Stiri

145

Sesiunea United States – România Agribusiness Trade Mission

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Achim Irimescu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a participat la sesiunea plenară United States – România Agribusiness Trade Mission, eveniment care s-a desfăşurat la Hotel Marriott.   În cuvântul său, ministrul Achim Irimescu a făcut o scurtă descriere a oportunităţilor pe care le oferă investitorilor străini agricultura din România, evidenţiind calitatea foarte bună a solului românesc şi condiţiile climatice favorabile dezvoltării de afaceri în acest domeniu. Totodată, ministrul a făcut cunoscute vulnerabilităţile sectorului agricol din România – fărâmiţarea terenurilor, dimensiunea redusă a exploataţiilor, situaţia irigaţiilor, dar şi avantajele pe care aceasta le poate oferi investitorilor.   Ministrul a prezentat alocările din fonduri europene pentru perioada 2014-2020 - respectiv plăţile directe sau sumele disponibile pentru investiţii prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, sprijinul complementar alocat de la bugetul de stat, dar şi domeniile în care este nevoie de investiţii în vederea creşterii productivităţii şi dezvoltării acestui sector.   Astfel, ministrul a explicat că în sectorul creşterii animalelor – porci sau vaci pentru carne - sunt oportunităţi foarte bune de valorificare pe pieţele externe – intra dar şi extracomunitare. Totodată, în sectorul ovin, care s-a dezvoltat foarte bine în ultimii ani în România, este nevoie de investiţii în ceea ce priveşte oaia de carne, dezvoltată mai puţin în detrimentul celei pentru lapte. În acelaşi timp, ministrul a arătat că investiţiile trebuie realizate în special pentru partea de procesare, nu pentru materie primă, adăugând în acest fel plus valoare produselor realizate.   La eveniment mai au luat parte Ionuţ Dumitru, Raiffeisen Bank Romania, George Pruteanu, Invest România şi Ionut Simion, preşedintele Am Cham România, precum şi oameni de afaceri americani.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2