Stiri

108

România solicită mai multe fonduri pentru promovarea produselor alimentare

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Proiectele de promovare a produselor agroalimentare în tările aflate sub asistentă financiară internatională sau care au un acord cu FMI si UE ar putea dispune de fonduri mai mari, dup ce Romania a solicitat  cresterea cofinantării UE, la aceste programe. De asemenea, tara noastra a insistat pentru mentinerea cotei de finantare a agentilor economici participanti la program la nivelul actual de 20%, a declarat luni, la Bruxelles, ministrul român agriculturii, Daniel Constantin, citat de Agerpres. Ministrul a precizat în cadrul unei conferinte de presă sustinute în marja Consiliului agricultură ti pescuit (AGRIFISH) al UE că România a înregistrat un mic succes din acest punct de vedere. "Este foarte important pentru noi pentru că prin acest program la care am avut acces România a putut să promoveze o serie întreagă de produse pe pietele UE sau pe piete terte si, odată cu aprobarea acestor schimbări prin Politica Agricolă Comună (PAC), vom avea acces în primul rând la sume mai mari, pentru că suma a crescut la 200 de milioane de euro pentru toate statele membre, deci implicit va fi o creștere pentru fiecare stat membru", a spus Constantin, precizând că până acum contributia era de 50% din partea Comisiei Europene, 30% a statului membru ti 20% din partea agentului economic. "Comisia a propus ca statul membru să nu mai cofinanteze aceste programe, crescând în egală măsură si contributia UE, si participarea fiecărui agent economic. Noi am solicitat ca în continuare să avem acces la această posibilitate de a cofinanta, pentru că nu ne dorim ca agentul economic să vină cu o contribuție foarte mare. Având în vedere faptul că nu sunt suficient de bine dezvoltați în România, deocamdată, cei care vor să iasă pe pietele terte, cred că lucrul acesta ar îngreuna participarea lor la actiunile de promovare", a adăugat ministrul agriculturii si dezvoltării rurale. Potrivit acestuia, România a solicitat, alături de Cipru si Portugalia, ca cele trei tări aflate sub asistentă financiară internatională sau într-un acord cu FMI și UE să poată avea o cofinantare mai mare cu 10%. "Solutia de compromis la care cred că s-a ajuns astăzi este aceea ca pe noua propunere participarea agentului economic să nu fie mai mare de 20%, deci exact atât cât este în prezent, CE să cofinanteze 75%, statul membru nu mai cofinanțează. România, în urma solicitării pe care a avut-o alături de Cipru, a obținut nu 10%, dar o creștere cu 5% a procentului de cofinantare al UE, atâta timp cât suntem sub asistență financiară internațională. Sper să se concretizeze această propunere în cadrul discutiilor de astăzi si să începem odată cu implementarea noii PAC acțiunile de promovare pe acest nou principiu", a mai declarat ministrul.(Mai multe, pe www.agroinfo.ro)

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2