97

România va avea în ambasade șase Atașați Agricoli

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Ministrul Agriculturii plănuiește să trimită ambasadori ai produselor tradiționale românești prin lume. Pentru a-i convinge pe străini ce bună e mâncarea noastră, probabil.

Și să comande și ei, acolo, la ei acasă, niște mâncare românească. Căci să vină să o mănânce aici e de competența ministrului Turismului. “Atașații agricoli români vor fi trimiși în șapte zone considerate cheie din punct de vedere al comerțului: Doha, Qatar, Madrid, Beijing, New York, Haga, Tel Aviv și Berlin,” a spus Daniel Constantin, ministrul Agriculturii.   Acești atașați se vor ocupa doar de promovarea produselor agricole. “Am venit cu această idee, dar nu există noțiunea de atașat agricol și atunci trebuie să schimbăm legislația și să introducem această noțiune nouă,” și-a amintit Daniel Constantin. „Pasul doi este modificarea structurii Ministerului Agriculturii, astfel încât să înființăm, în subordinea noastră, Agenția pentru promovarea produselor agro-alimentare pe piețe externe.   Pasul trei, sper că, după ce vom avea o lege a parteneriatului public-privat solid, această agenție să fie în acest parteneriat. Cei care lucrează acolo să fie motivați suplimentar de agenții economici pentru care au deschis o piață”, a mai explicat ministrul Agriculturii, citat de Agerpres.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2