Stiri

145

Romvac a sărbătorit ieri 40 de ani de activitate

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Ieri, Romvac a sărbătorit 40 de ani de activitate. Cu această ocazie, MADR a acordat firmei o diplomă de excelență pentru sprijinul acordat sectorului zootehnic și medicinei veterinare.   Prezent la eveniment, Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltoării Rurale (MADR) Peter Tamas Nagy a declarat că a  existat o serie de întâlniri la care s-a discutat și s-a creionat un buget de finanțare și sprijin pentru cercetarea agricolă din România, notează Agrointel.   Nagy, la bază medic veterinar, a declarat că cercetarea românească este foarte importantă și că în anii ce vor urma, cu ajutorul fondurilor europene din noul Program Național pentru Dezvoltare Rurală se va aloca un buget considerabil pentru finanțarea activităților științifice. Secretarul de stat a mai spus și că după ce noul PNDR va fi aprobat, în a doua parte a anului, sunt așteptați să își depună proiectele toți cei care desfășoară activități de cercetare în sectorul agricol.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2