Tehnologii

141

Scandia a intrat pe piața conservelor cu pește

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Producătorul Scandia Food, liderul pieței de conserve de carne și pate, a intrat, la sfârșitul anului trecut, în categoria conservelor de pește cu brandul Lotka, poziționat pe segmentul premium, în contextul creșterii vânzărilor din această categorie.   ”Piața conservelor de pește a prins avânt puternic în ultimii ani, iar pentru Scandia Food intrarea pe acest segment a reprezentat o oportunitate, date fiind și similitudinile majore cu categoriile în care deja activăm (conserve, carne), așadar era un pas firesc de extindere a businessului nostru”, a declarat, pentru revista Progresiv, Dan Dobre, Directorul de Vânzări al Scandia Food.   Compania a lansat, sub brandul Lotka, conserve de ton (bucăți, file) și macrou (file), de altfel cele mai importante sortimente din punct de vedere al vânzărilor. ”Pentru că ne-am dorit o diferențiere majoră prin intrarea în această nouă categorie, construcția a fost una specifică brandurilor premium. Poziționarea brandului este susținută atât de calitatea materiei prime folosite cât și de modul de prezentare și ambalare a produselor. Folosim ambalaje transparente, care conferă încredere consumatorilor”, a mai spus Dan Dobre.   Conservele sunt fabricate de un producător bulgar pentru Scandia Food și sunt distribuite în rețelele Auchan, Cora, Carrefour, Billa, Mega Image, Real, Selgros, dar și în comertul tradițional prin intermediul distribuitorilor.  

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2