres: "Sunt teme mari pe care le avem în discuție. Comasarea terenurilor este un proces care trebuie demarat foarte rapid, deși nu trebuie să uităm că în Germania a durat peste 50 de ani.  La ora actuală avem ferme mari dotate cu tehnologie, cu tot ceea ce este necesar, dar și foarte multe ferme mici și mijlocii care nu au tractoare, nu au utilaje pentru a-și lucra terenurile. O altă problemă ar fi realizarea filierelor, pentru că degeaba poți produce marfa, dacă îți rămâne în curte și apar intermediarii și specula. La nivel european există, de exemplu, un mare deficit de carne de vită și de carne de ovine, iar prețurile sunt foarte bune. Cred că ar merita să dezvoltăm ferme de creștere a animalelor, dar înglobate în sisteme integrate, deci, alăturate unor unități de procesare și unor lanțuri de magazine. Această organizare a unei afaceri este complementară filierelor OIPA, dar nu se exclud. Este un segment important pentru forța de muncă din zonele rurale. Avem în vedere măsuri care încurajează sectorul cărnii de vită, prin introducerea între priorități pe viitorul PNDR. La ovine, România nu are suficiente oi din rase de carne. Noi încă exportăm mai mule animalele vii, deși există abatoare agreate pentru ovine. Este păcat că nu exportăm carne de ovine, deoarece câștigul cel mai mare îl au cei care sacrifică animalele. Și este și mai păcat că nu exportăm produse din carne! Aș încuraja foarte mult exportul de produse cu valoare adăugată mare din sectorul zootehnic. Este păcat că exportăm cereale și nu carne, pentru că altul ar fi câștigul pentru producători. De exemplu, o tonă de cereale costă 170 de euro, în timp ce o tonă de carne de porc, 1.500 de euro. Suntem în proces de a pune carnea de porc românească pe piața europeană, doar din sistemul canalizat. Important este să intrăm și în China, dar și în Rusia (chiar dacă relația cu această țară sunt problematice, n.n.). Noi am crescut sprijinul pentru tinerii care vor să înceapă o afacere în mediul rural, de la 25.000 de euro la 40.000 de euro, pe Măsura de instalare prevazută în PNDR. Din fericire, comisarul Dacian Cioloș a preluat o idee a noastră, în reforma PAC, și va da 25% pentru plăți directe suplimentare, pentru tinerii care rămân în agricultură. Propunerea CE limitează suprafața la 25 de hectare, dar noi am propus limita de 100 de hectare. În prezent ne gândim să cerem o creștere de până la 70.000 de euro pe fermă, pentru instalarea tinerilor în mediul rural. Alte măsuri pe care le vizăm ar fi pensionarea timpurie și renta viageră. Sperăm să o prelungim, pentru că există riscul să fie incompatibila cu acquisul comunitar. Ar fi important să stabilim o piață funciară adevărată. Tinerii să fie în măsură să preia terenuri de la vârstnici, chiar și prin cumpărare, dar să existe și un sistem de creditare avantajos pentru ei. Cred că o altă măsură ar fi acordarea unor terenuri din partea statului, fără plata redevenței. Dacă nu vom lua măsuri concrete, tinerii vor prefera să plece din țară, iar zonele rurale se vor depopula.” Sistemul integrat și dezvoltarea rurală Toate bune și frumoase dar, să ne imaginăm că tabloul înfățișat de domnul Achim Irimescu ar fi completat și de mici unități de procesare dar și de mici unități de desfacere, fie și dacă ar fivorba de puncte de vânzare. Desigur, am avea imaginea unui sistem integrat care s-ar susține, atât prin organizarea lui în sine cât, mai ales, prin calitatea produselor vândute către populație. Aceasta ar argumenta din plin un punct din noua filosofie PAC, un punct despre care, din păcate, se vorbește mai puțin, chiar dacă, personal, îl considerăm a fi de maximă importanță. El vorbește despre dezvoltarea locală și regională, prin ”regional” înțelegându-se grupuri mici de localități, nu ”regiuni”, în sens geografic. Ei bine, noua filosofie PAC pornește de la ideea că marile exploatații dar și marii procesatori nu mai au nevoie de sprijin, ei dezvoltându-se, oricum, foarte mult (”prea mult”, era expresia folosită de Dacian Cioloș, la o consfătuire ținută la Intercontinental, în primăvara acestui an. Iar, dacă ne referim la multinaționale, expresia folosită de oficialul de la Bruxelles definea prea puțin!) De aceea, noul PAC ar trebui să se axeze pe sprijinul micilor fermieri, mai ales în sensul procesării materiilor prime, scopul final fiind dezvoltarea rurală. Iar, cel mai bine, pentru atingerea acestui scop, răspunde sistemul integrat de organizare a afacerii agroindustriale. Imaginați-vă o fermă care are și un mic punct de procesare și un magazin sau două și care, în final, vinde produse finite. Beneficiul este considerabil mai mare, dar nu doar al proprietarului, ci și al comunității locale și, de ce nu, și al statului, prin surplusul valoric al taxelor și impozitelor încasate. Dar, dacă nu plângem de mila statului, să realizăm, totuși, că prezența a cât mai multe astfel de afaceri agroindustriale integrate ar însemna, cu adevărat, șansa satului românesc.