Stiri

130

SIAL 2014: Peste 50 de ani vom produce alimente cu imprimante alimentare 3-D

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Pentru a-și justifica tematica axată în primul rând pe inovație, organizatorii celui mai mare târg de produse alimentare din lume, SIAL 2014-Paris, au dat publicității un studiu privind viitorul sectorului, așa cum îl văd specialiștii, previziunile lor megând până în anul 2064! Ca noutate absolută, se consideră că se va dezvolta conceptul ”Produce-it-Yourself, prin apariția imprimantelor alimentare 3-D, fapt care va permite ca fiecare să își recreeze în propria bucătărie alimente propuse de companii, prin folosirea acestei tehnologii. O altă tendință va fi aceea a transerul tot mai accentuat al experienței alimentației spre zona emoțională, mâncarea fiind din ce în ce mai gustoasă și oferind astfel experiențe gastronomice și emotionale tot mai intense. Dar, poate, cea mai incitantă previziune este aceea că, peste 50 de ani, alimentele vor fi într-atât de sănătoase încât toți oamenii din viitor vor putea atinge lejer vârsta de 100 de ani! Amintind că revista Fabrica de Carne va fi prezentă la SIAL-Paris 2014, adăugăm că la ediția din acest an, România va avea din nou stand național, numărul companiilor care ne vor reprezenta întreaga industrie alimentară fiind sensibil mai mare, decât în anii trecuți.  Până acum, și-au anunțat prezența următoarele companii din România: Aaylex Distribution SRL, AgroCosmFan SRL, Alex&Comp SRL, Amylon SA, Angst RO SRL, Annabella Fabrica de conserve Raureni SRL, Artesans del Sucre SRL, Avicarvil SRL, Boromir Ind SRL, Carmistin Industrie SRL, Caroli Foods Group SRL, Certinvest SRL, CosmFan Carmangerie SRL, Cristim 2 Prod Com SRL, Eurofarm IMF SRL, Europrod SA, Kandia Dulce SA, Kaola Food SRL, Marcel SRL, Mariflor Prodcom SRL, Natural SRL, Orlando Import-Export 2001 SRL, Pambac SA, Pop Industry SRL, Rommac Trade SRL, Scandia Food SRL, Tano Prod Impex SRL, Tip Top Food Industry SRL, Unilact Transilvania SRL, Agrisol International RO SRL, Apiprodex SRL, European Food SA, Kalpo SRL, Kapital Hart SRL Bucuresti Filiala Bacau, Lamira Design SRL, Porcellino Grasso SRL, Tigrino Grup SRL, Toneli Holding SRL, Vladalex Impex SRL, Solo Trade Company SRL, Matias SRL, All Nuts SRL, Sam Mills SRL, Sam Trade SRL, Rostar Logistic Investment SRL.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2