Stiri

149

SIAL 2014: Încă o zi de succes pentru firmele românești de carne

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Ziua de ieri a fost caracterizată de numeroase contacte de afaceri între reprezentanții companiilor românești de carne, prezente la SIAL 2014-Paris, și traderii marilor lanțuri de retail din Europa, dar și din alte zone, majoritatea expozanților de la Salonul României declarându-se mulțumiți de perspectivele care se întrevăd încă de pe acum, în deschiderea unor noi linii de export.   Dialogând cu domnul Charbel Laoun, Administrator Agrisol Group of Companies, acesta ne-a declarat că produsele grupului au fost foarte apreciate de aceia care le-au vizitat standul, declarând: ”Toneli este pentru prima oară la SIAL, dar, cu toate acestea, am primit aprecieri din partea celor cu care am intrat în dialog de afaceri. Desigur, rezultatele se vor vedea pe parcurs, dar prezența noastră la manifestările externe este deosebit de importantă, dacă dorim să exportăm”.   La rândul său, domnul  Gabriel Mureșan, de la compania Mariflor, a declarat pentru cititorii revistei Fabrica de Carne că, la stand, sunt expuse cele mai naturale produse, faricate fără conservanți și cu sare neiodată. Acesta a adăugat: ”Mariflor exportă deja o bună parte din producție, inclusiv pentru comunitățile românești din Germania, Spania și Italia. Dar, având o prezență constantă la târgurile de profil, urmărim extinderea relațiilor comerciale internaționale”.     Și compania Cosm Fan apreciază drept foarte pozitivă prezența la SIAL 2014. La stadul firmei, vizitatorii degustă Pasta de jumări, o specialitate a noului brand ”Moldovan”, Pateul ”Ionuț”, denumit după numele mezinului familiei Moldovan - proprietara companiei, precum și alte produse transilvănene, cunoscute deja pe piețele internaționale, calitatea produselor determinând ca standul Cosm Fan să fie mereu plin de vizitatori. Potrivit reprezentanților firmei, prezența la SIAL nu urmărește doar prezentarea produselor, ci și studierea pieței sau a noilor produse, pentru a le implementa mai apoi în producția proprie.   După primele două zile de târg, și standul Caroli a fost vizitat de foarte mulți potențiali clienți, oficialii companiei declarându-ne că, dată fiind calitatea deosebită a produselor, pot face oricând față cererilor de export. De 20 de ani Caroli este una din marcile cunoscute atat intern cat si extern, fiind renumiti prin atentia ce-o acorda calitatii, sigurantei, diversitatii   Domnul Liviu Arabagiu, de la firma Tonnies Fleich, ne-a declarat: ”Prezența noastră la SIAL certifică o dată în plus faptul că afacerile Tonnies Fleich sunt pe creștere. De altfel, sperăm ca finalul anului 2014 să ne aducă un plus de 20 % al volumului de afaceri. Ne bucurăm că standul nostru adună, ca în fiecare an, o mulțime de vizitatori, având numeroase contacte care deschid potențiale colaborări. Cred că aceasta este și o dovadă a seriozității cu care ne tratăm fiecare partener”.    Nu în ultimul rând, ieri am vizitat și standul companiei Van Drie Group. Domnul Erwin Van Alphen ne-a declarat: ”Lucrăm deja de câțiva ani cu România dar dorim să ne extindem colaborările. După cum se cunoaște, suntem furnizori de carne de vițel pentru CityiGrill, dar și pentru alți beneficiari, fapt care ne determină să afirmăm că relația cu firmele din România este excelentă. Cu toate acestea, însă, ne dorim mai mulți parteneri români, ne dorim extinderea afacerilor din România”.    Dar, pe lângă succesul notabil al firmelor românești, ziua de ieri a fost marcată, aici, la SIAL 2014-Paris de numeroasele lansări de produse ale expozanților din întreaga lume, dar, mai ales, de conferințele în care s-au dezbătut cele mai stringente teme ale momentului: Embargoul Rusiei, siguranța alimentară, securitatea alimentară a omenirii, în condițiile creșterii populației, aspecte ale etichetării  și, nu în ultimul rând, acordul de liber schimb dintre Statele Unite și Uniunea Europeană. Una dintre cele mai interesante conferințe a fost aceea susținută de domnul Xavier Terlet, președintele Federației XTC, companie specializată în studiul tendințelor de piață. În expunerea sa, domnul Terlet a afirmat: ”Criza a transformat profund comportamentul de consum și, în mod normal, modul în care s-a inovat în industria alimentară care acum pornește de la baza nevoilor consumatorului. Acest fapt s-a tradus în diminuarea vânzărilor și diminuarea inovațiuilor în tehnologiile de ambalare, companiile rezumându-se la strictul necesar. Noțiunea de ”convenience” a devenit centrală, în viziunea companiilor ancorate în prezent, prin aceasta înțelegându-se: comoditate, calitate ridicată sau cel puțin medie, la un preț cât mai redus, alimentație tot mai sănătoasă și siguranță alimentară. Pe de altă parte, tendința diversificării ofertei se va accentua, în zonele dezvoltate ajungându-se la o adevărată explozie de gusturi noi, produse noi, texturi inovatoare și accentuarea savorii.” (22 octombrie, corespondență de la Paris-Claudia Bocean și Veronica Ursachi)Instantanee de la standuri:

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2