Repere

418

România participă la campania “EUChooseSafeFood” lansată de EFSA

autor

MeetMilk.ro

distribuie

EUChooseSafeFood s-a întors, iar acum cuprinde și mai multe țări! În urma succesului înregistrat în ultimii doi ani, EFSA și partenerii săi din statele membre ale UE au lansat cea de-a treia ediție a campaniei #EUChooseSafeFood, informează ANSVSA.

Obiectivul #EUChooseSafeFood este de a ajuta cetățenii europeni să ia decizii în cunoștință de cauză cu privire la alegerile lor alimentare.

În 2023 campania se extinde, cuprinzând 17 țări: Austria, Belgia, Bulgaria, Bulgaria, Croația, Cipru, Cehia, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia și Macedonia de Nord.

Campania #EUChooseSafeFood este concepută pentru a sprijini cetățenii să gândească în mod critic cu privire la alegerile zilnice pe care le fac în ceea ce privește alimentele. Aceasta le oferă consumatorilor informații practice și ușor de accesat, de la ajutor pentru citirea etichetelor produselor alimentare și înțelegerea aditivilor până la sfaturi privind prepararea și depozitarea alimentelor.

Campania acoperă multe subiecte legate de alimentație, iar în acest an se va axa pe sfaturi pe care le pot urma consumatorii, pentru a asigura o bună igienă alimentară acasă, pe modalități de reducere a risipei alimentare și pe măsurile luate în întreaga UE pentru a combate toxiinfecțiile alimentare.

„EFSA colaborează cu autorități naționale din domeniul siguranței alimentelor și cu oameni de știință din întreaga Europă, pentru a se asigura că alimentele sunt sigure, sănătoase și sustenabile.

Campania #EUChooseSafeFood face legătura dintre știința siguranței alimentare și alimentele care ajung în farfuria noastră, permițându-le consumatorilor să facă alegeri alimentare corecte și să creeze o mai bună înțelegere a alimentelor pentru toată lumea.

Sunt încântat să văd că această campanie înregistrează succes după succes, anul acesta înscriindu-se mai mulți parteneri naționali decât oricând înainte”, a declarat directorul executiv al EFSA, Bernhard Url.

Campania se adresează în primul rând cetățenilor europeni cu vârste cuprinse între 25 și 45 de ani, punând accentul pe tinerii părinți și pe persoanele interesate de siguranța alimentară și de știință. Aceasta evidențiază rolul pe care îl joacă oamenii de știință europeni, prin eforturile lor unite de a proteja consumatorii de riscurile legate de alimente.

În primii doi ani ai campaniei, #EUChooseSafeFood a avut un impact pozitiv asupra conștientizării și înțelegerii de către consumatori a siguranței alimentare în UE. Ponderea celor expuși la mesajele campaniei care și-au amintit de baza științifică a deciziilor legate de siguranța alimentară a crescut de la 2 din 10 în 2021 la 4 din 10 în 2022. Totodată, a crescut nivelul de încredere în sistemul de siguranță alimentară al UE în rândul celor care au intrat în contact cu campania.

În 2022, 70 % dintre cetățeni au declarat că au încredere în UE și în guvernele naționale când vine vorba de siguranța alimentară, ceea ce reprezintă o creștere de 10 % față de 2021.

Campania #EUChooseSafeFood marchează punctul de start al unor inițiative care vor fi implementate la nivelul UE și la nivel național în 17 țări din Europa. În săptămânile și lunile următoare, guverne și autorități pentru siguranță alimentară din întreaga UE vor lansa activități și evenimente specifice pentru publicul național sub egida #EUChooseSafeFood.

Pentru detalii privind campania se poate accesa site-ul:  #EUChooseSafeFood care conține o multitudine de informații, traduse în toate limbile oficiale ale UE, pe diferite subiecte legate de siguranța alimentară.

Pentru mai multe informații, accesați:  https://campaigns.efsa.europa.eu/EUChooseSafeFood

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2