Tehnologii

157

SIAL 2016: Agrisol dorește accentuarea afacerilor de export

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Deși numără de abia a doua prezență la Salonul Internațional de Industrie Alimentară de la Paris, compania Agrisol și-a propus obiective precise și, mai ales, înalte, pe măsura etalonului ridicat de profesionalism de care dă dovadă în derularea afacerilor.   Argumentând, doamna Daniela Ștefan, Asistent Manager al companiei, a declarat pentru revista Fabrica de Carne că, deși Agrisol se mândrește cu procentul de export de 50 %, pe care îl realizează în prezent, firma pe care o reprezintă dorește accentuarea relațiilor comerciale internaționale.   Mizând pe exportul de fileuri din piept de pui și pulpe pentru procesare, dar și, deja celebele ouă Toneli, Agrisol dorește extinderea portofoliului de beneficiari externi, care să se adauge celor din Franța, Germania, Belgia, Marea Britanie, Austria, Grecia, dar și din Nordul Africii. (Corespondență de la Paris-Ilie Stoian, 18 octombrie 2016)

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2